Sie sind hier

Eugen Doga

De ziua internațională a Poeziei, maestrul Eugen Doga va cânta la pianul lui George Enescu, la Universitatea Populară „Ioan Dalles” din București.

București, Eugen Doga va cânta la pianul lui George Enescu, în cadrul unui recital de poezie și muzică organizat de Editura Eikon în parteneriat cu Academia Română, FEACU, Muzeul Național al Literaturii Române și Fundația Dignitas, de Ziua Internațională a Poeziei.

Sublima muzica a marelui compozitor Eugen Doga a răsunat în incinta Institutului Naţional al Justiţiei, miercuri, 28 februarie 2018.

Maestrul a decis să petreacă ultima zi din „Anul Eugen Doga” la INJ, pentru a se întâlni cu audienţii – candidaţi la funcţii de judecător şi de procuror, formatorii şi angajaţii Institutului, dar şi cu delegaţia din Republica Armenia, aflată într-o vizită de lucru la Chişinău.

În dulcele stil clasic din faimosul târg al Ieșilor…

Inspirată de modul plăcut și util în care-și petrec timpul oamenii de creație de la Paris și Viena, poeta Veronica Micle organiza la ea acasă, în anii `70 ai sec. XIX, un Salon literar-muzical, la care era invitată lumea bună a vechilor Ieși, adică intelighențimea vremii, între invitați fiind Poetul poeților Mihai Eminescu și alți membri emblematici ai faimoasei Societăți Junimea, care a dăruit Istoriei o bună parte dintre actualii clasici ai literaturii și culturii române.

"Sărbătorile trăiesc acasă" это книга для детей, в которой отражены самые красивые румынские праздники и обычаи. Книга содержит легенды и стихи основанных на старинных румынский обычаев.
Песня "Casa sarbatorilor", с которой начинается книга, является предисловием.
Я подумала, что никто иной,  как Евгений Дога, смог бы передать через музыку и гармонию мелодичность этого стиха, тем более что он является частичкой нашего народа.
Дети соскучились по детским песням, так как затянулась пауза от последней написанной песни "Maria Mirabela".

Am avut deosebita plăcere sa-i aduc maestrului Eugen Doga, anticipându-i aniversarea, acest dar minunat: colecția ETERNA, ritmuri universale, vol. 1.

Oamenii care preţuiesc creaţia şi personalitatea maestrului Eugen Doga, au inaugurat un spaţiu inedit, numit „Eugen Doga Muzic Cafe”, unde vor avea loc şezători muzicale, dar şi expoziţii, discuţii despre opera celui mai frumos mărţişor al neamului nostru, relatează Moldova 1.

Capodoperele muzicale ale lui Eugen Doga vor răsuna, astfel, într-un nou spaţiu oferit în totalitate creaţiei sale de către un inimos promotor al valorilor culturii naţionale, Nicolae  Avram.

Chişinău, 3 mar. /MOLDPRES/. Reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, ai corpului diplomatic acreditat la Chişinău, scriitori, ziarişti şi artişti au participat ieri seară la  inaugurarea Salonului „Eugen Doga Music Cafe”  în incinta restaurantului „Vatra neamului” din capitală, informează MOLDPRES.

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Compozitorul Eugen Doga, Artist al Poporului, laureat al Premiului Naţional, deţinător al ”Ordinului Republicii”, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a împlinit astăzi 81 de ani, informează MOLDPRES

Maestrul Eugen Doga împlinește 81 de ani. Deputații l-au felicitat la ședința Parlamentului. Unimedia. 1.03.2018 


Chişinău, 25 feb. /MOLDPRES/. Un spectacol de romanțe cu genericul ”De Dragobete, de Dor cu Eugen Doga”  a avut loc ieri seara la Sala cu Orgă din Chișinău. Cu acest concert s-a încheiat anul Eugen Doga, prilejuit de cea de-a 80-a aniversare a reputatului compozitor, informează MOLDPRES.

Evenimentul a fost organizat de instituția-gazdă în colaborare cu Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău (ICR).

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Sala cu Orgă organizează o seară de romanţe din creaţia celebrului compozitor Eugen Doga. În cadrul concertului vor fi interpretate romanţe pe versuri de Mihai Eminescu, Veronica Micle, Grigore Vieru şi Anatol Ciocanu.

Pe 24 februarie, la Sala cu Orgă din Capitală va avea loc un spectacol de romanțe dedicat lui Eugen Doga, cu participarea maestrului. În cadrul concertului, cu genericul „De Dragobete, de Dragoste, de Dor cu Eugen Doga”, vor fi interpretate romanțe pe muzica scrisă de renumitul compozitor și versuri de Mihai Eminescu, Veronica Micle, Grigore Vieru şi Anatol Ciocanu.

- Domnule Eugen Doga, 2017 fusese declarat în Republica Moldova „Anul Eugen Doga”. Aţi organizat şi aţi participat la mai multe evenimente culturale cu această ocazie, inclusiv minunatul concert în aer liber desfăşurat la Chişinău cu ocazia celor 80 de ani pe care îi trăiţi pe acest pământ. Care au fost, totuşi, cele mai importante evenimente trăite, dar şi dezamăgiri suferite pe parcursul anului însemnat cu numele Dumneavoastră?

Concert 'De Dragobete, de Dragoste, de Dor cu Eugen Doga' la Sala cu Orgă

Institutul Cultural Român 'Mihai Eminescu' la Chișinău în colaborare cu Sala cu Orgă organizează o seară de romanțe din creația celebrului compozitor Eugen Doga. În cadrul concertului vor fi interpretate romanțe pe versuri de Mihai Eminescu, Veronica Micle, Grigore Vieru și Anatol Ciocanu.

Editor imagine: Dora Cumpanasu

Operator: Marian Laciu, Marius Serb

Realizator: George GRIGORIU

Emisiunea "Realitatea Spirituala" poate fi urmarita in fiecare duminica, pe Realitatea TV, de la ora 14.00

 

Pentru al cincilea an consecutiv, revista VIP magazin organizează Gala de decernare a premiilor OMUL ANULUI 2017 pentru diverse categorii. În cadrul acesteia vor fi premiați cei mai buni oameni din domeniile: management, business, societate, mass-media și cultură.

"O seara in parc" - eveniment grandios ce are drept scop sensibilizarea publicului asupra renovarii Teatrului Verde (Teatrul de Vara).

Pe 1 iulie 2018, pe scena Teatrului Verde vor evolua:

- Valentina Nafornita
- Eugen Doga
- Vitalie Advahov
- Constantin Moscovici
- Brio Sonores
si altii

Solistii vor fi acompaniati de orchestra extinsa a Teatrului National de Opera si Balet, dirijor Dumitru Carciumaru.
Corul extins al Teatrului National de Opera si Balet

Va asteapta un concert de zile mari.

24 februarie   Sâmbătă, 18:00   Sala cu Orgă      

CUMPARA BILETE 

ÎNCHEIEM ANUL DOGA CU O SEARĂ DE ROMANȚE

pe versuri de Mihai Eminescu, Veronica Micle, Grigore Vieru, Anatol Ciocanu

Interpretate de Mariana Bulicanu, Ion Timofti, Dumitru Mâțu, Ana Cernicova, Cristina Pintilie, Ana Morari, Tatiana Cergă.

Anul 2018 se anunţă plin de realizări pentru compozitorul Eugen Doga. Marele mestru munceşte asupra unui volum nou de muzică clasică.

De această dată, el scrie o compoziţie inspirată din povestea de dragoste dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle.

Compozitorul a făcut aceste dezvăluiri în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul Naţional de Artă din Capitală.

Celebrul compozitor Eugen Doga are planuri ambiţioase pentru anul 2018. Maestrul va lansa un nou volum de muzică clasică, iar acordurile melodiilor sale vor fi auzite în mai multe ţări. Compozitorul scrie acum o compoziţie inspirată din povestea de dragoste dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle. 

Volumul de muzică clasică va fi lansat în această primăvară, în cadrul unui concert susţinut de Eugen Doga la Chişinău. 

Anul 2018 este rodnic pentru compozitorul Eugen Doga. Maestrul este în proces de creaţie a unui volum nou de muzică clasică. De această dată, Doga scrie o compoziţie inspirată din povestea de dragoste dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Despre aceasta el ne-a povestit în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul Naţional de Artă din Capitală.

Volumul va fi lansat în această primăvară în cadrul unui concert susţinut de Eugen Doga la Chişinău.

De Ziua Culturii Naționale, ziua când îl omagiem pe poetul nepereche, Mihai Eminescu, compozitorul-academician Eugen Doga a fost invitat la Academia Română, unde a avut loc Simpozionul cu genericul „Cultura română la ceas aniversar – Centenarul Marii Uniri”.

Miercuri, 17 ianuarie 2018, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român găzduiește la sediul din aleea Alexandru 38, lansarea colecției de CD-uri muzicale Eugen Doga- Eterna - Muzica de colecție pe ritmuri universale.

La  1 martie 2017 compozitorul Eugen Doga a fost celebrat cu prilejul  împlinirii vârstei de 80 de ani, de aceea, până la 1 martie 2018, timp de un an, Republica Moldova sărbătorește Anul Eugen Doga.

La 7 ianuarie 2018 a avut loc ceremonia de totalizare a concursului Omul Anului, la diverse nominalizări, ediția a X – jubiliară, la Gala Premiilor TV-Radio Moldova. 

În ultimii ani, de Ziua lui Eminescu şi a Culturii Naţionale, Eugen Doga îşi invita admiratorii la salonul muzical, la el acasă pentru a asculta noi creaţii şi a-şi împărtăşi proiectele pentru viitor. De această dată, pe 15 ianuarie, marele compozitor va participa la simpozionul cu genericul „Cultura română la ceas aniversar - Centenarul Marii Uniri”, care va avea loc la Academia Română, relatează Mesager.
Sub cupola Academiei Române vor răsuna în premieră creaţiile lui Eugen Doga, inspirate din opera eminesciană.

Ziua Culturii Naţionale sărbătorită la Academia Română

Academia Română va sărbători luni, 15 ianuarie 2018, Ziua Culturii Naţionale. Secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie şi Secţia de filologie şi literatură vor organiza Simpozionul 'Cultura română la ceas aniversar - Centenarul Marii Uniri'. Evenimentul se va desfăşura în Aula Academiei Române, începând cu ora 10.

Seiten

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.