Eşti aici

Oraşul Anenii Noi a găzduit festivalul „Răsună fanfare peste hotare”. Moldpres. 9.05.2019

Chişinău, 9 mai. /MOLDPRES/.  „Răsună fanfare peste hotare” este genericul unui festival de muzică de fanfară, desfăşurat ieri în oraşul Anenii Noi. În acest an evenimentul a ajuns la cea de-a V-a ediţie şi a întrunit zeci de colective şi instrumentişti din toată ţara, transmite MOLDPRES.

„Putem afirma că acest festival a ajuns să fie transfrontalier, pentru că “Răsună fanfare fără hotare” a reușit şi-n acest an să depăşească graniţele şi să adune în acelaşi loc fanfare din diferite regiuni ale tării şi chiar din afara ei. Am avut colective  profesioniste, de amatori, de adulţi şi de  copii, păstrând astfel vie amintirea cofondatorului festivalului, Grigore Zănoagă”, au afirmat surse de la Direcţia pentru cultură din cadrul Consiliului raional Anenii Noi.

"Ediţia din acest an s-a remarcat prin numărul mare de participanţi, prestaţia interesantă a acestora, precum şi surprizele pregătite de organizatori", au confirmat muzicanţii orchestrei din Zaim (Căuşeni). În acest an, pentru prima dată la festival au participat orchestre de fanfară din judeţele Vaslui şi Galaţi (România), realizându-se astfel şi un schimb cultural între cele două maluri ale Prutului. Tradiţional, la eveniment au fost prezente fanfare din UTA Gagauz-Yeri, raioanele Căuşeni, Drochia, Soroca, Cimişlia, Şoldăneşti, Sângerei, Leova, Ialoveni, Orhei, municipiul Chişinău. În calitate de oaspete de onoare al festivalului a evoluat Orchestra-model a Departamentului Trupelor de Carabinieri şi Fanfara Poliţiei de Frontieră ale Ministerului Afacerilor de Interne. La festival a fost prezent şi compozitorul Eugen Doga, care a apreciat ideea şi nivelul organizării evenimentului.

Potrivit directorului Festivalului-concurs “Răsună fanfare fără hotare”, Vasile Moroşanu, acest eveniment a reuşit să ajungă o carte de vizită a raionului, contribuind la valorificarea şi promovarea muzicii aerofone.
Festivalul „Răsună fanfare fără hotare” este organizat de Secţia cultură şi turism a Consiliului raional Anenii Noi, sub egida Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării. La evenimentul din acest an au participat 18 colective şi peste 500 de instrumentişti.

Moldpres

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.