Sie sind hier

Marele compozitor Eugen Doga și Filarmonica Teleradio de la Chișinău au umplut Centru Civic al Vasluiului. actualvs.ro. 14.08.2021

Zilele culturale ale municipiului Vaslui au continuat cu un nou spectacol artistic de excepție.

De această dată, pe scena din Centrul civic au urcat marele compozitor Eugen Doga și Filarmonica Teleradio de la Chișinău.

Vasluienii au venit și de această dată în număr mare, având privilegiul să asculte, timp de două ore, un răsfăț muzical și mai ales să asculte creațiile celui renumit în toată lumea pentru valsul ”Gramophone”, considerat de UNESCO una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX.

Cu acest prilej, Eugen Doga a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului reşedinţă, în urma votului exprimat în unanimitate de aleşii locali, convocați într-o ședință extraordinară.

“Am îndrăznit să vin în faţa dumneavoastră să prezint un om. Este un om cu adevărat deosebit, pentru că s-a dedicat unei zone de a mulţumi sufletul. Lucrurile materiale se pierd în timp, însă arta, compoziţia rămân veşnice. Pentru noi sunteţi o mare personalitate, opera dumneavoastră va rămâne peste vreme. Momentul de astăzi să vă rămână în suflet ca o dată când aţi pătruns definitiv în inimile vasluienilor”, a spus primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

Compozitorul Eugen Doga s-a declarat onorat de distincţia primită şi a spus că acest titlu îl obligă să revină în Vaslui şi cu alte ocazii.

“Fiecare dintre noi are un traseu al vieţii dăruit de Cel de Sus şi trebuie să îl trecem cu demnitate. Eu sunt un scriitor muzical. Scriu pentru a aduce bucurie lumii. Eu caut curentul care mângâie, care aduce bucurie, fericire, care ne uneşte”, a afirmat artistul.

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a ținut să-i confere maestrului o Plachetă de Excelență, în semn de prețuire și apreciere pentru unicitatea compozitorului.

”Cred că ați aflat că există undeva în Univers o planetă care poartă numele maestrului, Doga. Maestrul, cu modestie, a promis tuturor acelora care nu mai încap pe pământ, că le va atribui câte 6 ari de pământ pe acea planetă. Aș vrea să vă întreb, maestre, dacă vreun vasluian a cerut cei 6 ari?…pentru merite deosebite, ofer câte 6,5 ari (Eugen Doga)…Asta înseamnă că niciun vasluian nu a cerut cei 6 ari. Asta înseamnă că ei vor să rămâneți aici pe pământ, ca om al pământului, și dintr-o dată și-au exprimat sentimentul cel mai profund, că vă iubesc foarte mult”, a spus președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Vaslui, Consiliul Județean și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui.

http://actualvs.ro/

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.