Sie sind hier

Ediția a doua a albumului în două volume DIALOGURILE DRAGOSTEI. 7.04.2020

   Azi,  când toată lumea e lovită de  COVD-19 și luptă cu această epidemie necruțătoare, când mii de oameni mor,un singur lucru care nu moare este spiritul uman, crezemântul,forța de rezistență și dragostea de viață. Stăm izolați acasă de parcă am fi cu ceva vinovați, ne ascundem nu se știe pentru cât timp, ne ferim unul de altul. Îmi amintesc de anii 1946-1947 câmd peste satul nostru trecut prin război,foamete,deportări,rămas aproape fără de bărbați care au căzut pe câmpul de război, între care și tatăl meu, oamenii mureau ca muștele  din cauza tifozei groaznice care a potrivit momentul slab și se răfuia cu tot ce a mai rămas viu. Dar totuși noi copiii,mamele noastre, bunicile făceau tot ce era posibil pe vremea aceia și au scăpat cu viață. Sperăm că și de data aceasta viața va învinge răul, căruia îi vom opune bunătatea noastră umană, vom ține luminile noastre spirituale aprinse,vom aduna cântările încă ne cântate și dragostele încă ne iubite.  Și iată că dăunăzi mă sună  la telefon editorul Gheorghe Erizan de la editura CARTIER și-mi spune că ar dori să vină la mine și să-mi lase la portișă niște cărți,care au eșit de sub tipar. Eu credeam că  e vorba de niste cărți pe care mi le recomandă să le citesc  în timpul izolării acasă. Când colo...?  Ediția a doua a albumului în două volume DIALOGURILE  DRAGOSTEI, arii și romanțe pe versurile de Mihai Eminescu și Veronica Micele! Ce surpriză,ce bucurie! În timpul atât de cumplit să se mai tipărească muzică?! Bravă domnului Ghearghe Erizan că virtual e-a adus  pe Eminescu  și Micle să ne aline sufletele noastre cu energia lor veșnică implantată în cuvinte din care eu am încercat să discifrez muzică. Primăria municipiului Chișinău și Direcția cultură s-au ținut de cuvânt și au asigurat  eșirea de sub tipar a acestei cărți. Chiar în vreamea aceasta grea. Sper, că  ”coroana” aceasta a necuratului va cădea și vom veni din nou cu cântece și priviri luminoase să întimpinăm diminețile cu soare.

Eugen Doga

7.04.2020

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.