Sie sind hier

Planurile celebrului compozitor pentru anul 2018. Maestrul Eugen Doga va lansa un nou volum de muzică clasică. Prime. 25.01.2018

Celebrul compozitor Eugen Doga are planuri ambiţioase pentru anul 2018. Maestrul va lansa un nou volum de muzică clasică, iar acordurile melodiilor sale vor fi auzite în mai multe ţări. Compozitorul scrie acum o compoziţie inspirată din povestea de dragoste dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle. 

Volumul de muzică clasică va fi lansat în această primăvară, în cadrul unui concert susţinut de Eugen Doga la Chişinău. 

"Chiar azi am imprimat în studiourile la radio pe versurile lui Eminescu şi am câteva concerte proiectate. Toate versurile care se referă la tema dragostei fiindcă eu cred că ceea ce ne uneşte pe noi şi ceea ce este propriu fiecărui din noi este dragostea", a spus compozitorul Eugen Doga.

În acest an, Eugen Doga va susţine concerte la Ankara, Turcia, şi la Bucureşti. Numele lui Eugen Doga este inclus în lista celor 200 de personalităţi ale lumii. Compozitorul moldovean a semnat coloana sonoră a peste 200 de filme, iar piesa care l-a făcut celebru este, cu siguranţă, cea din filmul Gingaşa şi tandra mea fiară, regizat de Emil Loteanu.

Valsul compozitorului a devenit cunoscut în întreaga lume şi a fost recunoscut de UNESCO drept una dintre capodoperele muzicale ale secolului XX.

Prime

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.