Sie sind hier

Inimile a 6000 de spectatori au vibrat la unison cu creația maestrului Eugen Doga, într-un spectacol de excepție, susținut la Chișinău. Academia de Stiinte a Moldovei. 5.10.2017

Cele 80 de primăveri ale compozitorului-academician Eugen Doga au ajuns fulgerător de repede la cele deja 80 de toamne ale maestrului. Un spectacol în aer liber, atemporal și fără vârstă, a oferit îndrăgitul artist, în prima zi de Brumărel, la Teatrul Verde din capitală, îndrăgostiților de creația sa, veniți din toată țara. Inimile celor aproape 6000 de spectatori au vibrat, într-o seară frumoasă de toamnă, la unison cu creația maestrului Eugen Doga. Melomanii au venit să celebreze încă o dată opera compozitorului, dar au avut și fericita ocazia de a-l vedea, de a-l auzi și de a se inspira de la maestrul Eugen Doga, un nume „cât o viață și un șirag de nestemate”, care s-a conturat într-un imens tezaur al culturii noastre naționale, o celebritate mondială cu sute de concerte în palmares, susținute în lumea întreagă, fiind înscris în lista celor 200 de personalități marcante ale lumii, ca Om al Mileniului, drept unul dintre marele nume al muzicii clasice.       

Și pentru că muzica dintotdeauna a bucurat și a vindecat sufletele, seara de la Teatrul Verde, apropo, locul unde, la începutul anului 1970, încă tânărul pe atunci compozitor Eugen Doga, aproape jumătate de secol în urmă, a susținut primul său concert cu orchestră, a fost dedicată cuvintelor cântate, motiv pentru care maestrul le-a mulțumit celor prezenți și le-a dorit să nu fie dezamăgiți de această seară, pentru că el este foarte dornic de a se revedea cu publicul său. „Eu am fost pe toate meridianele globului, dar mă atrage acasă. Lumea pleacă ca să vină, eu nici nu plec nici nu vin, eu mă simt acasă”, a spus compozitorul, după care a interpretat la pian lucrarea muzicală „Gramofon” care figurează în clasamentul muzical „HistoryRunDown” cu cele mai bune opere muzicale din toate timpurile.        

Muzica nu are vârstă și tot ea, muzica, are farmecul ei la orice vârstă. Aceasta au încercat să dovedească publicului meloman tinerele talente de la 7-8 ani, până la artiști remarcabili din Republica Moldova și din România, care au conferit o splendoare aparte concertului. Spectacolul a readus în scenă nume de interpreți, precum Ana Cernicova, Mariana Bulicanu, Tania Cerga, Vitalie Advahov, Iurie Sadovnic, Dumitru Mâțu, Valeriu Cojocaru, Igor Sârbu și Igor Stribițchi („Akord”), cântăreața de la Opera Română, Ana-Maria Donose, dar și Corul Teatrului de Opera si Balet Maria Biesu. Artiștii au fost acompaniați de Orchestra extinsă a Teatrului National de Opera si Balet „Maria Bieșu” sub bagheta dirijorului Dumitru Cârciumaru.
 
Ne este cunoscută afirmația că atunci când mama este venerată în cântece, timpul parcă se oprește în loc, iar eternitatea acestor opere trăiește în amintirile noastre. Piesa „În amintirea mamei”, semnată de Eugen Doga și Grigore Vieru, doi mari creatori care au cinstit mama în creațiile sale și-au unit talentul prin cuvânt și muzică pentru a crea una din cele mai frumoase lucrări, care ocupă un loc aparte în inimile noastre, or, după cum spune maestrul Doga „Nu știu dacă este o muzică mai frumoasă decât vocea mamei”. Au răsunat, ca de obicei, vibrante și pline de ritm lucrările muzicale - Curcubeul Alb, Pasăre cu pene albastre, Ochiul tău iubit, Lacrimă de iubire, Oglinda Clipelor, Orașul meu, Cascada de Paris, Pârâiașul…, nelipsite fiind Eterna, Intermezzo și, bineînțeles, faimosul Vals Dulcea și tandra mea fiară sau, valsul, care este considerat poemul eleganței, are un loc de cinste în creația maestrului Doga. Memorabile au fost și momentele redate de elevii Vasile Tinei și Cătălin Advahov, care au confirmat o dată în plus că noua generație cu talente a preluat cu gratitudine și mândrie aparte opera compozitorului Eugen Doga, interpretând în duet cu maestrul câteva lucrări muzicale.
 
Concertul a inclus și un moment artistic deosebit în interpretarea artistului Valeriu Cojocaru a compoziției muzicale „Imnul lui Ștefan cel Mare”, o lucrare extraordinară din creația maestrului Doga pe versurile lui Eminescu, imn scris cu ocazia inaugurării monumentului marelui domnitor la Putna, dar fiind ținut în secret mulți ani la rând, inclusiv în țara noastră. În anul 1980, maestrul Doga compune muzica pentru acest imn și abia la începutul anului 1990, acesta ajunge în lumina reflectoarelor.
 
În semn de gratitudine și respect pentru ceea ce va rămâne, pentru generațiile viitoare, Corul de copii „Vocile primăverii” au conspirat, în sensul cel mai frumos al cuvântului, cu Orchestra și Corului Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, dirijor Dumitru Cârciumaru, și i-au pregătit maestrului o mică surpriză, interpretând două lucrări, acestea fiind coloana sonoră din filmul care a încântat generații după generații, regizat de Ion Popescu-Gopo, care, cu siguranță, se va regăsi pe lista de preferințe a generațiilor viitoare - Zâna Pădurilor și Maria Mirabela.
 
În aplauzele neîntrerupte ale numerosului public, cei 80 de copii l-au inundat pe maestrul Doga cu aroma crizantemelor multicolore de toamnă, evenimentul culminând cu focuri de artificii care au creat o atmosferă feerică de nedescris, dar și o adevărată sărbătoare atât pentru Omul Anului 2017, Eugen Doga, cât și pentru publicul spectator.
„A fost extraordinar pentru mine, a fost o sărbătoare cu 6000 de ascultători, nu mai știu dacă a fost în Chișinău așa ceva. Publicul a fost extraordinar. Nu cred că au venit doar spectatorii, au venit fanii mei, au venit la muzica mea, la mine. Eu cred că a fost un semn foarte frumos pentru mine și am înțeles că publicul încă mă solicită, Slava Domnului. Cred că după seara aceasta, spectatorii pleacă fericiți și asta se vede pe fața lor”, a spus maestrul Doga, aducând mulțumiri artiștilor care au evoluat, dar și dirijorului Dumitru Cârciumaru, cu care are o colaborare artistică frumoasă, dar care s-a conturat și într-o prietenie omenească la fel de frumoasă.
 
Artistul are încă multe surprize de oferit iubitorilor creației sale și încă multe planuri până la sfârșitul acestui an, unul din cele mai aproape de a fi realizat este concertul care va avea loc în satul de baștină, Mocra, preconizat pentru 12 octombrie curent.
 
Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM    

Academia de Stiinte a Moldovei

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.