Sie sind hier

Eugen Doga a susţinut un RECITAL de EXCEPŢIE la Academia de Ştiinţe a Moldovei. Publica md. 28.12.2015

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, compozitorul Eugen Doga a susţinut un recital de muzică de cameră. Evenimentul a avut loc astăzi la Academia de Ştiinţe a Moldovei şi a adunat oameni de ştiinţă şi admiratori ai creaţiei lui Doga.  

Spectacolul a început cu interpretarea cvartetelor trei şi cinci, publicate recent la Sankt Petersburg.

Maestul Eugen Doga spune că prin aceste cvartete a încercat să reflecte problemele cotidiene ale societăţii:

"Eu nu am această posibilitate de a ieşi la tribună şi de a vorbi despre toate problemele de aceea m-am exprimat muzical".

Alături de maestrul Eugen Doga au evoluat elevi de la Colegiul "Ciprian Porumbescu" din Capitală. Aceştia au cântat două piese pe versurile Veronicăi Micle.

La final, publicul a audiat, în premieră, "Imnul lui Ştefan cel Mare".

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul preşedintelui Academiei de Ştiinţe.

"Tot ce a creat el este unical, inedit. Nu am auzit şi nu cred că cineva îl mai poate repeta", a declarat preşedintele Academiei de Ştiinţe din Moldova, Gheorghe Duca.

Publicul a fost încântat de spectacol:

"Cea mai rafinată şi cea mai strălucită urare în ajun de sărbătorile de iarnă din partea maestrului Doga".

"Mi s-a părut o chestie extraordinar de potrivită pentru situaţia în care ne aflăm noi astăzi când trăim greu, lucrăm greu. Muzica te abate de la probleme, te cultivă".

"A fost un recital plin de emoţii, plin de craţie mulţumim maestrului Eugen Doga şi academiei de ştiinte pentru acest eveniment în prag de sarbatori".

Publica.md

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.