Eugen Doga: Nu ma intereseaza ce va ramane dupa mine. Timpul este arbitrul suprem. Revistatango. 23.06.2015

Pe unul dintre putinele discuri de vinil al copilariei, coloana sonora a filmului Satra era semnata cu numele Evgheni Doga. Si dupa ce am invatat pe dinafara fiecare inflexiune a muzicii, am inceput sa caut mai departe si sa aflu ca Eugen Doga este roman de geniu, nascut pe 1 martie 1937, numai printr-o intamplare, dincolo si nu dincoace de Nistru si de Prut. Tot el a scris cel mai frumos vals al lumii - si nu este doar o reverenta, ci o constatare Unesco, ce a inscris valsul “Dulcea si tandra mea fiara” intre capodoperele secolului XX. Si singurul care s-a incumetat sa compuna opera Luceafarul, cel mai duios si coplesitor omagiu adus iubirii sale pentru cei doi poeti-reper ai limbii romane, purtatori ai iubirii si ai poeziei fara sfarsit. L-am intalnit pe Eugen Doga in vara, la Iasi, dupa un concert coplesitor daruit moldovenilor, un concert asezat sub semnul marilor izbanzi ale Operei Nationale Romane din Iasi, conduse de Beatrice Rancea.

Alice Nastase Buciuta: Sunt diferite concertele unul de celalalt, simtiti ca unul are o energie, altul, alta vibratie? Sunteti multumit de ce ati reusit sa cuprindeti in spectacolul de la Iasi?
Eugen Doga: Este imposibil a cuprinde necuprinsul. Am ajuns la etapa in care muzica si partiturile sunt intr-o dimensiune de necuprins. Numai ce am venit din Rusia, din Siberia, din Caucazul de Nord, unde, desigur, a fost altfel. E nu doar energia, sunt si niste emotii care vin de la sine. Mi-au cazut sau ne cad noua, la toata lumea, pe degeaba, de la Dumnezeu. Dar mai trebuie si dirijate aceste emotii. De aceea este si aceasta unealta care se cheama cap, care este dozata pe niste departamente: departamentul prostiilor, departamentul de desteptaciune, departamentul muzicii, dragostei, urii, rautatii.

Marea Dragoste - Tango: Si la dumneavoastra care e cel mai important departament?
EUGEN DOGA: Toate s-au incurcat acolo (rade). Incep sa le depan asa, pe rand, ca sa dau de cea de care ce am nevoie la moment. La un moment am nevoie chiar si de ura, de ce nu? Ura este tot o sursa de autoaparare, cu rol de a purifica sinele sau mediul in care te afli. Nu ura cea razboiniceasca, ura care curata.

Marea Dragoste - Tango: Cei de-aici, de la Iasi - o sa va dezvalui ceva din culise - spuneau ca n-au lucrat cu nimeni ca si cu dumneavoastra: „E un geniu, dar e dificil de lucrat cu dumnealui. Modifica partiturile pe masura ce le canta, e tot timpul muzica in mintea lui…”.
EUGEN DOGA: Care este problema de fiecare data? Stiti ca de aici am inceput: lumea e diferita, intelegerea diferita la acelasi obiect. Asta este problema care trebuie rezolvata. De exemplu, e scrisa acolo o nota cu punct. La momentul acela cand se scria, am pus punctul. Pe urma nu mi-a placut, sa zicem. „Nu, ca uite aici e scris punct si el tine”. Modifica-l! De ce exista diferite interpretari si nu numai in muzica, chiar si in literatura? Unul recita intr-un fel, altul altfel. Nu demult l-am ascultat pe Caramitru recitandu-l pe Eminescu Nu l-am recunoscut, eu care il cunosc atat de bine pe Eminescu! Am gasit atatea cotloane pe care Caramitru le-a rascolit in poezie. Dar era puternic ca arta, ca emotie, ca mesaj artistic. In toti sunt niste suruburi care se impletesc. Noi credem ca in arta e altfel, ca arta este ceva aparte. Nu, este tot o particica a acestui mare Univers. Sunt aceleasi legi, si surubul are viata limitata, si arta.... Mie imi place sa meditez la obiectele acestea, chiar si sa scriu. Daca n-as scrie muzica, eu as medita pe hartie. Mai ales ca viata mea este alcatuita din nuvele: ieri a fost o nuvela - concertul, azi- plecarea spre Chisinau. Daca ajung cu bine acasa voi lua toporul, ciocanul, chiroanele, fiindca imi place sa mestesugaresc, si voi scrie alta nuvela.

Marea Dragoste - Tango: Nu va protejati mainile, cum fac pianistii? Eu am vazut unii care umbla cu manusi...
EUGEN DOGA: Dar ce, sunt dama?!

Marea Dragoste - Tango: Trebuie sa va menajati mainile, puteti sa compuneti fara pian?
EUGEN DOGA: De fapt, se compune aici, in cap. La pian n-ai ce cauta daca nu este pornita sursa de aici. Revenind la nuvela de ieri, e drept si ca tot ce s-a cantat ieri a fost pentru ieseni pentru prima data, si a fost, poate, dificil pentru muzicanti. Mai ales ca suntem foarte departe unii de altii, peste un paraias care se cheama Prut. Dar stam cu totii cu ochii spre soare, nu cu ochii unii spre altii. Eu nu pot intelege aceste prostii, cum stau unii cu ochii spre rasaritul soarelui si nu se tem ca vor orbi. Uita-te putin la drum! Niciun fotograf nu va face poza spre lumina, o poza contre-jour. Eu vreau sa vad drumul, luminat din spate, ca sa-l vad mai bine.

Marea Dragoste - Tango: Deci nu priviti direct catre soare... Mai mult catre luna?
EUGEN DOGA: Stiti ca eu am si o planeta? Daca vreti, va invit, nu e departe, doar 140 de milioane de km de la pamant. In jumatate de zi ajungem acolo. Am promis la toti prietenii buni ca le dau cate sase arii de pamant acolo.

Marea Dragoste - Tango: Cum ati ajuns sa aveti planeta?
EUGEN DOGA: In America este o institutie care cerceteaza Universul, descopera planete si cauta cum sa le numeasca. Asta a fost descoperita cu paisprezece ani in urma, dar am primit certificatul abia cu patru ani in urma. E o chestie serioasa. Eu ma gandesc cum naiba sa fac eu acolo o vila de creatie, dar inca sa nu plec eu, sa-i trimit acolo pe cativa buni prieteni fiindca ma costa de doua ori mai putin, fiind un drum numai incolo.

Marea Dragoste - Tango: Cred ca nu trebuie sa va bateti capul, mai devreme sau mai tarziu, ne intalnim cu totii acolo.
EUGEN DOGA: Lasati, deocamdata am candidati mai potriviti care sa mearga inainte.

Marea Dragoste - Tango: Politicieni?
EUGEN DOGA: Si politicieni, si colegi si de diferite specii…

Marea Dragoste - Tango: Colegi? Deci aveti dusmani si in breasla?!
EUGEN DOGA: Care pisica n-are purici?

Marea Dragoste - Tango: Cel putin aici, in Romania, sunteti foarte iubit in randul publicului, nu stiu intre specialisti…
EUGEN DOGA: Cu publicul n-am avut niciodata probleme. Publicul a fost cel mai devotat sprijin al meu, oriunde m-as afla. Cu cativa ani in urma, in China, a venit un caz in care trebuia sa cant, in China. Recunosc ca m-am intrebat ce muzica o sa asculte salbaticii astia, ce o sa inteleaga? Atata liniste era, atata atentie! Am inteles atunci ca muzica n-are limite in spatii, n-are limite in spirite.

Eu, de exemplu, care m-am nascut peste Nistru, nu peste Prut, ce, am auzit de Luceafarul sau de limba romana? De unde?! Dar cand am inceput sa scriu, totusi, muzica aceea, si ritmuri din Ardeal, si ritmuri din Maramures - desi nici n-am fost prin partile acelea!- mi-au venit mie.
 
Marea Dragoste - Tango: Declarati undeva ca nu credeti in inspiratie, in harul divin care pogoara atunci cand scrieti muzica si ca este, in primul rand, o stiinta, cunoastere. Poate era doar un moment si nu mai credeti asta…
EUGEN DOGA: Nu, nu, eu nu-mi schimb opinia la capitolul asta. Asa si este. Ce inseamna inspiratia?A vazut o gagica si s-a inspirat si a scris. Bai, lasa gagica, ocupa-te de arta. Or, daca a venit gagica, ocupa-te de gagica. Sunt lucruri diferite. Si nu inspiratia, ci inviorarea fibrelor care sunt cam amortite. Unele stau amortite toata viata si pe urma, in genere, mor. Trebuie agitate, trebuie scoase la viata prin comanda. Nimic de la sine nu vine. O comanda la magazin trebuie sa faci inainte sa-ti aduca produsele. Revin la aceeasi teza. Noi suntem o particica la procesul universal. Aici se da comanda, la departamentul asta de muzica. Uite, am nevoie de a scrie un tango. Ce, vine muza asa, cu una cu doua? Trebuie cucerita. Departamentul de muzica proimeste comanda si el lucreaza. Pentru filmul Drama la vanatoare, am primit solicitarea regizorului pentru valsul Dulcea si tandra mea fiara cu o jumatate de an inainte, inca din iarna. Dar comanda s-a fixat. E acolo un consilier care se ocupa mai departe. Cand a venit vremea sa dau aceasta piesa regizorului, s-a descuiat seiful. Uite comada, ia-o. Altii zic ca asta e inspiratie. Dar nu e, e produsul muncii creierului care a primit aceast comanda. E un proces mai mult filosofic. Daca nu e sursa care alimenteaza aceste departamente, de care vorbesc metaforic, e degeaba. Unul o are, altul n-o are. Aici e sursa care iradiaza muzica, care iradiaza pictura sau literatura sau prostie, de ce nu? Ca sunt si unii innascuti vagabonti sau banditi. Daca sursa aste e neagra, de unde sa iei vopsea s-o faci alba?

Marea Dragoste - Tango: Pana la urma tot suntem la mana hazardului, dupa cum ne nastem?
EUGEN DOGA: Sigur ca da. Eu, de exemplu, care m-am nascut peste Nistru, nu peste Prut, ce, am auzit de Luceafarul sau de limba romana? De unde?! Dar cand am inceput sa scriu, totusi, muzica aceea, si ritmuri din Ardeal, si ritmuri din Maramures - desi nici n-am fost prin partile acelea!- mi-au venit mie. Altuia nu i-a cazut chestia asta. Si-atunci eu ma simt dator, fiindca aceasta donatie, acest imprumut de la Domnul eu trebuie sa-l recuperez, sa-l rasplatesc, sa-l convertesc in muzica, in cazul de fata. Altul poate ca in scris. Eu nu sunt dintre cei care se lauda cu harul… Imi place o metafora pe care am inventat-o, ca sa explic cum m-a legat viata cu muzica. Dumnezeu merge prin norii astia si, vezi cum sunt, bolovanosi si cu fel de fel de hopuri. El are acolo, in turbinca, harurile astea si cred ca a dat intr-un hop si a scapat din turbinca ceva... Niste fire de har poate au cazut pe capul meu. Poate! Dar El cu geografia sta foarte prost. El nu stie de Republica Moldova, de tampenia asta pe care a inventat-o nu Dumnezeu. Pentru El este lumea intreaga, asa cum a conceput-o. Pe urma oamenii - fel de fel de banditi -  au impartit-o in mosiile lor, pentru interesele lor.

Marea Dragoste - Tango: Deci nu inspiratia. Dar nici dragostea nu va influenteaza muzica?
EUGEN DOGA: Eu repet si voi repeta mereu: nu stiu ce este dragostea, eu nu stiu ce este mama, ce este creatia, geniul, femeia. Nu stiu. Eu meditez asupra acestor fenomene. Am nuvela Mama, nuvela Femeia, iar in nuvela asta, cuvantul “femeie” apare o singura data, penru ca in ea vorbesc despre Vioara Stadivarius. Vioara Stadivarius este cautata de fiecare viorist, dar mai sunt pe lume doar 14 viori la care se poate canta, viori mestesugite de geniul Antonio Stradivari. Cand era in culmea succesului, un viorist o gaseste. Canta la ea, dar o struna face ponc si crapa, si inca una la fel, pana a ramas fara strune. Indoliat de aceasta nedreptate, pentru ca el a cautat-o toata viata pe aceasta Viorica, se uita inauntru si gaseste o bucatica de hartie, o eticheta pe care scria Antonio Stradivari. Dar vede si ca tot acolo, e scris maruntel, maruntel, maruntel: Copie. “Eu care am cautat toata viata vioara Stradivarius” isi spune el, “am gasit o copie!” Dar apoi, ca sa se linisteasca, adauga. “Dar nu-i nimic, ca nici eu nu sunt Paganini”.

Marea Dragoste - Tango: Cand v-ati indragostit prima data?
EUGEN DOGA: Nu stiu, eu fugeam… . Cum simteam undeva un miros de amor, cum imediat o stergeam.

Marea Dragoste - Tango: De ce?
EUGEN DOGA: Ma gandeam ca o sa ma incurce pentru lectii, o sa imi ia timp, iar  timp nu prea aveam inca. E posibil ca nu era inca sursa aceea puternica, in stare sa ma infranga. Ma conducea aceasta economie de timp si libertate. Eu toata viata de pana acum m-am simtit liber. Nu sunt obligat nimanui absolut. Eu am numai datorii: sa intretin familia, sa se simta asigurata, ca are unde, cu ce si cum. Dar in rest, eu sunt artist liber. Daca n-as avea aceasta libertate, nu cred ca as face multe. De unde sa poti imparti? Uite, aceasta scrumiera rotunda are 360 de grade. Daca o impartesti, sa iei o particica, sa acorzi dragoste, ce ramane pentru creatie? Jumatate? Ce creatie mai este asta, pe jumatate?Ce este dragostea, iarasi, pe jumatate? Nu poti adauga acestui cerc mai multe grade decat cele care sunt. Pentru mine nu cred ca este sacrificiu. E o mare fericire. Imi place sa ies pe scena, sa stau la pian, sa scriu. Sotia era martora cand scriam Luceafarul. Eram cel mai fericit. Singur, incuiat in casa si doar daca trecea, stiu eu, tiptil asa, pe neobservate ca sa-mi aduca un ceai. Eram in alta lume pe care mi-am creat-o si ma simteam foarte bine. Cu aceasta lume imaginara ma simt cu mult mai bine decat cu cea reala. De ce sa vin la proza cand este poezie?

Marea Dragoste - Tango: Pentru ca avem familie, obligatii, facturi.
EUGEN DOGA: Da, am spus deja ca am obligatii si le indeplinesc. Dar cand iesi in scena, indiferent ce ai tu acasa, indiferent daca iubesti sau nu iubesti, pe scena conteaza doar ce ai aratat. Scena nu-ti iarta nimic.

Marea Dragoste - Tango: Deci muzica va face nemuritor, asa ati ales? Toti vrem sa ramana ceva in urma noastra…
EUGEN DOGA: Asta pe mine nu ma intereseaza, ce va ramane dupa mine. Asta e treaba timpului. Cand incepi sa prognozezi… astea sunt fleacuri. Timpul este arbitrul suprem. Pe mine ma intereseaza azi, ceea ce este in mare contradictie cu tezele pe care ni le-au bagat in cap in timpul sovietic, „pentru generatiile viitoare…”. Eu vreau sa traiesc viata in plin azi si vreau ca cei care stau alaturi de mine sa traiasca aceasta viata azi, care e mai sigura ca ziua de maine. De aceea eu ma bucur cand vine aceasta ziua de maine. Si ma intristeaza foarte mult cand lumea nu observa ca a venit o zi noua. Bucurati-va, dragii mei! Lumea inceteaza sa se bucure cu timpul, nu stiu de ce. Capata mai multi ani, dar prostie si mai multa. Auzi mereu reprosul: ce te porti ca un copil?! Da. Ce inseamna a fi copil? Inseamna a fi curios, a descoperi intotdeauna ceva nou. Uite un caz pe care l-am vazut nu demult. Stateam intr-o statie de troleibuze, pe inserate, era un cer senin, de o frumusete extraordinara. Luna, o secere, a doua zi aparuta, iar in stanga, jos, Luceafarul puternic, puternic de tot, asa cum numai in filme se putea vedea. Trece o babuta cu o nepotica. Ii spunea ca o duce la lectii, fetita se opunea... A trecut troleibuzul meu, am mai stat inca, in asteptarea urmatorului si ma gandeam:Ce greseala face aceasta babuta! Momentul cand putea sa fie intiparit in mintea acestui copil pe viata acest etalon de frumusete care a aparut pe cer, daca i-ar fi atentionat privirile. Uite ce frumusete pe cer! Ca-i frumos trebuie spus la inceput, fiindca copilul nu-si da seama. Un copil e ca si o planta, ai rasadit-o, trebuie ingrijita si trebuie ferita de buruieni. Ai aceasta planta frumusica, aceasta nepotica, ai grija sa-i arati unde sa-si indrepte privirile: spre cer, nu spre troleibuzul care vine murdar. Spre aceasta frumusete a naturii care este Luceafarul si Luna...

Marea Dragoste - Tango: Dumneavoastra cine v-a aratat Luceafarul, muzica si frumusetile astea pe care spuneti ca, la inceput, cineva trebuie sa ni le arate?
EUGEN DOGA: Cred ca sunt diferite cazuri. Bunica mea, Nadia, care in primele zile ale Primului Razboi Mondial – s-au implinit acum 100 de ani - a ramas vaduva cu sase copii, insarcinata, ca mama inca nu era sa se nasca. Aceasta durere, aceasta nedreptate pe care o simtea ea, basarabeanca trecuta in partea ruseasca, cred ca mi s-a transmis si mie fiindca ati auzit muzica pe care am cantat-o, nu-i atat de dulce. Ea este trecuta prin aceste simtiri dramatice pe care le-a trait maca (n.r. bunica) si pe care, desigur, eu nu le cunosteam, dar cred ca le simteam, totusi.  Eu vedeam covoarele pe care le tesea bunica. Nu de mult a venit la mine covorul facut de mainile mamei. Ce culori frumoase! Covor traditional moldovenesc, cel care se cunostea inca din medieval in Persia! Acum nici nu se mai fabrica. Numai mesteri foarte, foarte cautati pot face acest lucru. Il voi pune pe perete, fiecare ata e atinsa de degetele mamei. Aici este scoala despre care vorbiti. Eu vedeam la stativele la care lucra mama, paretare, laitare, fel de fel de covorase. Azi, copiii stau mai mult la lectii, dar nu cred ca ele au rost. Mediul in care te gasesti, in care te dezvolti, in care cresti, el te formeaza, daca ai minte, desigur. Din pacate, multi au banalizat aceste lucruri azi. Fiindca toate sunt la dispozitie, e prea indestulata lumea, iar satisfactia nu are niciodata capat. Are o masina vrea doua, are doua case, vrea trei. Eu mi-amintesc cum vopsea mama casa si ce o interesa pe ea cand facea braurile acelea cu liniuta, cum le trecea cu o sfoara si cum le stropea pe urma cu degetele. Aici este arta aceea spirituala, care se transmite mai departe. Mama mai mult vorbea cu ochii. Atata durere, atata dragoste si, uneori, repros era in privirile ei, ca nu era nevoie de cuvinte, de vorbe, de povatuiri. Te privea si ofta: „ei, dragul mamei”... Ce inteles era in fraza asta, nu stiu exact. Te punea pe ganduri si te topea, de fapt.

Marea Dragoste - Tango: Cine va duce muzica dumneavoastra mai departe, cine va invata toate lucrurile astea pe care le-ati construit?
 EUGEN DOGA: Eu am inceput sa predau cand m-am dezis de compozitie. Pentru doi ani n-am mai scris si-am crezut ca pe totdeauna am parasit-o, ca nu-mi placea ceea ce scriu. Ce sa mai poluez eu spatiul asta muzical cu tampeniile mele. Si am terminat cu asta si m-am apucat de teorie, de pedagogie. Am facut aceasta practica pentru cinci ani, dar apoi m-am lasat, din cauza ca imi ia prea mult timp si energie. Eu ma consum. La fel cum am facut si dirijarea simfonica. Imi place mult, dar nu o practic din cauza ca ma consum. Veneam de la lectiile de dirijare istovit. Nu-mi ramane timp pentru compozitie, iar pentru mine asta este principala ocupatie. Eu de multe lucruri m-am dezis. Scriam si poezie, dar m-am dezis, din cauza ca altii fac asta mai bine ca mine. Lucrurile pe care le fac altii mai bine eu le parasesc.

Mama mai mult vorbea cu ochii. Atata durere, atata dragoste si, uneori, repros era in privirile ei, ca nu era nevoie de cuvinte, de vorbe, de povatuiri. Te privea si ofta: „ei, dragul mamei”... Ce inteles era in fraza asta, nu stiu exact. Te punea pe ganduri si te topea, de fapt.

 
Marea Dragoste - Tango: Cum alegeti pana la urma proiectele in care va implicati? De ce veniti aici si altundeva nu mergeti?
EUGEN DOGA: Trebuie acest dor care sa te duca si care sa te cheme. In cazul cu Iasiul, este acest dor care m-a chemat si dorul care mocneste in mine mereu. S-au ciocnit aici doua interese si am aparut. Dorul ne poarta. La mine e plina casa de note, se tavalesc pe jos note terminate, note neterminate. Cat de frumoase stau acolo neincepute inca… Se pot face minuni din aceste idei incepute doar. Cu vreo sase ani in urma, trebuia sa fac un mesaj Academiei de Stiinte din Moldova ca avea o aniversare. Fiecare vine cu daruri, cu flori, cu ce crede. Eu cu ce sa vin? Cu muzica. Am scris o schita foarte frumoasa, s-a ridicat sala in picioare cand au auzit-o si acum o canta de fiecare data cand avem aceste sedinte la Academie. De sase ani incheie toate sedintele. Cand a auzit-o Voronin, care era pe atunci presedinte, a zis: asta e imnul Moldovei. Eu i-am raspuns: aduceti pamanturile acasa si atunci scriu eu imnul!

Marea Dragoste - Tango: Cred ca, din pacate, mai asteptam...
EUGEN DOGA: Ce cade in gura lupului nu scapa.

Marea Dragoste - Tango: Cum traiti, traiti ca un om obisnuit? Povesteati mai devreme ca stateati in statie si asteptati troleibuzul. Eu m-am gandit de ce sa astepte Eugen Doga troleibuzul cand ar trebui sa aiba o masina luxoasa, cu sofer care sa il duca oriunde pe pamantul asta?
EUGEN DOGA: De fiecare data cand vin de undeva, caut masina ca sa ma duca acasa. Mai mult cauta sotia ca sa ma intampine cineva. Se intampla ca in acelasi avion cu mine vad niste sefusori, niste nulitati, nu numai ca n-au niciun rol pozitiv, mai mult incurca itele si mersul firesc al lumii. Dar pentru ei sta masina la scara, iar el nici macar nu propune: poate va duc incolo. Eu caut mereu o masina de ocazie, sa ma duca la destinatie Asta este soarta, nu este ceva aparte. C`est la vie - ca sa zic pe romaneste...

Marea Dragoste - Tango: Eu cred ca nici n-ati vrut sa fiti bogat, ca puteati sa fiti cu muzica pe care o faceti...
EUGEN DOGA: Nici nu vorbesc la capitolul asta. Dar eu nu sunt matiuska Tereza, ca dansa a murit. Nu stiu care nunta e in lume, nu-n Rusia, la care mirii sa petreaca fara valsul Mandra si tandra mea fiara. Am macar cate un banut de la fiecare nunta?

Marea Dragoste - Tango: Niciun Multumesc nu aveti, nu un banut!
EUGEN DOGA: Uite asta este. Cred ca asa mi-e soarta, dar eu nu ma supar. Sa le cante sanatos, daca le aduce bucurie. Sigur ca ar fi bine sa-mi picure si mie ceva din bucuria asta a lor, sa am si eu o satisfactie, sa ma duc sa-mi iau o inghetata sau o bere (rade).

Marea Dragoste - Tango: Sau un inel sotiei? Indraznesc sa va intreb asta fiindca e si doamna de fata: cum o tineti langa dumneavoastra cand spuneti „muzica e tot ceea ce ofer, nu pot sa iau din muzica”? Cum convingeti o femeie sa va iubeasca si sa va fie alaturi cand toate femeile spun „Eu vreau sa fiu pe primul loc”?
EUGEN DOGA: La capitolul asta, nici nu vorbim. Eu nu inteleg lucrul acesta. Nu inteleg cand se vorbeste „eu te iubesc”. Iubeste! Sa vorbeasca scriitorul, sa vorbeasca oricine. Cu declaratiile nu cred ca se face treaba. Eu ma tin de teza asta din mai multe motive, dar principalul e ca afirmarea in felul acesta ar pune punct, pe cand dragostea este in dezvoltare, este un infinit cum este universul. Este o particica din aceasta imensitate. Eu daca simt, am aceasta posibilitate unica de a ma exprima, nu prin cuvinte, ci prin imagini sonore. Este suficient pentru mine. Ca acea dragoste pe care am insirat-o pe hartie, pe versurile Veronicai, oripe „Ochiul tau iubit” a lui  Eminescu, piesa care a fost cantata ieri. Iti mai trebuie cuvinte?!

Marea Dragoste - Tango: Va e draga Veronica Micle, simtiti ca o intelegeti, ca intelegeti ce a scris…?
EUGEN DOGA:  Din `96, de cand a fost publicata aceasta cartulie pe care ea i-o dedicase lui Eminescu, a fost criticata tot timpul, ca nu era cumsecade, ca era o femeie dezordonata. Slava Domnului ca a fost dezordonata, ca daca era ordonata scria niste aiureli. Asa, simtirile ei erau doldora. Din simtiri era ea zamislita. Intamplator, cativa ani in urma, mi-a daruit cartulia doamna Iuliana Costin, profesoara de limba romana era si director la liceul „Gheorghe Asachi” , pare-mi-se. Si cand am vazut... acolo nu este poezie, acolo este un tezaur muzical. Si muzica nu trebuie sa o cauti, trebuie doar s-o descifrezi de-acolo. Prima lucrare pe care am facut-o a fost „Nu plange” pe care a cantat-o ieri Mariana Bulicanu. Si mi-a venit ideea sa fac opera fiindca toata poezia Veronicai Micle si o parte mare, mare de tot, din creatia lui Eminescu este aceeasi Veronica Micle. De-aceea si Luceafarul este de fapt o reflectie a acestor doi protagonisti. Am aproape cincizeci de numere muzicale, dar opera inca nu s-a conturat. Dar se se poate face deja, cu muzica aceea care este, un spectacol muzical. Dar pentru opera ca atare, nu am gasit omul care sa-mi scrie un libret cumsecade. E foarte greu. Loteanu la vremea sa a refuzat sa-mi scrie. Sunt mai multe dialoguri de dragoste intre aceste doua persoane, doua simboluri…Eu stiu scena de inceput, o vad si o simt si o am deja scrisa, pusa pe hartie. Stiu scena finala, stiu scena in salonul Veronicai Micle. Ea aduna nume nobila pe vremea aceea a Iesilor, facea serate muzicale. Ca un ecou al acestei practici, am deschis si eu un salon muzical la mine acasa si am facut deja cateva serate. Cred ca voi continua cu serate de cvartete.

Noi vedem roada acestei atitudini, acestei trairi, acestei dragoste a Veronicai in creatia lui Eminescu. Nu sunt sigur ca Eminescu era cel pe care il cunoastem daca nu ar fi fost Veronica.

 
Marea Dragoste - Tango: Dar Luceafarul dumneavoastra? Opera Luceafarul o putem vedea undeva?
EUGEN DOGA: Nimeni n-o sa faca spectacolul Veronica Micle in Romania cum n-au facut nici cu Luceafarul. Pacat ca nu merge in Romania Luceafarul! Un spectacol care pe cele mai mari scene ale Uniunii Sovietice a trecut! Dar nu merge la Chisinau, nu merge la Bucuresti. La Bucuresti a stat multi ani partitura, cred ca sta si acum, daca n-au mancat-o guzganii. Am dat-o pe cand era domana Moldoveanu acolo si a tinut-o… Nu inteleg ce se intampla. Chiar asa de multe lucrari au acolo? Eu cunosc foarte bine ceea ce scriu compozitorii romani. Pe tema Eminescu sunt foarte putine lucrari. Or, daca mai sunt, ele n-au capatat rezonanta. Tot ce este al nostru nu ne place. Cu ce e de vina acest sarman Luceafar ca nu poate cobori aici? Merg Spargatorul de nuci, Spargatorul de minti, Aida, Trubadurul. Merge Verdi. Dar noi suntem mai copti, nu doar verzi...

Marea Dragoste - Tango: Ati vorbit despre Eminescu si Veronica. Cum este in viziunea dumneavoastra iubirea lor?
EUGEN DOGA: Pentru noi este fericita, noi cei care am capatat roada artistica a acestor chinuri. Pentru noi este o mare fericire. Altfel, viata lor, a fiecaruia in parte, era o viata tragica. O mare tragedie, din cauza sinuciderii ei. Voi apela la patriarhul Daniel sa repare aceasta nedreptate, ca ea nu e inmormantata crestineste, cum se cuvine, in cimitir. Cu ce e de vina ea? Ea a dovedit cu pretul propriei vieti dragostea aceea pe care a avut-o fata de Eminescu, acest simbol mare al spiritualitatii romanesti. Chiar ma uitam la bustul lui Eminescu la Bellu, asa-mi lipsea alaturi bustul Veronicai… Sunt niste lucruri de neinteles. Numai de aceea biserica ar trebui totusi sa fie mai inteleapta, nu se poate atat de categorica. Aici e vorba de un simbol. Trebuie altfel apreciat, alta atitudine, alt demers. Ei ii e indiferent unde e in lumea aceea, dar pentru noi nu este indiferent, pentru ca nu este corect. Sinuciderea n-a fost din prostie. A fost constienta: n-am ce face in viata asta fara el. El pentru dansa a fost scopul vietii si ea a dovedit asta prin creatia sa. Noi vedem roada acestei atitudini, acestei trairi, acestei dragoste a Veronicai in creatia lui Eminescu. Nu sunt sigur ca Eminescu era cel pe care il cunoastem daca nu ar fi fost Veronica.

Marea Dragoste - Tango: Si acum credeti ca sunt impreuna acolo, pe planeta Eminescu, langa planeta Doga undeva?
EUGEN DOGA: Nu cred ca accepta ei asa vecinatate cu mine. Cred ca ar fi o iluzie prea mare. Sa stea acolo unde Dumnezeu le-a gasit locul. Merita un loc aparte in lumea aceea. Sper ca nedreptatea de a fi fost si de a fi inca despartiti pe pamant macar acolo sa fie reparata.
 

www.revistatango.ro