You are here

Eugen Doga, la Salonul său Muzical: „Eminescu e un izvor etern de inspirație pentru mine”. Teleradio Moldova. 16.06.2023

Seara de 15 iunie a fost memorabilă pentru admiratorii creației geniului eminescian și ai operei marelui nostru compozitor, Eugen Doga. Tradițional, de ziua trecerii în eternitate a Luceafărului poeziei noastre, maestrul Eugen Doga este gazdă generoasă a Salonului Muzical, la el acasă, acolo unde are loc o întâlnire a artelor frumoase: muzică, poezie și pictură.

[facebook.com]
Sursa: facebook.com

Aflat în recuperare, după o recentă intervenție chirurgicală, Eugen Doga emana lumină și bucurie când și-a văzut casa plină de oaspeți.

„Îmi place când în casa mea răsună muzica. Eminescu pentru mine este izvorul de creație, este într-un pas cu simțirile mele. Când am avut șansa să stau de vorbă cu Veronica Micle, în versuri și muzică, am înțeles că s-a deschis izvorul”, spune Eugen Doga cu franchețea-i caracteristică.

Dacă la saloanele precedente compozitorul își delecta invitații cântând la pian, de această dată, el a admirat împreună cu ei tinerele talente.

VOX elevi:

„În casa marelui compozitor Eugen Doga simțim energia sa de compozitor, o energie care ne motivează să continuăm calea spre muzică.”;

„Când interpretez muzica lui Doga, mă minunez cât de frumos a putut scrie.”

Solista Filarmonicii Naționale, Tatiana Costiuc, a observat: „Muzica maestrului răsună cel mai aproape de ceea ce și-a dorit anume acolo unde s-a nascut. S-a inspirat din creația lui Mihai Eminescu, a Veronicăi.”

[facebook.com]
Sursa: facebook.com

Salonul muzical a fost înnobilat de picturile abstracte ale Florinei Breazu, artist plastic, președinta Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova.

„Pictura abstractă este acea zonă care permite imaginației să perindeze în diferite spații, locuri, prin intermediul culorii și formei și al limbajului plastic.”

Rectorul Universității de Stat din Moldova, dr. Igor Șarov, a notat: „Cred că suntem norocoși noi, oamenii care trăm în generația lui Doga. De fiecare dată vine cu surprize, fiecare din saloanele organizate sunt pe cât de diferite, pe atât de atrăgătoare și cu foarte multă pasiune și suflet.”

Academicianul Gheorghe Duca spune că ascultă deseori muzica lui Eugen Doga. „Eu ascult continuu muzica lui Doga, o muzică, care te regenerează, care îți dă speranță.”

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, susține că modelul distinsului compozitor inspiră tinerii din domeniu să creeze lucrări de valoare.

„Faptul că-l avem astăzi pe marele Doga ca pilon al culturii muzicale ne va sluji foarte mulți ani înainte, pentru ca generațiile noi să-și încerce talentele, să le descopere și să le pună în valoare.”

Întrebat ce visuri are, maestrul Doga a răspuns: „Să am TIMP, fiindcă tare multe datorii sunt pe care trebuie să le achit în fața lui Dumnezeu, fiindcă nu știu cât mi-a dat, dar eu simt că este încă neepuizată multă energie, pe care mi-a dat-o și eu trebuie s-o întorc.”

Alături de maestru în această zi, în care acad. Eugen Doga îl venerează cu sinceritate și asumare pe Eminescu, au fost și alți muzicieni, actori. A venit de la București și fiica maestrului, Viorica Doga, și nepotul Dominic.

Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1937, la Mocra, în stânga Nistrului. Muzica sa a răsunat de pe cele mai mari scene ale lumii și a cucerit cele mai prestigioase titluri și distincții.

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.