You are here

Eugen Doga într-un concert de excepție la Vaslui. Consiliul Județean Vaslui. 26.08.2022

Teatrul de Vară din Vaslui s-a dovedit o locație prietenoasă cu maestrul Eugen Doga și Orchestra Națională Simfonică Teleradio-Moldova Chișinău, dirijor academician Gheorghe Mustea.

Peste 1.000 de vasluieni au împărțit zâmbete, au trăit emoții, s-au bucurat de acuratețea artistică și au oferit cu generozitate aplauze, de multe ori aceștia ridicându-se în picioare, totul pentru maestrul Eugen Doga, care s-a bucurat că de această dată Sfântul Ilie a fost trimis la „odihnă”, pentru ca evenimentul, deși „speriat” de câteva picături de ploaie, să fie dus la bun sfârșit.

Într-o seară perfectă, publicul vasluian a descoperit poezia muzicii transpusă cu perfecțiune de Orchestra Națională Simfonică Teleradio-Moldova, alături de soliștii Cristina Grigoraș, Anișoara Bragari-Moroșanu, Ovidiu Manolache, Ion Timofti, Igor Podgoreanu și Artiom Maruseac.

De altfel, maestrul Eugen Doga a dorit să împărtășească cu vasluienii dragostea ce o poartă poetului Mihai Eminescu și Veronicăi Micle, piesa „Păstrați iubirea” fiind o recompensă morală pentru Luceafărul poeziei românești.

Concertul jubiliar a cuprins și melodia “Tandra și Dulcea mea fiară”, valsul care a fost desemnat a patra capodoperă muzicală a secolului XX.

„Cu drag de Vaslui” a însemnat o terapie prin muzică, Eugen Doga alinând sufletele vasluienilor prin simplitate, dragoste, armonie și frumusețe artistică.

„Mă bucură faptul că muzica maestrului Eugen Doga atrage publicul vasluian. Am văzut oameni fericiți că au reascultat capodoperele marelui compozitor. Este al treilea an consecutiv și consider că un asemenea concert ar trebui organizat anual, mai ales că Eugen Doga este de-al nostru, devenind cetățean de onoare al municipiului Vaslui. Toată admirația pentru maestrul care a compus două dintre cele mai frumoase valsuri ale tuturor timpurilor”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Concertul aniversar „Eugen Doga-85, Cu drag de Vaslui” a fost organizat de Consiliul Județean Vaslui, Primăria și Consiliul Local Vaslui, precum și Centrul Județean pentru Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Vaslui.

Consiliul Județean Vaslui, Facebook 

 

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.