Filarmonica unește spiritele. 29.09.2020

A dispărut Notre-damul de Parisal nostru, cel moldovenesc, Casa Mare a culturii nostre sacre, Filarmonica Națională. Flăcării nestăpâniți și nemiloși au tras brazdă neagră și adâncă pe partitura culturii noastre, peste trăirile și simțirile noastre, pe câmpul verde și la nesfârșit frumos și drag al spiritului nostru. Ei, numai a cei naționale, a culturii universale, în care s-a înscris această instituție în decursul zecilor de ani, datorită mielor de artiști, care aici au crescut, s-au dezvoltat măiestria și, căpătând aripi, au zburat peste meridianele și paralelele lumii, lăsând amprentele lor strălucite pe acestă colorată, inspirată și sbucimată partitură virtuală. Însă a rămas, nu a luat-o focul, memoria și marele dor de a trăi și a cânta frumusețea sufletului uman, pământul,care nea născut, de a crea noi lumini, ce duc spre bucurii și viață mai decentă.Îmi amintesc, când la noi în sat în anii de după cel de al Doilea război Mondial a venit orechestra simfonică a filarmonicii din Chișinău. Așa numitul club din satul nostru Mocra era mic de tot și pe scenă s-au așezat numai câteva pupitre cu vioriști. Restul - pe scări și afară.Vai ce curioși eramnoi copiii, văzând niște scripce mari, încercam de a ne apropia și de a atinge măcar cudegetele o strună la aceste scripce,care se chema contrabași. De sigur, că stăpânii acestor contrabași câte o dată lăsau scântarea și pocneau cu arcușii peste capetele neobrazaților de noi.Dar și pentru cei rămași în sală cu viorele ni s-a părut că lucrurile stateu nu prea bine,fiindcă cineva cu o vărguță în mână și niște mișcări dinamice, stătea în fața bieților artiști și cu tot corpul se mișca, de speria muzicanții.Unii începea să cânte mai tare, alții de frică, înceteau să mai cânte.Iar unul,îmi amintesc, revoltat,pe semne, la indicația acetui cu vărguța, a lovit din răsputeri într-o tobă mare, mai mare chiar de aceia la care se bătea în fanfara nostră din sat. Ca să fie furia lui și mai pronunțat expusă, l-a mai trezit și pe colegulsău din dreapta să se ridice cu două talgere mai mari ca capul acestuia și să trăgă cât mai tare, ca să iasă scântei din ele.Pocnitura a fost atât de puternică, că niște femei mai în etate din sală au aplecat capul, făcând semnul crucii. Venind la Chișinău la începutul anilor 50 am nimerit în altă lume, lume plină de curioztăți și chiar enigme, pe care încercam să le înțeleg, și care mult mă atrăgeau. De la cămin până la liceul de muzică unde învățasem, trebuia să trec prin parcul central Ștefan cel Mare, care se numea altfel în vreamea cea. Și nu puteam să nu mă oresc să ascult orchestra sinfonică, care am ascultat-o cândva la Mocra, care cânta acolo în aier liber sub o cupolă special amenajată. O, era o altă impresie,era orchestră mare, răsuna frumos,încântător. Azi acolo e restaurantul pentru copii ”Guguță”, dacă nu l-au demolat oliugarhii. Apoi ascultam concertele acestei orchestre în săli nu prea amenajate până a trece filarmonica în clădirea aceasta cu ghenion. Până atunci noi, elevii liceului regulat veneam aici pe gratis la spectacolele teatrului muzical-dramatic unde am avut posibilitate de a asculta multe vodeviluri muzicale, operete, lucrăriclasice, dar și ai autorilor autohtoni. Câți muzicanți celebri au cântat pe scena aceasta a filarmonicii: Oistrah, Cogan, Ruha, Aldulescu, Bașchirov, cântăreți și cântărețe din toată lumea, coruri, ca acel din România ”Madrigal” în frunte cu celebrul dirjor Constantin Marin, ori corul a cappella din Micigan, Canada, de la care mi-au rămas în memorie nu numai concertele, dar și repetițile, pe care le frecventam cu deosit interes, care se petreceau alt fel, de acele văzute la noi. Unele metode chiar și le-am preluat pentru lecțiile mele cu studenții. O mulțime de ansambluri insrumentale de diferite culori și de diferite stiluri, între care era și una din cele mai populare pe vremurile celea orchestră condusă de Sergiu Malagamba. Mulți dirijori celebri au dirijat cu orchestra filarmonicii. Aceste nume sonore: Silvertri, Rahlin, Mravinskii, pe care e-am ascultat, dar și ai noștri ca A.Samoilă cunoscut în întreaga lume,care azi este primul dirijor la ”Novaia Opera”, Moscova, ori debutantul tânăr D.Cârciumaru, care conduce azi opera Română Craiova. Un mod deosebit îi aparține filarmonici din Chisinău promovarea muzicii populare moldovenești și celei a întregii românități. Colectivele ”Fluieraș”,”Folclor”,”Mugurel”,”Lăutarii” și altele, la fel ca și celebrul ansamblu de dans popular ”Joc”, au răsunat ca un imn al acestui plai străbun, ca un fir de aur ce leagă trecutul și viitorul spiritual al poporului nostru.

Pe acestă scenă deja istorică, am evoluat și eu pentru prima dată cu un program integru din creațiile mele. A dirijat acert concert Alexandru Samoilă, care a început să treca cu succes treptele artei dirijorale. Pe scena acesta mi-a cântat muzica și cunoscuta orchestră de concer din Sanct-Petersburg (Leningrad) condusă de marele muzician Anatolii Badhen.

E greu de enumărat artiștii cu nume devenite internaționale, care au făcut primii săi pași spre cucerirea artei anume pe scena aceasta. Dar și artiștii amatori, soliști amatori, mii și mii de iubitori de muzică, melomani, critici serioși, care ascultă muzica nu numai cu urechile, dar și cu ochelarii mereu corectând-ui pe nas. Aici la concerte îi putem vedea pe diplomați cu familiile lor, oameni de afaceri, oaspeți străini și nu prea străini, elevi, studenți, turiști, conducători ai diferitor state ale lumii, unde se petrece, poate că cea mai mare diplomăție prin mijloacele artei. Deci, filarmonica în felul acesta este și ambasadorul culturii al țării, ducând mesajele nobilea frumosului, spiritului pozitiv, dragostei, împăcăciunii între popoaresub flamura siglei Moldova, Moldova culturală.

Sper că și la noi se va repeta exemplul celebrului Notre-dame de Paris, devastat de flăcării incendiului, unde președintele Franței și guverul țării și-au luat angajamentul în fața poporului și a Lumii întregi, că în termeni scurți vor restabili acest monument unic în istoria omenirii, patrimoniul cultural UNESCO. Aș dori ca în cazul nostru să folosim istoria tragică a acestui moment pentru a nu ne grăbi de a face raporturi de genul, repede și eftin. Lucruri frumose, lucruri prețioase sunt și scumpe. Strămoșii nostri construiau minuni arhitecurale cu care ne mândrim și azi. Ei se gândeau la noi ca la moștenitori. Pe noi, sper, că nu nea părăsit mempria.

Eu văd această noua, fără nici o îndoială, clădire, care ar deveni o capodoperă arhitecturală a orașului, tot aici, pe acest loc, în stil clasic. Să nu mai mergem mereu la compromisuri cu diferite motivații nemotivate. Aceasta este o instituție clasică și cere de a fi rezolvată în stil clasic, să nu mai jucăm de a modernizme. Tot ce e frumos, e și modern. Noi am avut în Chișinău multe clădiri, ca cea a ”Statului țării”, nu în forma ei de azi, a Casei Eparhiale, care din păcate ambele au fost distrusă în 1941 în condiții necunoscute până și azi. Care-i vina clădirilor? Avem și multe clădiri minunate, care au mai rămas, ca Primăria orașului, Sala cu orgă bine redactată, din păcate, muzeul de arte plastice pe bulevardul ”Ștefan cel Mare”. Privesc imaginele unor clădiri de pe atunci și mă mândresc, că ele nu-mi sunt străine, cum este teatrul de operă și balet ori clădirea guvernului. Atrag atenția deosebită acoperișele europene a acestor clădiri, care cred că nu prea le-au plăcut răufăcătorilor de atuci și le-au explodat. Clădirea ”Sfatului țării” au restaurat-o, nu ar restabilit-oîn forama ei ințială. Cum au dat foc și la multe biserici în stil național. În special la cele din lemn. Azi în Moldova a apărut o generație nouă de arhitecți talentați, care sunt capabili de a ne propune un proiect frumos a Filarmonicii, atrăgător, frumos, solid, să fie propriu tutrora, să vină lumea ca în Casa Mare, ca la o biserică, care unește spiritele, ca la un izvor sfânt, unde s-ar putea duce dialoguri cu veșnicia. Numai dacă nu se va repeta practica urâtă de cândva, când nu aceștea luau decizii, ci cei dinscaune cu speteze înalte. Sunt sigur că multă lume va veni la acestă clacă națională, dar deja și vine, pentru a depune cine ce are la temelia acestui lăcaș, ca să putem în sfârșit spune: asta este Filarmonica nostră Națoinală, renăscută din scrum, ca pasărea fenix.

Eugen Doga

29.09.2020