Maestrul Eugen Doga: „Mulțumesc, Piatra-Neamț! Plec acasă împlinit!”. Dor de Neamț. 4.07.2019

Compozitorul Eugen Doga spune că, pe lângă vocație și har, trebuie să crezi cu tărie în ceea ce faci, pentru ca și publicul să te creadă. Cu o putere creatoare nemărginită, capabilă de artă înaltă, maestru-i un munte de bucurie.

– Ce a reprezentat pentru dumneavoastră participarea la „Vacanțele Muzicale” ?

– O mare bucurie. Aveți un oraș frumos – Piatra (rară!)- Neamț! Nu am mai fost niciodată până acum. Podoaba orașului sunteți dumneavoastră, toți locuitorii acestei minunate așezări istorice. Mi-a fost ușor să fac programul serii, pentru că am de unde alege, nici nu-mi vine să cred că am scris atâta muzică. Spre marele meu regret, nu toată este cunoscută. Acesta-i defectul nostru, nu ne uităm și lateral, ci numai în față și de asta multe lucrări sunt necunoscute. Am venit cu mari așteptări și așteptările mele s-au adeverit. Mulțumesc, Piatra-Neamț! Plec acasă împlinit!

– Cum se naște un cântec, un cântec bun mai cu seamă?

– Dacă aflați să-mi spuneți și mie. Numai Bunul Dumnezeu știe. Când se amestecă toate culorile, ce căpătăm? Lumina albă. Ce este lumina albă? Este curcubeul. Am o cantată, care se intitulează „Curcubeul alb”, pe versurile lui Emil Loteanu, Dumnezeu să-l ierte, un mare, mare artist. Îmi lipsește Emil Loteanu, îmi lipsește Grigore Vieru, îmi lipsește Ion Popescu-Gopo, oameni cu care mă simțeam împlinit. Acum mă simt absolut lipsit de sinele meu, pentru că sinele meu era alcătuit din ei. Omul se realizează atunci când se regăsește. Eu mă regăseam în ei. Eu spun că inspirația este rezultatul muncii. Inspirația se naște în interior, de la primul succes.

– Care este „locul” din dvs. în care muzica pe care o iubiți atât de mult se aude cel mai adânc?

– Eu m-aș referi la locul muzicii în sinele meu, fiindcă acesta este locul. Nici nu-mi imaginez cum aș fi fără muzică. Fără creație, mai bine zis. Omul este făcut pentru creație. Aș fi creat oriunde, chiar dacă eram lăcătuș mecanic, pentru că aceasta era prima meserie pe care trebuia s-o fac după terminarea școlii, când era o sărăcie lucie și oamenii mureau ca muștele. Nu aș fi făcut șuruburile alea mult timp pentru că sigur inventam ceva, altceva decât făceau colegii mei la strung. Componistic vorbind, nu pot să fac același lucru de două ori, nu mă pot repeta. Când am intrat la liceul de muzică nu știam cum arată un pian. Nici nu știam cuvântul acesta. Am deschis ușa clasei, nu era nimeni și am văzut acolo un instrument muzical mare. Și m-am apropiat de acea „soba neagră”, care avea niște clape albe. Între acestea erau și niște clape negre și nu știam că și pe acelea se cântă. Și am pus mâna mea cu bătături de la sapă și furcă pe ele și am trăit un miracol. Am apăsat do-mi-sol, nu știam ce note sunt. Astfel, mi s-a deschis o lume pe care nici nu o bănuiam, care m-a urmărit toată viața. Și încă merg după acest Do major, încerc să-l descifrez și nu pot. Este un nesfârșit, o imensitate, un infinit.

 – Cu ce se alege un muzician într-o carieră?

– Nu cu foarte multe lucruri, din cauză că este neînțeles de conducătorii țării. Arta este un mijloc de a înlesni frumusețea între oameni, de liniște, de armonie sufletească. Refuz să mai scriu muzică de film pentru că acum se cere acest ritm nebun, acest „bum-bum”. A dispărut aspectul cantabil al muzicii, a dispărut rezultatul unei energii care se naște în interior.

– Dacă ar fi să retrăiți viața, cu ce ați începe?

– Eu aș începe-o așa cum a fost, aș repeta-o. Eu mi-am modelat viața. E foarte straniu, acum, uitându-mă în urmă, văd că eram un pragmatic. Eu am știut tot timpul ce-mi doresc. Am vrut să fiu observat și am căutat mijloacele prin care să-mi ating acest țel. Pe lângă vocație și har, trebuie să fii gata de orice sacrificiu, să dai tot ce ai, tot ce poți. Să crezi cu tărie în ceea ce faci, pentru ca și publicul să te creadă.

– Gloria, renumele au venit repede?

– Nu cred că am glorie. Eu doar mă înțeleg cu publicul, atât. Eu vorbesc cu publicul aceeași limbă. Trebuie să fii foarte dur cu tine însuți, foarte serios în muncă, foarte rezistent fizic și psihic. Să respingi compromisul, chiar și calea de mijloc. Am lucrări care prind praf, pentru că nu sunt solicitate de mai mulți ani. Giuseppe Verdi, în fiecare an, punea operele sale în scenă. Noi, în secolul XXI, așteptăm în zadar așa ceva. Da, avem zeci de ani rezervă?  Acum timpul este mai condensat, ceasul este plin. Oamenii buni, oamenii instruiți, specializați nu au loc nicăieri și niște comozi, conformiști se află în locuri importante.

– De ce avem nevoie ca să fim fericiți?

– De fericire. Fericirea se capătă datorită fericirii. Dacă noi vrem fericire, trebuie să ne orientăm spre bine, spre lumină. Dacă dorim fericire și ne orientăm spre rău, întuneric, n-o vom avea. Bunătatea trebuie să se însoțească doar cu bunătate, nu poate fi altfel. Eu doresc să fiu fericit și caut mijloacele pentru a fi fericit. Eu intru în scenă fericit. Cu siguranță, fericirea se va transmite și publicului.  

A consemnat Violeta MOȘU; Foto: Facebook Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț

Dor de Neamț