You are here

Premierul Pavel Filip a participat la spectacolul compozitorului Eugen Doga „Drumul Amintirilor”. Guvernul Republicii Moldova. 17.05.2019

Prim-ministrul Pavel Filip a participat, în seara zilei de astăzi, la spectacolul compozitorului Eugen Doga, desfășurat sub genericul „Drumul Amintirilor”. Pe scenă au răsunat melodii îndrăgite, dar și creații noi ale maestrului.

Premierul l-a felicitat pe Eugen Doga, apreciind contribuția sa valoroasă la îmbogățirea patrimoniului nostru național. Maestrul i-a mulțumit lui Pavel Filip pentru cuvintele calde și a spus că de fiecare dată revine cu drag acasă, pentru o reîntâlnire de suflet cu publicul de aici. Iar concertul de astăzi îl închină mamei sale, dar și tuturor mamelor nemuritoare.

Concertul a reunit iubitori de cultură, prieteni, colegi de breaslă, artiști din Republica Moldova şi România.

Operele marelui compozitor Eugen Doga sunt apreciate atât în țară, cât și peste hotare, iar celebrul vals „Gingaşa şi tandra mea fiară” a fost desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului trecut. 

Guvernul Republicii Moldova

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.