Pe 24 februarie, la Sala cu Orgă din Capitală va avea loc un spectacol de romanțe dedicat lui Eugen Doga, cu participarea maestrului. În cadrul concertului, cu genericul „De Dragobete, de Dragoste, de Dor cu Eugen Doga”, vor fi interpretate romanțe pe muzica scrisă de renumitul compozitor și versuri de Mihai Eminescu, Veronica Micle, Grigore Vieru şi Anatol Ciocanu.
În incinta Sălii cu Orgă, artiștii Orchestrei Naționale de Cameră condusă de dirijorul Cristian Florea fac ultimele repetiții înainte de spectacolul lui Eugen Doga. Ina Guțu l-a convins pe maestru să ne spună cum a fost acest an aniversar pentru el.
„A fost încărcat. Așa cum trebuia să fie în toți anii până acum. Concertele pe care le-am avut, cel mai culminant a fost cel susținut la Teatrul Verde cu peste 6 mii de spectatori, așa nici la Moscova, în sălile de spectacole, nu se adună. Culminant a fost acel moment când au aprins luminițele telefoanelor mobile în întuneric, fantastic. Ca niște licurici din basme. A fost frumos la Castel Mimi, la Manuc Bei. La Cetatea Sorocii a fost un spectacol cu ploaie, și ne-a stricat puțin planurile dar am rămas impresionat de această cetate”, povestește Eugen Doga.
Fără dragoste și dor nu ar exista lumea, ne spune în continuare compozitorul, îndrăgostit pentru totdeauna de creația Veronicăi Micle și a lui Mihai Eminescu, precum și de această mare iubire din literatura română.
”Nu se poate imagina ceva fără dragoste. Chiar și pietrele, florile... Eu urmăresc florile mele. La Chișinău soția le îngrijește, cele de la Moscova sunt ale mele, lumea verde pe care o cresc eu. Urmăresc cum tânjesc aceste flori în lipsa mea. Vine cineva să le ude, dar totuși când revin sunt veștede, mă așteaptă. Când vine vorba de dragoste, cred că aș începe de la sine. Pe noi ne-au educat prost, greșit, sau poate intenționat, că trebuie să iubim nu știu ce, pe nu știu cine... Cred, și sunt convins, că dragostea începe de la sine. Dacă nu ai simțul acestei dragoste în sinele tău, nu crede că cineva te va îndrăgi, te va iubi și îți va atrage atenția”, crede el.
Amintim că 2017 a fost declarat „Anul Eugen Doga”, ca un omagiu adus aniversării a 80-a a compozitorului.
Interviul integral cu maestrul Eugen Doga va putea fi ascultat în Emisiunea Matinal, luni, 26 februarie și pe site-ul Radio Chișinău.
1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.