You are here

Eugen Doga la pătrat. Observatorul de Nord. 30.09.2017

Eugen Doga la pătrat sau două persoane cu numele Eugen Doga în acelaşi timp, în acelaşi loc! A fost visul unui sorocean care poartă acelaşi nume precum marele compozitor, de a-i strânge mâna tizului său celebru, în numele căruia a fost botezat şi creaţia căruia o admiră. Iar Observatorul de Nord a fost complice la realizarea acestui vis.

Numele Eugen Doga în țara noastră, dar și în lume se asociază cu talent, dragoste de frumos, înaltă cultură… Maestrul Eugen Doga a cucerit lumea întreagă prin creațiile sale muzicale, iar valsul inclus în coloana sonoră a filmului “Gingaşa şi tandra mea fiară” este numit de UNESCO a patra capodoperă muzicală a secolului XX.

Sorocenii, precum milioane de oameni în lume, admiră geniul marelui compozitor, originar din localitatea Mocra, de pe malul stâng al Nistrului. Soroca are însă un propriu Eugen Doga. Numele acestuia este asociat cu siguranță, salvare, ajutor. Soroceanul Eugen Doga este inspector la Direcția Situații Excepționale. În fiecare zi, alături de colegii săi pompieri și salvatori, el stă la straja vieții și siguranței locuitorilor raionului Soroca.

Din cuvintele soroceanului, bunica sa, Natalia Doga, originară și ea din stânga Nistrului, îi purta un respect deosebit compozitorului și îi admira creația. Și-a numit nepotul în cinstea artistului, în speranța că va fi și el un mare talent în lumea muzicală. Soroceanul iubește mult muzica, dar nu a urmat calea ei în dezvoltarea sa profesională. Nu a studiat la o școală muzicală, dar întotdeauna a urmărit activitatea tizului său celebru, visând că într-o zi îl va vedea și îi va strânge mâna.

Eugen Doga, maestrul: M-am simțit bine, fiindcă e salvator și salvează viețile omenești. Asemenea oameni eu i-aș multiplica, fiindcă  e om pe cale dreaptă. Nu știu dacă  a trecut câte ceva din vocația mea muzicală, dar sunt sigur că părinții dumnealui  s-au orientat bine. Sper că lumea se va mândri cu  Eugen  Doga de la Soroca.

În ajunul spectacolului dedicat jubileului de 80 de ani ai compozitorului, știind că la Soroca va fi organizat un spectacol aniversar, redacția ziarului Observatorul de Nord a decis să pună umărul la realizarea unui vis. Așa că am organizat întâlnirea celor doi Eugeni. Copleșit de emoții și foarte bucuros, soroceanul nostru a venit la Cetatea Soroca, unde se afla maestrul Doga. Întâlnirea a fost scurtă, dar frumoasă, cei doi și-au strâns mâinile și au memorat acest deosebit eveniment în câteva fotografii. Salvatorul Eugen Doga a venit cu un buchet mare și frumos de flori pentru compozitor, în semn de profundă recunoștință pentru creația sa. Iar în schimb a luat frumoase amintiri și satisfacția unui vis împlinit.

“Această întâlnire mi-a lăsat sentimente plăcute, mult așteptate. Unul dintre visele mele s-a realizat, pentru prima oară am avut posibilitatea să mă salut cu maestrul, să facem și o poză datorită dvs. Cu părere de rău, din lipsa timpului nu am reușit să schimbăm multe vorbe, dar sunt bucuros că i-am strâns mâna și am reușit să-l salut. Am fost la concertul maestrului și sunt foarte recunoscător redacției dvs. pentru această idee. Oriunde m-aș duce, oriunde m-aș prezenta, toți sunt mirați de numele meu, am mare plăcere să port același nume, mă mândresc cu asta”, și-a împărtășit impresiile salvatorul.

Acesta i-a dorit mulți ani maestrului, după care s-au despărțit. Astfel, 22 septembrie 2017 v-a rămâne în memoria sorocenilor ca ziua în care compozitorul Eugen Doga a revenit cu un spectacol de excepție la Soroca, la o distanță de 10 ani. Iar pentru Eugen Doga, inspector la DSE, va rămâne în memoria ca ziua în care și-a văzut visul realizat.

Observatorul de Nord

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.