Vous êtes ici

1 MARTIE 2017 - ANIVERSĂRII A 80-A DE LA NAŞTEREA EUGEN DOGA. 1.03.2017

1 MARTIE 2017 - ANIVERSĂRII A 80-A DE LA NAŞTEREA EUGEN DOGA.

Eugen Doga

Compozitorul Eugen Doga, Artist al Poporului, laureat al Premiului Naţional, deţinător al ”Ordinului Republicii”, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei a fost omagiat astăzi în Parlamentul Republicii Moldova, la 80 de ani de la naştere, informează MOLDPRES.

Programul a cuprins o expoziție de fotografii, realizată de Eugenia Tofan, afișe și publicații, un recital al pieselor semnate de Eugen Doga în interpretarea elevilor de la liceele „C. Porumbescu”, „I. Creangă” şi „S. Haret”. Evenimentul „Eugen Doga - 80 de primăveri” a culminat cu un recital susţinut de omagiat şi de naistul Vasile Iovu.

În discursul său, preşedintele Parlamentului R. Moldova, Andrian Candu, a menţionat că prin muzica lui Eugen Doga şi-au trăit povestea dragostei mai multe generaţii din întreaga lume. „Muzica Dvs. este acea valoare, în jurul căreia putem consolida întreaga naţiune”, a subliniat Adrian Candu.

În cadrul manifestării, Ambasadorul Federaţiei Ruse în R. Moldova, Farid Muhametşin, a dat citire unei telegrame de felicitare semnată de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.  Agenția Informațională de Stat 

 

Премьер-министр России Дмитрий Медведев поздравил композитора Евгения Догу, отмечающего 80-летие, с юбилеем. Поздравительная телеграмма опубликована на сайте правительства.

"Вы без преувеличения один из самых ярких, творчески одаренных композиторов, которого знают и любят миллионы людей. Вашему уникальному таланту подвластны самые разные музыкальные жанры и стили - от опер до сочинений для эстрадного оркестра", - говорится, в частности, в телеграмме. ТАСС

 

Глава российской дипмиссии в РМ сердечно поздравил юбиляра и зачитал приветственное послание Президента Российской Федерации В.Путина: «Уважаемый Евгений Дмитриевич, Примите поздравления со знаменательным, 80-летним юбилеем.

Талант, созидательную энергию, всю свою жизнь Вы посвятили музыке. За годы вдохновенного творчества создали замечательные произведения, которые всегда узнаваемы и самобытны. Они по праву стали подлинным достоянием культуры. От души желаю Вам здоровья, успехов и всего самого доброго.» Посольство Российской Федерации в Республике Молдова

 

Maestru al armoniilor sonore, sunteți cunoscătorul desăvârșit al limbajului universal: ați scris muzică instrumentală și vocală, clasică și ușoară, pentru film, teatru și pentru copii. Căutați și găsiți izvorul inspirației peste tot – în natură, în folclor, în memoria și în sufletele oamenilor, punând pe note gânduri și simțiri pe care doar rafinamentul geniului le poate exprima. Președinția Republicii Moldova

 

Вы поистине народный композитор, создавший огромное количество замечательных произведений, которые любимы миллионами людей и высоко оценены мировым профессиональным сообществом. Ваш творческий репертуар не знает границ: с одинаковым успехом Вам удаются оперы и романсы, эстрадные песни и музыка к кинофильмам. Министерство культуры Российской Федерации​

 

Totodată, în ziua de nașterea a maestrului, la Parlament a avut loc evenimentul aniversar „Eugen Doga – 80 de primăveri”, organizat sub patronajul Președintelui Parlamentului Andrian Candu, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Academia de Științe a Moldovei. Programul a cuprins o expoziție de fotografii, afișe și publicații din colecția personală a compozitorului și din arhiva Academiei de Științe. În cadrul evenimentului au evoluat elevii Școlii de Muzică „Eugen Doga”, Liceului-internat republican de muzică „Ciprian Porumbescu”, Corala „Vocile primăverii”, precum și cvartetul de la Radio Moldova, programul culminând cu un recital al compozitorului Eugen Doga și al naistului Vasile Iovu. Guvernul Republicii Moldova. Ministerul Culturii​

 

Prezent la evenimentul omagial, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca, a afirmat că Eugen Doga este un mare vestitor al primăverii, un ambasador al culturii noastre în lume, un ambasador al frumosului. „Muzica lui Eugen Doga uneşte toată lumea. Numai aşa un mare compozitor, un mare geniu poate să se nască pe 1 martie, atunci când vine primăvara, când totul se deschide, devine frumos şi trebuie de iubit”, a  menționat preşedintele AȘM, Gheorghe Duca. Academia de Științe a Moldovei​

 

Министр культуры РФ Владимир Мединский поздравил народного артиста СССР, композитора Евгения Догу с юбилеем, отметив, что его творчество вызывает самые светлые и искренние эмоции и любимо миллионами слушателей.

"Мелодия вальса из картины "Мой ласковый и нежный зверь" стала одной из основных тем музыкального сопровождения Олимпийских игр в Москве и в Сочи", — отметил министр. РИА Новости 

 

Marele compozitor Eugen Doga a împlinit astăzi venerabila vârstă de 80 de ani. Revenit dintr-o deplasare, maestrul a fost surpins la aeroport de o delegație a primăriei, în frunte cu primarul Dorin Chirtoacă. 

Moment în care, din stația de difuzare a aeroportului a sunat celebrul său vals "Gingaşa şi tandra mea fiară", iar pe lângă flori și felicitări, compozitorul a primit aplauze de la toți cei prezenți în aerogară. UNIMEDIA 

 

În cadrul evenimentului, directorul general al Poștei Moldovei, Serghei Nastas l-a felicitat pe compozitor și a spus că este mândru că face parte din echipa Poștei Moldovei, deoarece aici prind viață idei originale. Acesta a menționat că lansarea plicului de astăzi este unul dintre evenimentele importante ale anului. La final, Serghei Nastas i-a dăruit compozitorului Eugen Doga plicuri cu marcă fixă „Eugen Doga - 80 de ani de la naştere”, dar și o marcă personalizată. La fel, și ministrul Culturii, Monica Babuc a primit o marcă personalizată. POȘTA MOLDOVEI

 

Cu câteva săptămâni în urmă, echipa noastră de filmare i-a făcut o vizită. Atunci maestrul ne-a spus cum doreşte să fie ziua lui de naştere.

"Eu vreau să fie o sărbătoare şi nu sărbătoarea mea personală dar a tuturor, pentru că muzica eu nu o scriu pentru familia mea, nu pentru mine personal dar o scriu pentru oamenii care doresc să fie mai bună mai frumoasă", a spus Eugen Doga, compozitor. Publica

 

В свои 80 лет маэстро полон сил и энергии. Ни дня не проводит без музыки. Он и сейчас активно выступает с концертами, записывает свои хиты с Национальным симфоническим оркестром.

«Времени меньше, а работы больше. Трудно очень совместить эти две вещи, эти две несовместимые вещи - время и дела. Поэтому я думаю, если бы Бог был более милостив, и дал больше резервного времени, конечно, можно было бы что-то сделать, потому что очень много хочется сделать», - признался композитор. МИР 24 

 

Мэр Москвы Сергей Собянин поздравил с 80-летним юбилеем народного артиста СССР Евгения Догу. В поздравительной телеграмме глава города отметил, что Евгений Дога вносит большой вклад в развитие отечественной и мировой культуры.

– Ваши прекрасные, необыкновенно мелодичные песни, романсы, вальсы и другие произведения покорили сердца миллионов слушателей в России и за рубежом, пополнили золотую коллекцию музыкального искусства, – отметил Сергей Собянин. Вечерняя Москва

 

Despre faptul că muzica maestrului este universală a menţionat şi ministrul Culturii, Monica Babuc, care a spus că maestrul este iubit în zona transnistriană acolo unde s-a născut, „la fel ca în Republica Moldova, Federaţia Rusă, România, Franţa, oriunde în lume”.

„Muzica lui Eugen Doga ar trebui s-o auzim în trenuri, în avioane, la Parlament, la Guvern…”, a remarcat mai în glumă mai în serios Preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheroghe Duca, care a recunoscut că are creaţiile compozitorului „în iphone şi le ascultă acasă, la serviciu, dar şi în călătorii”. Independent

 

«Профессионал – это, в первую очередь, дисциплина, а дальше уже начинается все остальное. Можно себе представить симфонический оркестр, а общество – это тоже оркестр, большая игра, и каждый играет свою партию», - объясняет народный артист СССР Евгений Дога.

Для того, чтобы написать новое произведение, композитору нужно всего две вещи – тишина и время. Лучше всего сочиняется в самолете. Мелодии создает в голове. Свои гениальные произведения называет мотивчиками. В фильмах они вместо тысячи слов рассказывают о чувствах, дополняют реальность лучше любых спецэффектов. ТВ Культура 

 

Dimineaţă, elevii Şcolii de Muzică "Eugen Doga" și tinerii democrați au mers acasă la artist pentru a-l felicita. Aceștia i-au cântat la mulți ani și i-au adus un tort în formă de pian.

Cu ocazia aniversării, marele compozitor nu-și dorește decât sănătate. "Sănătate și ani, timp. Mult timp, deoarece sunt foarte multe și principalele lucruri care ar trebui să le fac, încă nu sunt făcute și aș vrea să le realizez. Eu aș vrea să văd dialogurile dragostei, Veronica Micle și Mihai Eminescu și aș vrea să văd multe opere care sunt scrise și nu sunt sonorizate", a spus compozitorul Eugen Doga. Publica

 

За время многолетнего сотрудничества с различными режиссерами он сочинил музыку более чем к 200 кинолентам, не считая драматических постановок и телефильмов. Настоящий успех композитору принесли кинокартины "Табор уходит в небо" (1976 год), "Мой ласковый и нежный зверь" (1978), "Анна Павлова" (1983), "Одиноким предоставляется общежитие" (1984). Белорусское телеграфное агенство 

 

80 de mărţişoare improvizate din baloane au fost lansate astăzi, 1 martie, din faţa Primăriei municipiului Chişinău în semn de omagiu pentru maestrul Eugen Doga, care împlineşte 80 de ani, transmite IPN.

La acţiune a fost prezent şi compozitorul, care a fost felicitat de primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă. Cu ocazia aniversării, un grup de copii au dansat pe melodia celebrului vals al lui Doga, scris pentru producţia  „Gingaşa şi tandra fiară”. Adevarul 

 

O expoziție de fotografii a deschis azi seria de evenimente care se vor desfășura pe durata întregului an dedicat compozitorului Eugen Doga. Ministra culturii a spus astăzi că sunt programate acțiuni care vor contribui la valorificarea creației maestrului și o vor aduce aproape de public. Astfel, pe parcursul anului 2017 vor fi montate spectacole de balet, sunt planificate mai multe concerte, va fi editat un volum de cântece pentru copii și o monografie semnată de Larisa Turea despre fenomenul Doga. Radio Europa libera 

 

Давно работаю над цик­лом «Диалоги любви». Настала пора петь про любовь. Потому что главным стержнем нашего бытия является она. Я уже показывал часть этой музыки в Большом зале консерватории с оркестром и с хором. Надеюсь исполнить «Диалоги любви» в Царицыне на открытом воздухе. Это так здорово, когда тысячи людей будут слушать музыку без билетов. Придут те, которые захотят, а не те, которые могут. Литературная газета 

 

1 марта 2017 года отмечает 80-летний юбилей один из самых романтичных современных композиторов, народный артист СССР Евгений Дмитриевич Дога.

Разнообразие творчества Доги поражает воображение. Им написана одна опера, три балета, «Реквием», симфония, квартеты, кантаты, инструментальная и духовная музыка, более 260 песен и романсов, более 70 вальсов, музыка к 165 кинофильмам. newsBabr

 

„Este iubit atât în Republica Moldova, cât și în România, Federația Rusă, în toată Europa, deoarece muzica lui este iubită de toți. Nu există o persoană care să nu-i cunoască opera. Suntem norocoși că suntem contemporanii DVS. Este un om emblematic al culturii noastre”, a precizat Babuc. REALITATEA.MD

 

"Maestrul Eugen Doga implineste astazi 80 de ani !La multi ani si sa va fie viata asa precum va este muzica - infinit de frumoasa! Pentru mine Eugen Doga este si va ramane a fi cel mai mare compozitor al neamului nostru, cel mare mare compozitor roman din toate timpurile! Va multumim pentru ca ne incantati cu divina Dumneavoastra muzica. Cred cu siguranta ca este cel mai frumos lucru care va ramane in istoria omenirii despre noi.", a scris Dorin Chirtoaca pe pagina sa de facebook. PRO TV 

 

Nu am averi, masini si nici palate, tot ce e mai de pret e muzica. O spune cu modestie maestrul Eugen Doga care astazi a implinit 80 de ani. Cu aceasta ocazie autoritatile s-au intrecut in organizarea surprizelor pentru compozitor. Posta Moldovei a tiparit pe 10 mii de plicuri marca postala Eugen Doga, iar la parlament a fost organizat un miniconcert. PRO TV 

 

Композитору Евгению Доге исполняется 80 лет. В связи с юбилеем сегодня, а также в течение всего года, будут проходить различные мероприятия. Артиста навестят учащиеся музыкальной школы имени Евгения Доги. Почта Молдовы выпустит новую марку, посвященную композитору, а в парламенте откроется выставка фотографий, афиш и публикаций из личного архива маэстро и из архива Академии наук. RTR Moldova

 

Дорогой Евгений Дмитриевич! Поздравляем Вас с прекрасным юбилеем! Счастливы быть Вашими современниками, коллегами и друзьями! Горды тем, что Вы входите в состав Правления нашей Гильдии композиторов кино Союза кинематографистов Российской Федерации!

Общение с Вами – это школа высокого профессионализма, интеллигентности, глубокого понимания роли искусства, настоящих взаимоотношений между людьми. Вы, создавший замечательные симфонические полотна, балеты, кантаты, хоры, песни, камерные и эстрадные произведения, музыку к кинофильмам и театральным спектаклям, лауреат всевозможных конкурсов, успевали быть депутатом Верховного Совета СССР, академиком, Почетным гражданином городов, участником торжественных церемоний всемирных олимпиад и фестивалей. Даже сейчас, когда годы, казалось бы, призывают к более спокойной жизни, Вы в постоянных концертных поездках, в невероятных творческих планах, которые успешно осуществляете! Союз кинематографистов Российской Федерации

 

Astfel, în dimineața zilei, în fața sediului Primăriei au răsunat melodii semnate de sărbătorit. Două colective artistice de elevi de la liceul "Toader Bubuiog" l-au întâmpinat pe jubiliar cu 80 de baloane alb și roșu "80 de mărțișoare pentru maestrul Doga" și au dansat pe melodia din filmul "Tandra și gingașa mea fiară". Primăria Municipiului Chişinău

 

Eugen Doga va fi desemnat cu titlul de membru de onoare al Academiei Europene de Artă şi Cultură. Manifestaţia va avea loc vineri, 3 martie, la Salzburg, unde compozitorului îi va fi înmânată distincţia. Despre realizările maestrului au vorbit invitaţii ediţiei speciale a emisiunii Obiectiv Comun dedicate aniversării celor 80 de ani a geniului contemporanietăţii noastre. TVR Moldova 

 

La eveniment a fost prezent și compozitorul Eugen Doga, care își sărbătorește astăzi jubileul. Acesta a fost încântat de noul plic și a afirmat că este o surpriză frumoasă, potrivit NOI.md.  ,,Este foarte important pentru mine și îl voi păstra ca pe un suvenir valoros în propria expoziție pe care o am acasă”. Totodată, maestrul a remarcat că mândria țării noastre trebuie să fie lucrările de artă. ,,Avem atât de multe lucruri frumoase în Moldova și sper că tendința de a spune că undeva este mai bine decât acasă va dispărea. În Moldova avem opere de artă începând de la plicurile Poștei Moldovei, iile naționale, muzica frumoasă și localitățile țării noastre”. NOI.MD 

 

Potrivit ministrului Culturii, Monica Babuc, Dumnezeu ne-a fericit în această zi cu ocazia naşterii celui mai mare compozitor din tot spaţiul românesc.

„Sunteţi evenimentul cel mai important al anului şi sunt mândru că fac parte din echipa care a lucrat la elaborarea şi perfectarea plicului”, a spus Serghei Nastas, directorul general la Poşta Moldovei. Flacara TV 

 

Музыка,написанная к фильмам «Лаутары»,  «Табор уходит в небо» и «Анна Павлова», принесли ему всероссийскую славу, а музыка к кинофильму «Мой ласковый и нежный зверь» - и мировую известность. 

Дога дважды работал в составе жюри Международного фестиваля кинематографических дебютов «Дух огня» в Ханты-Мансийске, где давал концерты, пользующиеся огромной популярностью у публики. Тюменская правда

 

Speakerul a menționat că i-ar plăcea să-i spună maestrului că este cel mai mare compozitor al țării, dar nu ar fi adevărat. ”Opera lui Eugen Doga, cu mult înaintea Acordului de liberă circulație, a înconjurat  si cucerit întreg mapamondul. Și totuși rămâneți al nostru, nu doar prin naștere, dar prin operele care au pus în valoare tot ce avem mai bun și mai frumos în această țară. Sunteți omul care a pus pe note sufletul nostru, ați descifrat identitatea noastră pe care până astăzi nu am înțeles să o definim prin cuvinte”, a spus Andrian Candu. Oficial.md​

 

С юбилеем народного артиста Советского Союза поздравил глава российского правительства Дмитрий Медведев, сообщает сайт Правительства РФ. Премьер назвал музыканта одним из самых ярких и талантливых композиторов, чья музыка на протяжении долгих лет остаётся любимой для миллионов людей. Он отметил, что Евгению Доге покоряются все жанры музыки — от опер до эстрады. Фонд Русский мир 

 

В интервью NOI.md Евгений Дога признался, что чувствует себя очень хорошо в этот день, по лицу видно, что у него праздничное настроение. Жители и гости Кишинева прислали ему десятки поздравлений, пожелав ему прежде всего  здоровья и прекрасных достижений. Они утверждают, что Евгений Дога – гений нашего народа, и гордятся тем, что в Молдове родилась такая выдающаяся личность. NOI.MD 

 

1 марта 2017 года Евгений Дога отмечает свой юбилей - 80 лет. 

On March 1, 2017 Eugen Doga celebrates his 80th birthday.

1 mars 2017 Eugen Doga fête son anniversaire - 80 ans.

Am 1.März 2017 feiert Eugen Doga sein Jubiläum - 80 Jahre.

1 de marzo de 2017 Eugen Doga celebra su 80 cumpleaños.

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.