Eşti aici

Compozitorul Eugen Doga a făcut un dar inedit copiilor, de Ziua lor. Academia de Ştiinţe a Moldovei. 4.06.2018

Compozitorul-academician Eugen Doga s-a lansat în calitate de scriitor. Maestrul a făcut un dar minunat copiilor, chiar de ziua lor, lansând  pe 1 iunie două cărți. Dacă până acum l-am iubit și admirat pe maestru pentru creația sa muzicală, iată că artistul vine să ne uimească cu încă ceva, dezvăluindu-ne un alt mare talent al său – scrisul. Pentru debutul său, în calitate de scriitor, Eugen Doga a ales două titluri de carte – „Prietenii mei dragi”, o carte pentru copii, în care dezvăluie „preocupările de amor” ale prietenilor săi patrupezi - câinelui Joi și motanului Amur, și al doilea titlu – o lucrare de note „Creații muzicale”. Ambele cărți au fost editate de Editura Prut Internațional, proiectul editorial fiind susținut de Ministerul Culturii, Educației și Cercetării. 

La evenimentul de lansare care a fost una dinamică, caldă, prietenoasă și colorată, au participat Ministrul Culturii, Educației și Cercetării, Monica Babuc, scriitori, editori, oameni de cultură, cititori și admiratori ai renumitului compozitor, manifestarea fiind moderată de poetul, scriitorul, dramaturgul, folcloristul, graficianul Iulian Filip, doctor în filologie.
 
„De Ziua Internațională a Copiilor consemnăm o colaborare extraordinar de frumoasă a Editurii Prut cu compozitorul Eugen Doga, care deja a ajuns la a treia carte ce apare la această editura în prestigioasa colecție„Dialoguri la focul din vatră”, la sugestia scriitoarei și jurnalistei Luminiței Dumbrăveanu, care este și autoarea primei cărți din respectiva colecție, „Eugen Doga: Muzica este prima și ultima mea iubire”, a menționat Iulian Filip în deschiderea lansării. Poetul a amintit și ce provocare poate fi pentru orice scriitor să apeleze la prietenii patrupezi, între care cel mai prieten e câinele, după ce citim în marea literatură universală o mulțime de istorioare și romane plângărețe despre câini. I-a mulțumit ministrului Monica Babuc pentru disponibilitatea de a susține apariția acestor două cărți, dar și pentru faptul că după un an dedicat maestrului Eugen Doga, ne mai prilejuiește și atare întâlniri cu marele compozitor, în care îl descoperim cu mare har și în lumea miraculoasă a cuvintelor.
 
Ministrul Monica Babuc l-a felicitat pe maestrul Eugen Doga pentru acest debut, subliniind că aceste lucrări sunt o dovadă în plus a talentului incomparabil al compozitorului Eugen Doga, care știe să mânuiască cu dibăcie nu doar clapele pianului, dar și penița. ,,Maestre, vă îndemn să continuați să scrieți și să compuneți, pentru că astfel creația Dumneavoastră inestimabilă și perenă devine una eternă”, a subliniat ministrul. Oficialul a remarcat și faptul că lucrările ,,Creații muzicale” și ,,Prietenii mei dragi” au fost editate în temeiul unei hotărâri de Guvern, privind sărbătorirea aniversării a 80-a a compozitorului Eugen Doga”, elaborată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Totodată, demnitarul a specificat că lucrarea ,,Prietenii mei dragi” – carte pentru copii, a obținut premiul special în cadrul Salonului Internațional pentru Copii și Tineret din acest an, lucrarea urmând să fie distribuită în școlile și bibliotecile din țară.
 
Coincidență sau nu, dar ziua de 1 iunie nu este una simplă pentru colaboratorii Editurii Prut, instituția aniversând și 25 de ani de activitate. Despre această dublă sărbătoare avea să mărturisească Olga Stanciu, directorul executiv al Editurii Prut. „Mi-a plăcut și m-a impresionat mult colaborarea cu maestrul Eugen Doga. Maestre, am avut o colaborare frumoasă și să știți că sunteți un autor exemplar, ordonat, exigent, dar am făcut o carte care ne place tuturor”, a spus directorul editurii, adresând cuvinte de mulțumire Ministerului Educației, Cultiurii și Cercetării și, în primul rând, dnei Monica Babuc, pentru deschiderea și înțelegerea pe care mereu o manifestă pentru aparițiile editoriale ale lor, dar și pentru cărțile altor edituri. Mulțumirile au mers și către scriitoarea, jurnalista și biograful maestrului Eugen Doga, Luminița Dumbrăveanu, care, de fapt, și venise cu această idee.
 
„Sa mai comiteți asemenea fapte mărețe și luminoase, Maestre!”, i-a spus scriitoarea Luminița Dumbrăveanu, felicitându-l pe renumitului compozitor Eugen Doga, care a debutat în calitate de scriitor, de povestitor cu har, caci, spune biograful maestrului, omul binecuvântat de Dumnezeu e talentat în toate!
 
„Eu sunt foarte bucuros. Nici nu am visat la așa lansare. Vă mulțumesc foarte mult că m-ați onorat și ați venit la această întâlnire. Pentru mine este un eveniment de suflet”, a spus, la rândul său, autorul lucrărilor lansate, Eugen Doga, subliniind că prezența ministrului Monica Babuc este un semn foarte frumos pentru asemenea eveniment, pentru ziua copiilor, dar și pentru Editura Prut care a făcut acest cadou frumos copiilor. „Noi toți dorim să fim ascultați, auziți și să simțim că avem aceleași trăiri de suflet. Eu mă bucur nu atât pentru creația mea, cât pentru faptul că am fost auzit și simțit”, a mai spus maestrul.
 
La evenimentul de lansare au fost prezenți elevii de la Școala de muzică „Eugen Doga”, precum și Ansamblul instrumental de violoniști „Armonie” de la Liceul „Onisifor Ghibu” care au interpretat câteva din renumitele creații ale compozitorului, inclusiv, „Cascada de Paris”, „Pârâiașul”, „Prima întâlnire” etc.
 
Lansarea a finalizat cu o sesiune de autografe, cărțile fiind epuizate până la sfârșitul evenimentului. Cititorii, în special micuții, i-au recitat maestrului poezii, i-au dăruit flori și s-au fotografiat cu scriitorul-debutant Eugen Doga, mărturisind că abia așteaptă apariția următoarei cărți.
 
Galerie foto    
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM   

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.