Eşti aici

Zeci de tineri cu dizabilități au urcat, pentru prima dată, pe scenă cu o premieră în limba română. Jurnal TV. 6.05.2026

Zeci de tineri cu dizabilități au urcat, pentru prima dată, pe scenă cu o premieră în limba română. Evenimentul a avut loc pe scena Teatrului „Cehov” din Chișinău. Actorii speciali au dat viață basmului „Maria Mirabela”, ca un omagiu pentru compozitorul Eugen Doga și poetul Grigore Vieru.

AURELIA ANTONOV, administratoarea Fundației „Plaiul Soarelui”: "- Cât timp v-ați pregătit?

- Trei luni, trei și jumătate. După Anul Nou, până ne-am apucat, iar după - câte trei ori pe săptămână. Nici noi nu știm de ce „Maria Mirabela”. Cert este că ne-am dorit de mult timp să avem un spectacol în limba română, pentru că mai mulți ar dori să ne invite, dar nu toți înțeleg limba rusă, dar și pentru noi este experiență. "

Drumul până la premieră nu a fost deloc ușor. Dincolo de repetiții, cea mai mare provocare a fost coaserea costumelor, un efort asumat aproape în totalitate de părinți.

AURELIA ANTONOV, administratoarea Fundației „Plaiul Soarelui”: "Ținând cont de specificul fiecărui copil - scenaristul știa capacitățile fiecăruia -, a adaptat rolurile fiecăruia. Dificil a fost în cazul costumelor - cea mai dureroasă problemă. Fiecare părinte și-a asumat din propriii bani, au cusut costumele."

În culise, emoțiile au fost la fel de intense. Părinții spun că fiecare replică în limba română este o victorie.

Aplauzele din sală au răsunat nu doar pentru interpretare, ci și pentru curajul de a urca pe scenă și de a depăși limitele.

În spatele aplauzelor stau luni de muncă, sacrificii și o dorință uriașă de a demonstra că talentul nu are bariere. Din cei peste 60 de copii beneficiari ai Fundației „Plaiul Soarelui”, 22 fac parte din teatrul incluziv, iar fiecare apariție pe scenă este pentru ei nu doar un spectacol, ci o lecție de viață, curaj și speranță.

Jurnal TV

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.