Eşti aici

Un concert grandios, dedicat aniversării maestrului Eugen Doga, a fost organizat la Chișinău cu suportul maib și Mastercard. maib.

Mii de melomani au participat pe 20 august la un concert jubiliar al compozitorului Eugen Doga, dornici de a-i transmite admirația pentru operele de excepție și a-i spune încă o dată “La mulți ani, maestre!”.

Evenimentul, prilejuit aniversării a 85-a a renumitului compozitor, a fost găzduit de CIE Moldexpo, fiind organizat de iTicket în parteneriat cu maib și Mastercard.

Din repertoriul concertului au fost nelipsite melodiile de neuitat ale compozitorului, fiind interpretate de artiștii invitați din Republica Moldova și România: Mariana Bulicanu, Irina Baianț, Ana Maria Donose, Igor Podgoreanu, Tania Cergă, Vitalie Advahov, Dumitru Mâțu, Mihai Gandraman, Martina Meola, Lucian Advahov. Soliștii au fost acompaniați de Orchestra Extinsă a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, condusă de dirijorul Dumitru Cârciumaru și de Capela Coral Academică ”Doina”, sub bagheta prim-dirijorului Ilona Stepan.

Atmosfera incendiară și muzica îndrăgită au reușit să trezească amintiri frumoase pentru majoritatea spectatorilor și să creeze altele noi pentru ceilalți. Iar doritorii au avut posibilitatea de a imortaliza cele mai frumoase momente în fotografii într-o zonă specială dotată cu un pian – instrumentul muzical preferat al lui Eugen Doga.

Concertul se înscrie în seria acțiunilor de omagiere a maestrului și de promovare a creației sale, anul 2022 fiind declarat „Anul cultural Eugen Doga” în municipiul Chișinău.

maib

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.