Eşti aici

Căuşeni

Întro zi frumoasă de toamnă, ca din poveste, pe data de 12 octombrie, după multe schimbări și mutări de date, după multe telefoane și mesaje pe poștă electronică, când se mai sărbătorea și ziua Sfintei Parascheva la noi și la Iași, am ajuns în sfârșit în satul Sălcuța din raionul Căușeni. Un sat atât de frumos și cu nume atât de poetic. Slavă Domnului, că nu e-au pus nume de-al de vre-un secretar de nu știu ce, pe vremurile cele sumbre.

VIDEO 

Amatorii creaţiei maestrului Eugen Doga şi-au dat aseară întâlnire la un concert organizat la Căuşeni. La spectacolul, organizat în scuarul Casei de Cultură, au răsunat melodiile celebrului compozitor interpretate de orchestra și corul Teatrului Național de Operă și Balet "Maria Bieșu". Eugen Doga a fost întâmpinat cu pâine și sare, flori, dar și cu ropote de aplauze. 

Compozitorul Eugen Doga, patrimoniu cultural al Republicii Moldova şi patrimoniu imaterial al UNESCO, va susţine mai multe concerte aniversare. În perioada 21-23 septembrie, vor fi organizate trei spectacole de excepţie în oraşele Căuşeni, Soroca şi Hânceşti.


Seria concertelor cu genericul „Perlele lui Eugen Doga”, prilejuite de cea de-a 80 aniversare de la naşterea celebrului compozitor, a debutat într-un spaţiu încărcat de istorie. Duminică seara creaţiile maestrului au răsunat în preajma unui castel restaurat din apropierea capitalei, iar pe 21, 22 şi 23 septembrie vor avea loc concerte în aer liber la alte importante monumente de istorie şi arhitectură din ţară, relatează Mesager.

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.