Dacă spui … muzica din filmul Maria -Mirabela sau muzica din filmul Șatra, spui Eugen Doga – numele compozitorului basarabean care a semnat coloana sonoră la peste 200 de filme.
El a scris, însă, și lucrări de balet și multe melodii de dragoste care – la Chișinău – pot fi ascultate, uneori, în difuzoarele din autobuzele care străbat capitala Republicii Moldova în lung și-n lat.
De-altfel, la Chișinău, unde este foarte iubit, Eugen Doga are deja o stradă care-i poartă numele. Dar și o școală de muzică și un liceu.
2017 a fost anul pe care moldovenii i l-au dedicat în întregime, fiind Anul Eugen Doga. Compozitorul are și o planetă cu numele lui.
„Mi se pare normal să mă bucur de toate astea în timpul vieții” – spune el.
Dintre toate lucrările lui, foarte cunoscut este, însă, un vals.
Și el a fost coloana sonoră a unui film rusesc – „Frumoasa și tandra mea fiară”.
De-altfel, rușii au ales acest vals pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Soci, din 2014, iar UNESCO l-a numit a patra capodoperă muzicală a secolului XX.
Povestea valsului și a celui care l-a scris, într-un reportaj de Liliana Nicolae.
1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.