Eşti aici

Programul celei de-a 46-a ediții a „Vacanţelor Muzicale la Piatra-Neamţ”. Realitatea de Piatra-Neamţ. 13.06.2019

În perioada 30 iunie – 6 iulie, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează cea de a XLVI-a ediţie a „Vacanţelor Muzicale la Piatra-Neamţ”.

Timp de şapte seri, ţinutul Neamţ va fi cuprins de acorduri ale celor mai diverse genuri muzicale: simfonic, pop, operă, rock, jazz, muzică veche, corală sau camerală.

Deschiderea ediţiei curente se va petrece în atmosfera medievală a Cetăţii Neamţ, loc istoric în care va performa Orchestra Simfonică Bucureşti.

De luni, 1 iulie, şi până vineri, 5 iulie, municipiul Piatra-Neamţ va găzdui în cadrul „Vacanţelor” câte două evenimente pe zi: de la ora 19:00 la sala mare a Teatrului Tineretului, şi de la ora 21:00, pe platoul Curţii Domneşti, sub secularul Turn al lui Ştefan cel Mare.

Publicul meloman va putea să audieze artişti precum celebrul muzician basarabean Eugen Doga, însoţit de membrii orchestrei simfonice a companiei „Teleradio Moldova”, precum şi pe Alexandru Tomescu, Sânziana Mircea, Omar Massa, Bianca şi Remus Manoleanu, Corala „Universitas” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, tânăra şi talentata pianistă pietreană Alina Azario (Azaharioaiei), care va fi însoţită de violonistul Adrian Iliescu, Ansamblul cameral „Musica Viva”, Andrei Tudor Band, Orchestra „Camerata Clasică” Bucureşti, Ansamblul de muzică veche „Codex”.

Finalul ediţiei programează, în seara zilei de 6 iulie, de la ora 21:00, pe platoul de la Turn, o excepţională seară de operă, a cărei protagonistă va fi pietreanca Anda Louise Bogza, solistă a Operei de Stat din Praga. Ea va fi însoţită muzical pe scena „Vacanţelor” de orchestra Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, la pupitrul dirijoral urmând a se afla Adrian Morar.

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.