Al doilea laureat a ridicat sala în picioare, ca de altfel la toate concertele la care se cântă muzica sa. Îndrăgitul Eugen Doga a primit Premiul Naţional Negruzzi pentru contribuţiile aduse în domeniul muzicii. „Muzica era în el, a fost dintotdeauna. Aştepta doar să iasă în lume şi a reuşit acest lucru printr-o fantă a destinului”, a spus prof. univ. dr. Gheprghe Duţică, de la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”, înainte de a-i înmâna premiul. De altfel, Eugen Doga nu mai are nevoie de nicio prezentare, muzica sa fiind celebră în toată lumea, iar unul dintre valsurile sale fiind inclus în patrimonoul UNESCO. Muzica i-a fost scrisă în destin, inclusiv numele său începând cu o notă muzicală, Do, după cum a spus maestrul. Compozitorul a venit cu daruri la Iaşi, unul fiind oferit primarului Mihai Chirica, „un CD cu melodii de-ale mele”, şi al doilea, două volume semnate de el, directorului BCU, Ioan Milică. „Premiul de astăzi este cel mai frumos dar al destinului meu”, a spus maestrul de peste Prut, al cărui nume îl poartă şi planeta cu numărul 10.504, după cum a spus prof. univ. dr. Gheorghe Duţică.
1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.