Pe data de 1 martie a.c. la Palatul Național ”Nicolae Sulac” a avut loc un spectacol grandios cu genericul ”85 de Primăveri, Eugen Doga”.
Au participat: Orchestra Națională simfonică a Companiei ”Tele-Radio Moldova”, conducător artistic și prim dirijor, Artist al Poporului - Gheorghe Mustea; Orchestra Națională de muzică populară ”Lăutarii”, conducător și dirijor principal, Artist al Poporului - Nicolae Botgros; Ansamblul instrumental ”Angry Band”, conducător Valentin Șchirca; Capela Corală Academică ”Doina”, conducător artistic și prim dirijor – Ilona Stepan; Corul de copii ”Vocile Primăverii”, dirijor Mădălina Ganea; Studioul de talente pentru copii ”Loly Pops”, conducător - Angela Catar; Artiștii de balet de la Teatrul de Operă și Balet ”Maria Bieșu” în frunte cu prima balerină Anastasia Homițcaia; Show Balet ”Black & White”, conducător - Iulian Țurcanu. Interpreți: Ana Cernicova, Paula Seling (România), Ana Maria Donose (România), Cristina Scarlat, Dumitru Mâțu, Cătălin Josan, Lilia Roșca, Vasile Iovu, Nicu Ciubotaru, Ansamblul vocal ”Brio Sonores” și micuții vioriști Leonard și Albert Maximciuc de la școala de muzică ”Eugen Doga”.
Realizatorii evenimentului: Andrei Locoman - producător proiect, director ”Moldova Concert”, Palatul Național ”Nicolae Sulac”, Svetlana Frumusachi - scenariu și regie, Ion Catar - maestru de sunet, Ștefan Ivasico - maestru de lumini, Victoria Bordeianu - proiecte ecrane, Vlad Ivașcu - director imagine TV, ”Bis Concert”- scenografie.
Pentru că m-au omagiat, m-au onorat, au creat o adevărată sărbătoare de suflet și au adus o mare bucurie mielor de spectatori în prima zi de primăvară, când toată lumea de la noi prinde mărțișoare la piept și răsar primii ghiocei, mă închin și le aduc cele mai profunde și călduroase mulțumiri prietenelor mei artiști interpreți, conducătorilor ale colectivelor, motorului programului Svetlanei Frumusachi, direcorului ”Moldova Concert” Andrei Locoman și în mod special Guvernul Republicii Moldova în frunte cu Prim-Ministru Natalia Gavriliță pentru sprijin moral și cel financiar.
Mulțumiri la toată lumea din sală de spectacole și celei de pe scenă, pentru aceste frumoase momente de trăire și simțire în unison, pentru sfintele doleanțe de pace și liniște pe pământul nostru și a Lumii întregi.
Eugen Doga la cele 85 de primăveri.
Imagini foto de Eugenia Tofan
1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.