Eşti aici

Revelatie la Straseni - vizita Maestrului Eugen Doga. 25.05.2022

Îndrăgitul compozitor Eugen Doga, Om al trăirii profunde, a adunat în jurul lui la Strășeni cei mai frumoși și sensibili oameni, care îi iubesc și apreciază muzica. Cu personajele vestitului desen animat "Maria, Mirabela" am retrăit visul frumos al copilăriei, iar vocile interpreților l-au vrăjit pe maestru și au sensibizat inimile. Maestrul Eugen Doga, ne-a vorbit despre momentele inedite, trăite în perioada realizării acestui minunat tilm, în care triunfă binele și frumosul.

În unul din interviuri, Maestrul Eugen Doga zicea că Domnia Sa caută muzica ce nu se aude, la fel cum o ascultam pe mama care mai mult vorbea cu ochii, te ţintea cu privirea şi putea privi minute întregi, fără să clipească. Din ochii măicuței sale veneau romane întregi, simfonii, trăsnete, descărcări electrice cereşti, mângâieri, dar şi dulci reproşuri. Aceasta este muzica Marelui Eugen Doga!

Prin talentul său incontestabil de Mag al sunetului, Eugen Doga a

îmbrăcat folclorul nostru milenar într-o haină nobilă, aristocrată, inteligentă, exercițiu pe care l-a făcut în mod firesc, pentru că el însuşi este un nobil, un poet al muzicii. În plus, numele său de origine română DOGA înseamnă o specie din familia stejarului sau podoabă pe haina nobililor. Nume predestinat, semnificând tăria, curajul, rezistența şi noblețea!

Maestrul Eugen Doga a avut parte de frumoase surprize pregătite de corul de copii de la I.P. L T Sireți, condus de doamna Svetlana Rebeja, care a interpretat câteva melodii din coloana sonoră a filmului ,,Maria Mirabela”, precum și de vocea minunată a Iuliei Teleucă, eleva doamnei Rodica Roșioru, care fiind copil a avut norocul sa interpreteze un cantec semnat de marele compozitor. Scena a devenit o adevărată poieniță de pădure cu gâze, broscuțe, păsări și flori grație doamnei Ala Staver, director adjunct de la IPLT Scoreni. La acest frumos eveniment au fost prezenți copiii, pentru care compozitorul Eugen Doga a avut un mesaj special: "Am învățat să caut muzica pretutindeni, în folclor, în natură fără prejudecăți. Degeaba râvnim să ajungem la înălțime, să experimentezi o modernitate rece, dacă nu ai scris nicio piesă miniaturală, ca un diamant.

Am trăit cu toții o zi pe care o vom păstra cu sfințenie în memoria noastră, o zi plină de flori, poiezie și muzică ! Vă mulțumim Maestre Eugen Doga !

Lucia Caciuc-Rosioru, Facebook.

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.