Eşti aici

Compozitorul Eugen Doga a vizitat recent mormântul tatălui său, în Ungaria. Observatorul. 12.05.2024

Compozitorul Eugen Doga a vizitat recent mormântul tatălui său, Dumitru Doga, situat în orașul Székesfehérvár din Ungaria. Tatăl compozitorului a decedat pe 12 ianuarie 1945, în ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial, fiind recunoscut postum ca erou și decorat cu medalia „Pentru curaj”.

O serie de fotografii emoționante, însoțite de un mesaj comemorativ, au fost postate de Eugen Doga pe pagina sa de Facebook: „În orașul Székesfehérvár din Ungaria este înmormântat Dumitru Doga, căzut în 1945, în cel de-al Doilea Război Mondial”.

Maestrul Eugen Doga avea doar opt ani când i-a fost luat la război tatăl. În prima scrisoare pe care părintele său a expediat-o familiei, anunţa că se află la Botoşani, participând la operaţiunea Iaşi-Chişinău. Ceva mai târziu a urmat o a doua scrisoare, care avea să fie şi ultima, în care povestea că se află în Ungaria, lângă lacul Balaton. Peste câteva săptămâni, au aflat că stâlpul familiei a fost împuşcat în Ofensiva din Ardeni. Timp de 61 de ani Eugen Doga nu a ştiut unde îşi doarme somnul de veci tatăl său, până acum 10 ani. Atunci, compozitorul, împreună cu soţia, au mers pentru prima dată la cimitirul militar din or. Sekeșfehervar, Ungaria.

Cum a fost descoperit mormântul

Peste 100 de ostaşi moldoveni îşi dorm somnul de veci în cimitirul militar din or. Sekeșfehervar, Ungaria. Printre ei se află şi tatăl maestrului Eugen Doga, mormântul căruia a fost descoperit, întâmplător, în 2006.
Oleg Damaşcan, președintele Asociației Moldovenilor din Ungaria, își aduce aminte că în anul 1996, pe timpul când lucra la Ambasada R. Moldova din Budapesta, fostul ambasador Alexei Andrievschi, în timp ce a participat la o depunere protocolară de coroane din cimitirul miliar, pe micile obeliscuri a găsit mai multe nume de familie moldovenești, iar pe unul din morminte era scris: D.F. Doga. Era mormântul tatălui compozitorului Eugen Doga.

Observatorul

 

 

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.