Eşti aici

Compozitorul Eugen Doga a marcat 80 de ani. Academia de Științe a Moldovei. 2.03.2017


La cei 80 de ani, compozitorul-academician Eugen Doga, Artist al Poporului, Laureat al Premiului Naţional, deţinător al „Ordinului Republicii”, a fost omagiat la Parlamentul  Republicii Moldova. Programul a inclus o expoziție de fotografii, realizată de Centrul Media al Academiei de Științe a Moldovei, afișe și un recital al pieselor semnate de Eugen Doga, în interpretarea elevilor de la mai multe instituții liceale.
 
Creaţia Maestrului este acea valoare naţională, în jurul căreia noi putem să ne consolidăm întreaga naţiune, indiferent de opinii, culoare politică. Aş vrea să vă propun ca de fiecare dată pe 1 Martie să avem o tradiţie, să aniversăm aici, în Parlament,”, a subliniat în discursul său, președintele Parlamentului RM, Andrian Candu.
 
Prezent la evenimentul omagial, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca, a afirmat că Eugen Doga este un mare vestitor al primăverii, un ambasador al culturii noastre în lume, un ambasador al frumosului. „Muzica lui Eugen Doga uneşte toată lumea. Numai aşa un mare compozitor, un mare geniu poate să se nască pe 1 martie, atunci când vine primăvara, când totul se deschide, devine frumos şi trebuie de iubit”, a  menționat preşedintele AȘM, Gheorghe Duca.
 
Eugen Doga s-a născut la 1 martie în 1937 în satul Mocra, raionul Râbnița. A absolvit Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”, Conservatorul și Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chișinău. Este autor al unor valoroase lucrări în genul muzicii de estradă, de film și de teatru. A compus o simfonie, cantatele „Primăvara omenirii" și „Curcubeul alb”, muzică la spectacole de teatru, la peste 100 de filme, piese instrumentale de cameră, romanțe, cântece pentru copii.
 
Compozitorul este autorul celebrului vals „Gingaşa şi tandra mea fiară”, desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului trecut.
 
Galerie foto

Academia de Științe a Moldovei

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.