Cea de-a III-a ediţie a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” s-a desfăşurat recent la Craiova, România. Organizat de Fundaţia Europeană „Mihai Eminescu” şi Academia Internaţională „Mihai Eminescu” şi sprijinit de autorităţile locale, evenimentul a întrunit poeţi reprezentativi contemporani, circa 60 la număr, de pe cele patru continente ale lumii, precum şi valoroşi oameni de ştiinţă şi arte – s-a dorit ca aceştia să intre în contact direct cu cultura română. Invitaţii sosiţi din Grecia, Turcia, Italia, Maroc, Republica Moldova, Belgia, Spania, SUA, Iran, Kenya, Azerbaidjan, Kosovo, Belarus, Austria, Norvegia, Serbia, Bulgaria, Bangladesh, Costa Rica, Rusia, Japonia, Ungaria şi România s-au bucurat de ospitalitatea organizatorilor Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, dar şi de peisajul minunat de toamnă, din care se evidenţiază, splendidă şi măreaţă, Cetatea Banilor.
Din partea Republicii Moldova au participat la această manifestare artistică de anvergură internaţională academicienii: Valeriu Canţer, preşedintele Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare; Eugen Doga, compozitor; scriitorul Nicolae Dabija, redactor-şef al săptămînalului „Literatura şi Arta”.
Deschiderea oficială a festivalului a avut loc în somptuoasa Sală a Oglinzilor de la Muzeul de Artă din Craiova, unde, conform mass-mediei din România, bun venit le-au urat invitaţilor preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, prefectul de Dolj, Nicolae Sorin Răducan,şi viceprimarul Craiovei, Dan Daşoveanu. Tot aici s-a desfăşurat ceremonia de acordare a premiilor anuale ale Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”, fiind conferite 13 distincţii pentru poezie, proză şi critică literară, dar şi în alte domenii, precum medicina, fizica, ştiinţele juridice etc.
Da, a fost un premiu şi pentru fizică, dat fiind că poetul năzuinţelor şi setei de absolut, Mihai Eminescu, nu a fost pasionat doar de poezie, ci şi de ştiinţe, inclusiv de fizică, de astronomie, de filozofie etc., de cunoştinţe, în ansamblu. Laureat al Premiului pentru fizică şi deţinător al Medaliei „Mihai Eminescu” a devenit remarcabilul om ştiinţă Valeriu Canţer, pe post şi de preşedinte al Societăţii de Fizică din Republica Moldova. Apropo, recent la sfîrşitul lunii august, la Istanbul,savantului i-a fost înmînat Premiul Uniunii Balcanice de Fizică pentru excelenţă în dezvoltarea cercetăriişi consolidarea cooperării în spaţiul balcanic.
O altă personalitate care ne reprezintă cu brio cultura muzicală în lume, un îndrăgostit de-o viaţă de creaţiile lui Mihai Eminescu şi ale Veronicăi Micleeste compozitorul Eugen Doga. „Prezenţa unor personalităţi de marcă ale culturii mondiale la Craiova, printre care s-a numărat şi marele compozitor român, Eugen Doga, recunoscut la nivel internaţional, alături de George Enescu, ca unul dintre numele mari ale muzicii clasice, face ca Bănia să fie în aceste zile polul poeziei şi al culturii mondiale”,s-a menţionat în cadrul festivalului mondial de poezie. Pentru activitatea sa prodigioasă compozitorul de la Chişinău a fost ales în calitate de membru de onoare al Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”.
Nu putem să nu prezentăm şi nişte opinii inspirate, selectate din presa de peste Prut referitoare la evenimentul desfăşurat la Craiova: Ion Deaconescu, scriitor, preşedintele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”: „Sub semnul lui Mihai Eminescu, reformatorul limbii și culturii românești, mari creatori, printre cei mai importanți poeți din lume, sunt alături de noi spre a aprinde flacăra emoției și a frumosului, poezia continuând să fie cel mai generos remediu împotriva singurătății, indiferenței, a urii şi a uitării. În această perioadă, extrem de dificilă, când lumea este bântuită de conflicte, de violență, de războaie, când istoria și-a ieșit din matca ei firească și milioane de oameni își părăsesc căminele de teamă și de frică, noi considerăm că poezia, cultura pot să mai salveze prezentul și viitorul ființei. Nu întotdeauna literatura poate să schimbe lumea, dar cu siguranță că îi provoacă pe oameni să fie mai buni, mai luminoşi, să aibă încredere unii în alții și să iubească…“. Nicolae Dabija, scriitor: „Ați reuşit, pentru a treia oară, să adunați cei mai importanți poeți de pe glob. Mai tare nu este țara care are mai multe tancuri, ci țara care are mai multe biblioteci. Mai puternică nu este țara care are mai mulți generali, ci mai mulți poeți. Nu este mai tare țara care are mai mulți soldați, ci mai mulți cititori. Și acest festival ne face puternici“. Vladimir Nekleaev, poet, prozator, eseist, candidat la președinția Belarusului, laureat al Premiului pentru poezie „Mihai Eminescu”: „Este o distincţie care mă bucură. Sunt fericit că am venit aici, unde sunt foarte mulți oameni pe care îi cunosc, a căror opere le-am lecturat. Azi-dimineață am umblat prin oraş, pentru că atunci când vii pentru prima dată într-un loc, e păcat să dormi. Trebuie să-l vezi, să-l cunoşti. Am căpătat nişte impresii care vor putea deveni versuri. E un spirit special aici. Nu știu în ce constă, dar l-am simțit. Poate că au fost amplificate şi de senzația de libertate. Nu demult am ieşit din închisoare. Am fost contracandidat al președintelui. Pentru mine venirea aici este o stare de libertate specială”.
Premiile Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, ediţia 2015:
Premiul pentru Poezie –Vladimir Nekleaev,
Premiul pentru Proză – SlavcoAlmăjan,
Premiul pentru Critică Literară – Dante Maffia,
Premiul pentru Științe Juridice – Ludmila Nosova,
Premiul pentru Medicină – Mihai Voiculescu,
Premiul pentru Fizică – Valeriu Canțer,
Premiul pentru Pictură – Constantin Mihalache,
Premiul pentru Design – Regina Schrecker,
Premiul pentru Prezervarea și Conservarea Artei Moderne – Radu Varia,
Premiul pentru Management Cultural Internațional – Cristian Berceanu,
Premiul pentru Cercetări Financiar-Bancare – Cristi Marcel Spulber,
Premiul „Opera Omnia” pentru Cercetarea și Conservarea Civilizației Populare – Corneliu Ioan Bucur,
Premiul „Opera Omnia” pentru Medicină – Andrei Bondari.
Premiul pentru muzică – Eugen Doga.
Prezentare de Tatiana Rotaru
Detalii Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare
1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.