„Vor fi cântece, scene mari şi corale. Va avea un stil dramatic. Încă nu ştiu cum se va numi. Sper că această muzică să fie la un nivel cu poezia marilor personalităţi”, a declarat Eugen Doga pentru IPN. Maestrul spune că lucrarea va încadra zeci de piese, va fi imprimată şi lansată la finele acestui an. Compoziţia va fi înregistrată în studioul Companiei publice Teleradio Moldova. „Mi-au permis să lucrez în studiourile lor. Sper să continuăm această colaborare. Cu toate că studiourile sunt într-o stare deplorabilă, sperăm să avem un rezultat pozitiv”, a spus Eugen Doga. De Ziua Independenţei şi de Ziua Limbii Române, 27 şi, respectiv, 31 august, Eugen Doga va susţine două concerte de muzică clasică, la Palatul Naţional sau în Teatrul de Operă şi Balet. Sub muzica maestrului, pe scenă vor evolua artişti de valoare din Republica Moldova, care activează peste hotare. Până atunci maestrul îi asistă la repetiţii, alături de orchestra Teatrului. Maestrul Eugen Doga nu a mai înregistrat piese în Republica Moldova de peste 20 de ani.
ADEVARUL
1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.