Eşti aici

Concert aniversar Eugen Doga. Video. TVR. 5.03.2016

VIDEO - TVR

Academician, muzician, compozitor, dirijor şi profesor, Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1937, în satul Mocra din regiunea de est transnistriană.

La împlinirea celor 79 de ani ai săi, TVR MOLDOVA și TVR Internațional îl omagiază pe marele artist prin difuzarea Concertului aniversar de la Moscova, din 2012. La 11 mai, în anul în care împlinea 75 de ani, Eugen Doga a fost sărbătorit printr-un amplu concert festiv la care au participat Orchestra şi Corul Academic ale Filarmonicii din Moscova, sub bagheta dirijorilor Iosif Ion Prunner şi Lev Kantorovich, soprana Valentina Naforniţă, baritonul Mihai Dogotari şi actriţa Yecaterina Guseva.

Muzicianul a studiat violoncelul, însă domeniul care i-a adus însă notorietate internaţională este arta componistică. A scris o simfonie, două uverturi pentru orchestră, trei balete, 50 de piese instrumentale, alte zeci de valsuri și tangouri, romanţe, precum şi muzica pentru sute de filme şi spectacole de teatru.

Valsul din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară" este recunoscut ca fiind una dintre capodoperele muzicale ale secolului XX, prin decizie specială a UNESCO.

Eugen Doga este cunoscut în România în special pentru muzica de film: a realizat coloana sonoră a filmului „Maria Mirabela”, iar pentru cea din „Şatra” a fost distins, în 1976, cu “Scoica de Aur” la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian. Pe parcursul vieţii, artistul a primit numeroase distincţii, premii naţionale şi internaţionale, printre care şi Ordinul Național „Serviciul Credincios”, în grad de Mare Ofițer, din partea preşedinţiei române.

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.