Vous êtes ici

Academia de Științe a Moldovei

La Academia de Științe a Moldovei a avut loc, la 28 decembrie 2021, lansarea cărții autobiografice a academicianului compozitor Eugen Doga „Viața mea așa cum a fost să fie”, o carte, cum aveau să spună vorbitorii prezenți la eveniment, scrisă cu o mână astrală, o carte cu simțul detaliului artistic, o carte în care s-au conturat fragmente ale unei biografii extraordinare, îngemănate de fapt cu istoria neamului, cu toate ascensiunile și dificultățile prin care a trecut, ca să ajungă să fie personalitatea ei exponențială, de referință, de mândrie.

Compozitorul academician Eugen Doga a scris o carte de proză autobiografică. „Viața mea așa cum a fost să fie” este o realizare comună a maestrului Eugen Doga, Editurii Cartier și Direcției Primăriei mun. Chișinău. Volumul are 400 de pagini și este editat într-un tiraj de 2000 de exemplare. 

Compozitorul academician Eugen DOGA: „Suntem pe aceeași undă de simțire cu Dorel
Vișan, fiindcă el și-a legat viața de opera lui Eminescu, iar pe mine m-a legat
opera lui Eminescu pe viață”

Deși suntem într-un martie aproape fără lege, cum ar spune marele poet Adrian Păunescu, Primăvara, Mărțișorul și Eugen Doga și-au dat din nou mâna la tradiționala întâlnire de la hotarul anotimpurilor. Revenit din capitala Ucrainei, unde a fost așteptat un an întreg de iubitorii muzicii sale, în aceeași zi, de 1 martie, a dat tonul speranțelor și la deschiderea tradiționalului Festival Internațional de Muzică „Mărțișor” din Chișinău, ajuns la cea dea de-a 55-a ediție.

Anul acesta, de 15 ianuarie, Eminescu nu a putut fi acasă la compozitorul Eugen Doga, iar noi n-am putut fi acasă la Maestru, care ani buni găzduiește în această zi un eveniment unic în Republica Moldova, numit Salonul Muzical Eugen Doga.

O veste bună și îmbucurătoare, pe timp de pandemie, ne vine zilele acestea din capitala culturală a României, orașul Iași. Compozitorul-academician Eugen Doga a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Iași. Hotărârea de a-i acorda titlul onorific celebrului artist a fost aprobată în cadrul ședinței Consiliului Local al municipiului Iași din 30 aprilie 2020. Consilierii locali au aprobat, în unanimitate, acordarea prestigiosului titlu maestrului Eugen Doga.

„Cea mai mare sărbătoare și cea mai de suflet este atunci când ești în jurul prietenilor, cu prietenii, cu oamenii dragi. Vă mulțumesc că sunteți”, acesta a fost gândul transmis de compozitorul-academician Eugen Doga onoratului public în debutul Conferinței ştiinţifice internaţionale „Reverberaţii  universale”, pe care Academia de Științe a Moldovei a organizat-o, la 4 mai 2017, cu prilejul aniversării a 80-a a maestrului.

Chişinău, 4 mai /MOLDPRES/. Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în parteneriat cu Ministerul Culturii a organizat astăzi conferinţa ştiinţifică internaţională „Reverberaţii  universale”, prilejuită de aniversarea 80-a a naşterii compozitorului Eugen Doga, Artist al Poporului, membru titular al AŞM, membru de onoare al Academiei Europene de Științe și Arte, informează MOLDPRES.

Un cadou frumos la cei 80 de ani ai compozitorului-academician Eugen Doga.
Maestrul Doga a devenit Membru de Onoare al Academiei Europene de Științe și Arte (Academia Scientiarum Et Artium Europaea), la Secțiunea Arte.


La cei 80 de ani, compozitorul-academician Eugen Doga, Artist al Poporului, Laureat al Premiului Naţional, deţinător al „Ordinului Republicii”, a fost omagiat la Parlamentul  Republicii Moldova. Programul a inclus o expoziție de fotografii, realizată de Centrul Media al Academiei de Științe a Moldovei, afișe și un recital al pieselor semnate de Eugen Doga, în interpretarea elevilor de la mai multe instituții liceale.
 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.