Vous êtes ici

Eugen Doga i-a dăruit lui Constantin Tănase şase ari de teren pe planeta „Doga”. Timpul. 11.01.2012

Compozitorul academician Eugen Doga i-a dăruit familiei Tănase şase ari de teren pe planeta care-i poartă numele.

Donaţia a fost făcută printr-un certificat special, semnat de ilustrul compozitor, în care se spune: „Prin acest Certificat se transmite familiei Tănase, gratuit, şase ari de teren pe această Planetă pe veci din neam în neam, fără revizuire”.

Planeta „Doga” (10504) este introdusă în Registrul Internaţional al corpurilor Sistemului solar, iar certificatul de la Observatorul astrofizic din Crimeea, cu descrierea detaliată a orbitei şi parametrii planetei „Doga”, precum şi Certificatul oficial emis de Academia de Ştiinţe din Rusia se pot găsi într-o publicaţie ştiinţifică internaţională a Uniunii Astronomice Internaţionale. Ceremonia de înmânare a certificatului a avut loc la 24 noiembrie 2011. Planeta „Doga” este situată între planetele Marte şi Jupiter. Distanţa dintre planeta „Doga” şi planeta Pământ este de 196 mln. km, iar de la planeta „Doga” până la Soare sunt 413 km.

Amintim că, la 18 martie 2003, Comitetul pentru denumirea planetelor mici ale Sistemului solar al Uniunii Astronomice Internaţionale a Academiei de Ştiinţe din Rusia a acordat numele „Doga” uneia dintre planetele mici, descoperită de către savantul-astronom L. V. Juravliova în Observatorul astrofizic din Crimeea, în toamna anului 1987.

TIMPUL.MD

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.