Vous êtes ici

Maestrul Eugen Doga va fi omagiat în Parlament! Iată ce va fi organizat. Curentul. 28.02.2017

Maestrul Eugen Doga va fi omagiat la Parlament. Pe data de 1 martie, când marele compozitor împlinește 80 de ani, Parlamentul organizează evenimentul aniversar „Eugen Doga – 80 de primăveri”, transmite CURENTUL.

La eveniment va fi prezent maestrul Eugen Doga.

Programul cuprinde o expoziție de fotografii, afișe și publicații din colecția personală a maestrului și din arhiva Academiei de Științe. Muzica semnată de Eugen Doga va răsuna în Parlament în interpretarea copiilor de la Școala de Muzică „Eugen Doga”, Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu”, Corala „Vocile primăverii”, precum și a cvartetului de la Radio Moldova. Programul va culmina cu un recital al maestrului Eugen Doga și al naistului Vasile Iovu.

La eveniment vor participa deputați, miniștri, oameni de cultură și artă, diplomați. Evenimentul este organizat sub patronajul Președintelui Parlamentului Andrian Candu, în parteneriat cu Academia de Științe a Moldovei și Ministerul Culturii.

Evenimentul va avea loc la 1 martie, ora 12.00, în incinta Parlamentului Republicii Moldova (holul de la etajul doi / intrarea principală) și va fi urmat de o sesiune de autografe.

Curentul 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.