Vous êtes ici

„Deșteptarea” și „Salonul” două premiere a lui Eugen Doga. Timpul. 17.01.2017

Ziua Națională a Culturii, marcată deja al treilea an consecutiv, de ziua nașterii poetului Mihai Eminescu, în Salonul Muzical Eugen Doga a fost organizat o „seară împărătească, pentru muzică îngerească”, cum avea să zică în mesajul său, scriitoarea și jurnalista Luminița Dumbrăveanu.

Copii talentați, artiști renumiți, scriitori, poeți, pictori, miniștri, iubitori de cultură, au fost oaspeții Salonului maestrului Doga.

„O rămâi”, „De-aş avea”, „Luceafărul”, „Nu plânge”, „Aș vrea să vin la tine”, „De-aș avea și eu o floare”, au fost doar câteva din poeziile poetului, îmbrăcate în miraculoasa muzică a compozitorului și cântate cu mult talent de coruri de copii, de la „Vocile primăverii”, Școala de Muzică „Eugen Doga”, Liceul „Spiru Haret”, „Ciprian Porumbescu”, dar artiști cunoscuți, au făcut feerică seara. Revelația totală a fost adusă de două premiere, „Deșteptarea” și „Salonul”, create de maestrul Doga la cumpăna dintre ani, inspirate, după cum s-a exprimat compozitorul, de realitățile politice.

 

Maestrul și-ar dori un edificiu, un salon adevărat sau un centru, unde ar putea veni mai multă lume la aceste întâlniri de suflet, cu atât mai mult că, anul acesta, grație unei frumoase colaborări, artistul plastic Tudor Zbârnea s-a oferit să verniseze o expoziție de lucrări (15 la număr) proprii de toată frumusețea în casa compozitorului, motiv pentru care maestrul Doga i-a exprimat mulțumiri.

Ministrul Culturii a declarat că e minunat, că maestrul Doga, în primul rând , dincolo de extraordinara sa moștenire muzicală pe care ne-o lasă, va crea încă multe, făcând referire la cele două premiere. „Dincolo de faptul că apar două piese de o veritabilă forță artistică pentru publicul iubitor al creației lui Doga, ele au fost încredințate tinerilor. Aceasta înseamnă că legarea timpurilor în creația lui Doga, dedicată zilei de naștere a lui Eminescu și într-un cadru atât de frumos care înseamnă Ziua Națională a Culturii, vorbește despre faptul că spiritul nostru național este peren și va dăinui atâta timp cât vor dăinui oameni ca Eugen Doga”, a menționat Monica Babuc, precizând că în acest context a făcut mai multe demersuri, pentru ca în acest an să să fie evocat așa cum se cuvine acest extraordinar talent al nostru, care este Eugen Doga. 
Nicolae Dabija a menționat că astăzi este nu numai Ziua Națională a Culturii, nu numai ziua lui Mihai Eminescu. „Aș zice că este și ziua lui Eugen Doga, pentru că de fiecare dată când vin, vin ca la o sărbătoare, la acest salon, ca la o zi de naștere, unde se naște muzica la intersecție cu poezia”.

Totodată Nicolae Dabija, a menționat că crede despre Eugen Doga, că el este un Eminescu al muzicii, că ei, Eminescu și Doga, sunt contemporani, ba mai mult, nu știe care este mai în vârstă decât celălalt, părându-i-se că Doga este mai în vârstă ca Eminescu. La acest salon de muzică, spune scriitorul, vine nu numai muzica, dar vine și poezia și cultura noastră națională și artele se simt acasă aici la Doga.

Scriitoarea și jurnalista Luminița Dumbrăveanu, o bună prietenă a maestrului, dar și autoarea cărții „Eugen Doga: Muzica este prima și ultima mea iubire”, i-a dorit maestrului, din partea Studioului Flacăra TV & Film, pe care l-a fondat, ani de viață lungă, iar creația sa-i fie sfințită cu mir de Luceafăr, dorindu-i drum bun în „Anul Eugen Doga”, care va fi unul Eminescian prin excelență, mama și Eminescu, având rol central în toata creația sa mirifică.

Maestrul Eugen Doga îşi va sărbători 80 de ani de la naştere pe 1 martie, prilej cu care a promis că va fi prezent cu diverse spectacole muzicale în întreaga țară, dar și peste hotare.

TIMPUL

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.