Vous êtes ici

Eugen Doga, recital academic în premieră. Moldova News 24/24. 28.12.2015

Premieră pentru viaţa culturală din Moldova. Compozitorul Eugen Doga a susţinut un recital academic de muzică de cameră, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. La evenimentul care a avut loc la Academia de Ştiinţe a Moldovei, au venit zeci de academicieni, profesori, oameni de rând şi elevi, admiratori ai creaţiei maestrului. Eugen Doga s-a referit şi la situaţia politică din țară şi a spus că doar o clasă politică nouă ar putea fi o alternativă pentru Moldova.

În cadrul recitalului, au fost prezentate Cvartetele 3 şi 5, publicate recent la Sankt-Petersburg, precum şi renumita „Baladă pentru vioară”. Totodată, publicul a audiat în premieră „Imnul lui Ştefan cel Mare”, pe versurile lui Mihai Eminescu.

Spectatorii veniţi la recital au fost impresionaţi.

Întrebat despre situaţia actuală din ţara noastră, compozitorul Eugen Doga a spus că Moldova trebuie salvată şi doar personaje noi, nepătate ar putea face acest lucru.

Eugen Doga este deţinătorul a numeroase premii naţionale şi internaţionale, fiind înscris în lista a 200 de personalităţi ale lumii. Este considerat cel mai mare compozitor român în viață, talentul său incontestabil fiind recunoscut și de UNESCO, iar valsul din pelicula “Gingaşa şi tandra mea fiară” este a patra capodoperă muzicală a secolului XX.

Moldova News 24/24

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.