Vous êtes ici

Eugen Doga a susţinut un recital academic de muzică de cameră. TRM.28.12.2015

Regal muzical la Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM). La finele unui an bogat în evenimente, în care a avut numeroase concerte în Republica Moldova şi peste hotare, compozitorul Eugen Doga, academician, a susţinut un recital în faţa colegilor de la Academie. Evenimentul a marcat şi o aniversare deosebită - 70 de ani de la fondarea primelor instituţii de cercetare în Moldova, relatează Mesager.
Protagonistul a recunoscut ce l-a îndemnat să organizeze concertul. „Invidia m-a adus aici. Toţi colegii mei vin la sfârşit de an cu referate, cărți, formule, maşini inventate. Maşina mea este sonoră, zic, cu ce-s eu mai prejos şi de aceea mi-a venit această idee”, a spus Eugen Doga.

În program au răsunat creaţiile compozitorului, în interpretarea cvartetului de la Opera Naţională „Maria Bieşu”, melodii pe versuri de Veronica Micle, cântate de corul de la Școala muzicală „Eugen Doga”, dar şi renumita „Baladă pentru vioară”, interpretată de tânărul violonist Vladimir Acsionov.

Deşi i-au îndrăgit demult creaţia, colegii din diferite domenii de cercetare s-au bucurat de posibilitatea de a le audia în spaţiul academic.

„Noi, cei care suntem ocupaţi cu ştiinţa, nu prea avem timp să venim la concerte. Domnul Doga este o personalitate care face cinste poporului nostru, Academiei, o personalitate care va rămâne în istoria ţării”, a afirmat Teodor Furdui, academician.

„În vâltoarea acestor instabilităţi, el ne aduce atâta linişte în suflet. Muzica lui ne educă un sentiment frumos de dragoste de ţară, dragoste de tot ce e frumos în această lume şi în acest univers”, a menționat Valentina Stratan, doctor în medicină, laureată a Premiului Național.

„O iniţiativă foarte frumoasă, inedită. Sperăm că se va transforma într-o tradiţie ca la finele anului să organizăm recitaluri academice, atât ale marilor compozitori, cât şi ale poeţilor, prozatorilor, oamenilor de artă”, a declarat Gheorghe Duca, președintele AȘM.

Savanţii au avut parte şi de o premieră muzicală în înregistrare - „Imnul lui Ştefan cel Mare”, au privit secvenţe de la concertele din acest an ale lui Eugen Doga.

TRM

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.