Usted está aquí

Biblioteca Județeană – Eugen Doga: „Am trăit o emoționantă lecție de românism”. Dor de Neamt. 26.09.2019

Maestrul Eugen Doga a revenit la Piatra-Neamț cu aceeași bucurie, de această dată la invitația Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” Neamț. Dăruirea de sine și entuziasmul său sunt molipsitoare. De fapt, Eugen Doga este fabulos prin universul său lăuntric, prin marea sa iubire pentru om.

– Ce a reprezentat pentru dumneavoastră participarea la manifestarea „Muzica este prima și ultima mea iubire” organizată de Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț ?

– O emoționantă lecție de românism. Fiecare întâlnire cu oamenii este o școală, o lecție, depinde cât de receptiv ești ca elev. Mie îmi place să fiu copil, să fiu ucenic, să fiu învățăcel. Copilul are perspectivă, ucenicul are perspectivă. În schimb, omul care se consideră perfect, care crede că le știe pe toate este terminat. A fost o întâlnire de suflet, am văzut oameni frumoși, am vizitat Casa memorială a Veronicăi Micle unde dragostea pentru poezie mustea în acel spaţiu. Eu aș dori să mai vin la Piatra-Neamț, ca să ne cunoaștem mai bine.

– Ce ar trebui să realizeze un om în această viață?

– Să lase urme spirituale care vor fi călăuză pentru generațiile care vin. Lumea, în vremea copilăriei mele, era cu mult mai bună decât astăzi. Nevoia, sărăcia, îl fac pe om mai bun. Eu am avut o copilărie anevoioasă, dar frumoasă. M-am gândit că dacă m-aș întâlni cu Dumnezeu, l-aș ruga să-mi întoarcă anii copilăriei. Pe urmă am zis că mai bine l-aș ruga să rămân copil toată viață.

– Care sunt semnele prin care ajungem să identificăm un profesionist?

Eu cred că persoana care încearcă să identifice, mai bine zis să aprecieze un profesionist, trebuie să fie cel puțin la nivelul acestuia. Altfel, acea persoană nu are dreptul moral să aprecieze un profesionist. Eu nu cred că fac mai bine decât altcineva, eu fac altfel. Ceea ce fac eu nu s-a mai făcut.

– Ca oamenii să te placă, credeți că ar trebui să ne schimbăm?

– Ar fi o mare greșeală. Ar trebui în fiecare zi să te schimbi, nu ești cameleon, trebuie să rămâi cu trăsăturile tale, dar trebuie să le perfecționeze până acolo încât să devii un punct de atracție. De exemplu, eu vreau să-l simt pe spectator supus unui efort în timpul recitalului pe care i-l dăruiesc. Îl vreau trudind cot la cot cu mine. Dar pentru asta este necesar să-l „cresc” în acest sens.

– Cât de important este să nu te abați de la ceea ce îți propui?

– Ca să ai bucurie de viață, ca să ai bucurie de ceea ce faci, ca să ai bucurie de împlinire, trebuie să nu te abați de la ceea ce crezi că este bine pentru tine. Când nu te abați de la această cale, vin și bucuria, satisfacțiile, împlinirea de sine. Trebuie să nu te abați de la ceea ce ai visat, simțit sau pentru ceea ce ești tu predispus să faci, creat de natură la urma urmei.

– Se spune că bunătatea le face plăcere și oamenilor răi, și totuși ei rămân incapabili de a fi buni. De ce oare?

– Voi fi foarte scurt: fiindcă-s răi.

– Este adevărat când se spune că toți oamenii mari au fost „dirijați”, în sensul bun, la rândul lor, de oameni mari, importanți?

– Este extraordinar să ai norocul să te instruiască oameni mari. Nu știu dacă am ajuns la nivelul dascălilor mei, dar întotdeauna i-am avut aproape pe acești oameni și-i pomenesc de fiecare dată: Pablo Giovanni Baccini și Solomon Lobel. Îi pomenesc și pe bunii mei prieteni Grigore Vieru, Emil Loteanu, Ion Popescu-Gopo cu care am trăit timpuri foarte frumoase și cărora le simt foarte tare lipsa.

– Perfecțiunea spre care tindem cu toții poate fi un factor constrângător?

– Nu, din contra. Ca om de creație, eu tot timpul lucrez la cote maxime, tot timpul tind spre perfecțiune. Un profesionist nu poate să nu facă asta, este un lucru obligatoriu, esențial, pentru orice om de fapt. Este în legea firii să tindem spre perfecțiune.

Violeta MOȘU

Dor de Neamt

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.