Usted está aquí

Sate mici cu oameni mari. 18.05.2019

Cine dorește să simtă cum pulsează  copilăria trebuie să meargă la țară. 

Să-și depene dorurile prin verdele crud, să retrăiască timpul picioarelor desculț. 

Ce bine că există evenimente, menite să întregească orizonturi și să deschidă drumuri. 

Ce frumos că există oameni care depun efort să crească și să descopere talente.

Ce minune că există motivație, ce miracol că există muzică. 

În data de 18 mai, comuna Găvănoasa a găzduit Festivalul- concurs, "Muzica sufletului meu". Un eveniment desfășurat la nivel regional, care a implicat licee și gimnazii din întreg sudul țării. 

În acest an, evenimentul se află la cea de-a 2-a ediție și este dedicat ilustrului compositor Eugen Doga. Ce frumos când muzica Maestrului sună acolo, aproape de rădăcini. 

De această dată, festivalul a debutat cu o excepțională lansare de carte pentru copii intitulată, "Plaiule cu vise Albastre"

Acesta reprezintă o frumoasă colaboratoare a celebrului compozitor al tuturor vârstelor, Eugen Doga și a scriitoarei Viorica Covalschi. 

Copiii au interpretat compoziții, care își au cuibul prin toate grădinile nevârstniciei. 

E de admirat tenacitatea și străduința concurenților care au fost repartizați pe diferite categorii de vârstă. 

Participanții afișând și ținute scenice deosebite, talent, emoție, dar și o nebănuită  dorință de sărbătoare. 

Am dori să aducem deosebite mulțumiri tuturor persoanelor implicate, în deosebi dnei Tatiana Alexandrova, care a știut să coordoneze în cel mai frumos chip cu cei peste 200 de participanți, primarului comunei Găvănoasa domnului Vadim Ivanov,care a motivat și financiar câștigătorii,conducerii raionului Cahul pentru susținere. Mulțumim profesorilor, educătorilor, părinților și copiilor. 

Ne-am dori ca anii viitori să crească amploarea acestui inedit festival, care valorifică muzica adevărată pe care marele Eugen Doga poate să ne-o ofere.

O muzică de luat cu noi și de purtat în lume.

     Comitetul organizatoric

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.