La Cernăuți s-a desfășurat un concert inedit de muzică simfonică românească, în cadrul căruia a evoluat maestrul Eugen Doga, care a fost întâmpinat sărbătorește de românii din zonă – informează Agenția BucPress.
Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” și Direcția pentru Cultură Vrancea derulează un proiect internațional „Orchestra Unirea leagă orașele Unirii – turneu internațional de concerte simfonice de muzică clasică românească”, care a fost aprobat și a obținut finanțare din partea Comitetului Interministerial pentru Centenar prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. În cadrul proiectului la Cernăuți a avut loc un concert de muzică simfonică românească, invitat special fiind Eugen Doga.
Parteneri locali ai derulării acestui proiect cultural de excepție au fost Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți și Consulatul General al României la Cernăuți. Concertul a avut loc în data de 12 octombrie în incinta Filarmonicii de Stat din Cernăuți. Proiectul cultural în ansamblu însemnă concerte în orașele importante pentru Marea Unirea: Focșani, Iași, Chișinău, Cernăuți, București și Albă Iulia. Concertele sunt susținute de violonista Diana Jipa, pianistul Ștefan Doniga și Orchestra Unirea. Dirijor: Vincent Gruger.
În capitala Bucovinei istorice, alături de oaspeții din România și Republica Moldova, au evoluat cu piese ale maestrului Eugen Doga interpreţi cernăuţeni – Elena Ursuleac, solistă a Filarmonicii Regionale din Cernăuți, Gheorghe Posteucă, profesor la Facultatea de Muzică a Universităţii din Cernăuți şi Alexandru Tărâţeanu, absolvent al Facultăţii „George Enescu” din Iaşi.
Cuvinte de mulțumire pentru frumoasa seară de muzică românească la Cernăuți au fost rostite de Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, profesoara Larisa Jar, consulul Aurelian Rugină de la Consulatul General al României la Cernăuți, Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” ș.a.
Concertul a fost transmis în direct pe pagina Centrului Media BucPress din Cernăuți prin platforma BucPress TV. Vom difuza în curând un interviu cu maestrul Eugen Doga, acordat la Cernăuți în exclusivitate pentru BucPress TV.
Marin GHERMAN pentru Agenția BucPress
Foto de Vladimir Acatrini
1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.