Usted está aquí

O conferinţă ştiinţifică internațională dedicată compozitorului Eugen Doga a avut loc la AŞM. Moldpres. 4.05.2017

Chişinău, 4 mai /MOLDPRES/. Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în parteneriat cu Ministerul Culturii a organizat astăzi conferinţa ştiinţifică internaţională „Reverberaţii  universale”, prilejuită de aniversarea 80-a a naşterii compozitorului Eugen Doga, Artist al Poporului, membru titular al AŞM, membru de onoare al Academiei Europene de Științe și Arte, informează MOLDPRES.

Înainte de conferinţă a fost vernisată o expoziție de fotografii, realizate de Eugenia Tofan la diverse manifestări ale maestrului Eugen Doga atît în ţară, cît și peste hotare.

„Eugenia Tofan şi-a exprimat toată dragostea în această expoziţie. Pentru mine cea mai frumoasă  muzică este vocea mamei. Toate sunetele din muzica mea vin de acolo de Sus. Slavă Domnului că mi-a dat tocmai mie să descifrez aceste sunete şi să le aştern pe portativ”, a remarcat compozitorul Eugen Doga.

În alocuţiunea sa, prim-vicepreşedintele AŞM, Ion Tighineanu a subliniat că muzica lui Eugen Doga pătrunde în cele mai adînci şi mai miraculoase ascunzişuri ale sufletelor noastre. El i-a înmînat omagiatului medalia de aur „Meritul ştiinţific” de gradul I a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Solicitat de MOLDPRES, academicianul Gheorghe Mustea a afirmat că a devenit compozitor graţie lui Eugen Doga.  „El m-a îndemnat să scriu muzică atunci cînd cîntam la nai şi am înregistrat muzica sa pentru filmul „Lăutarii”.  Datorită muzicii maestrului, noi am devenit cunoscuţi în lume”, a constatat Gheorghe Mustea.

La rîndul său, directorul Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM, Victor Ghilaş a accentuat că timp de şase decenii, Eugen Doga este o prezenţă activă în cultura muzicală din ţară şi de peste hotare,  iar preşedintele Uniunii Muzicienilor din Moldova, Aurelian Dănilă a subliniat că fenomenul Doga va fi apreciat şi la depărtări de timp de diverse generaţii.

Eugen Doga a fost felicitat de preşedintele Uniunii Muzicienilor din Ucraina, Evgheni Savciuk, de directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Valeriu Matei, de directorul Festivalului „Crizantema de aur” de la Tîrgovişte, România Alina Mavrodin Vasiliu şi de alţi oameni de cultură şi ştiinţă. În cadrul evenimentului a fost proiectat filmul documentar / enciclopedic Eugen Doga, realizat de Studioul Flacăra Film Chișinău în anul 2013.

Eugen Doga s-a născut la 1 martie în 1937 în satul Mocra, raionul Rîbnița. A absolvit Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga”, Conservatorul și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău. Este autor al unor valoroase lucrări în genul muzicii de estradă, de film și de teatru. A compus o simfonie, cantatele ”Primăvara omenirii" și ”Curcubeul alb”, muzică la spectacole de teatru, la peste 200 de filme, piese instrumentale de cameră, romanțe, cîntece pentru copii. Eugen Doga a fost distins cu Premiul de Stat, titlul onorific ”Artist al Poporului”, cu ”Ordinul Republicii”, ordinul "Steaua României" în grad de comandor, cu ordinul "Pentru Serviciul Credincios" (România), "Za zaslughi pered otecestvom" (”Pentru merite față de patrie”) (Rusia). Compozitorul este autorul celebrului vals din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară”, desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului trecut.

Moldpres 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.