Usted está aquí

Moş Crăciun a venit la romanii din Moscova. Ziarul de Vrancea. 19.12.2016

Ambasada Romaniei în Federaţia Rusă o organizat pe 17 decembrie, pentru al treilea an consecutiv,

Seara de Colinde de Crăciun, ultima Seară Romanească a acestui an. Aproximativ 270 de romani, printre care 60 de copii, au răspuns invitaţiei ambasadorului Vasile Soare, originar din comuna Vulturu. Un grup format din studenţi romani aflaţi în Rusia în stagii de practica a prezentat un program de colinde, sub coordonarea mezzosopranei Cristina Cojocaru. Gimnasta Alexandra Calinov a surprins cu un dans cu elemente de gimnastică ritmică, în coregrafie proprie, pe vasul ”Gingaşa şi trandra mea fiară”, a marelui compozitor Eugen Doga, prezent la manifestare. Cel mai aşteptat a fost Moş Crăciun, care a venit cu saci de cadouri pentru cei mici. ”Seara a fost nemaipomenită, romanii simţindu-se ca acasa şi de această dată la Ambasada Romaniei. Cu siguranţă, părinţilor şi bunicilor am reuşit să le aducem aminte de copilărie, iar celor mici să le insuflăm apetitul pentru tradiţiile noastre extraordinare, pe care ei trebuie să le cunoască şi să le ducă mai departe”, a arătat ambasadorul Vasile Soare. (M. B.)

Ziarul de Vrancea

Foto

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.