Filmul artistic „Gingaşa şi tandra mea fiară” şi celebrul vals au împlinit 40 de ani. 31.07.2018

La 31 iulie anul 1978 la Festivalul internaţional de filme de la Cannes în cadrul programului de bază de concurs pentru prima dată publicului a fost prezentat filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară”.

Istoria dramatică despre dragoste şi gelozie, pasiune şi frustrări a fost ecranizată după nuvela lui Anton Pavlovici Cehov „O dramă la vânătoare".

Lucrul asupra filmului a început în anul 1976. Iniţial filmul se planifica sa fie denumit  „Colivia”. Dar, apoi, Emil Loteanu a decis să nu fie denumirea atât de univocă, dar de asemenea să introducă şi modificări în scenariu, lăsând în acelaşi timp „un sentiment de dezastru iminent, o dramă eternă a discordanţei impulsurilor sufleteşti şi a unor circumstanţe de viaţă”.

Filmul a fost turnat în conacul Valuevo de sub Moscova, care a obţinut aspectul său final în perioada anului 1770, când era în proprietatea arheografului şi istoricului, contelui Alexei Ivanovici Musin-Puşkin, care este cunoscut pentru faptul, că a descoperit „Cântecul despre oastea lui Igor”, „Testamentul lui Vladimir Monomah” şi alte documente istorice.

În acest conac străvechi cu o casă cu arhitectură clasică, sculpturi, arbori seculari, lacuri cu cascade şi pavilioane, a început turnarea filmului.

„Nuvela se contura în subconştientul meu de acum nu în cuvinte - eu auzeam muzica şi deosebeam culorile. Cuvintele mai mult nu mă speriau cu povara lor - ele planau ca păsările, într-o nouă calitate, de sine stătătoare. Eu am simţit drama la vânătoare ca o oportunitate de realizare cinematografică. Şi oricare n-ar fi fost rezultatul, eu ştiam, că voi turna un film poetic după partitura lui Cehov” - scria Emil Loteanu în revista „Ecranul sovietic". 

Foto - Russia TV 

O deosebită atenţie regizorul a acordat căutării eroinei principale. El dorea, ca rolul lui Olga Skvorţova să fie jucat de o actriţă, care în acelaşi timp va semăna cu Audrey Hepbern, Tatiana Samoilova şi Ludmila Savelieva, dar în acelaşi timp va avea propria personalitate actoricească. Aceasta era o sarcină destul de dificilă. Nu au găsit imediat interpreta rolului principal. Asistenta lui Emil Loteanu, Tamara Tavrizean, i-a adus o fotografie mică pentru paşaport a Galinei Beliaeva, elevă la şcoala de coregrafie din Voronej. Ea avea 16 ani, şi abia absolvise anul trei. Loteanu a luat decizia, că anume ea va juca rolul eroinei principale.

„Pentru mine aceasta a fost desigur greu, îmi era frică de camera de filmat, îmi era teamă să vorbesc ceva...", îşi amintea Galina Beliaeva, în cadrul emisiunii „Singur cu toată lumea" în anul 2014. Ea a fost singura debutantă în grupul de filmare, care consta din actori renumiţi, cunoscuţi în întreaga ţară, regizor celebru şi compozitor celebru .

Cu toate acestea, anume ei regizorul i-a încredinţat s-o interpreteze pe Olenica Skvorţova. „Rolul este frumos, complex, plin de tragedie şi de farmec”, - scria Loteanu. Galina a trebuit să înveţe elementele de bază de actorie - să galopeze cu calul, să danseze, să plângă, şi multe altele. Ea cu cinste s-a descurcat cu toate, şi acest rol i-a adus faima şi a făcut-o celebră pe întreg teritoriu URSS.

Rolul judecătorului de instrucţie Kamîşev l-a jucat Oleg Iankovski. „Când Emil Loteanu mi-a propus rolul lui Serghei Kamîşev, aveam o mulţime de dubii. Îmi era cunoscuta această operă „O dramă la vânătoare", însă citind scenariul, mi-am pus întrebarea: dar ce are aici Cehov? Şi totodată eu cunoşteam filmele precedente ale lui Emil Loteanu",  spunea el.

Rolul contelui Karneev l-a jucat Kirill Lavrov, al lui Urbenin - Leonid Markov.

Relaţiile dintre aceste patru personaje din nuvelă, Loteanu le-a caracterizat astfel: „Ce este „O dramă la vânătoare”? Este asemănător mișcării a patru trenuri-expres, care se ciocnesc cu viteza maximă şi se prăbuşesc în prăpastie”.

În film de asemenea eu evoluat Svetlana Toma şi Grigore Grigoriu, care anterior au jucat în filmele lui Loteanu.

Muzica pentru film a scris-o Eugen Doga. Aceasta a fost cea de-a treia lucrare comună a lui Emil Loteanu şi Eugen Doga.

„Totul a început de la aceea, că Emil Loteanu, regizorul filmului „Gingaşa şi tandra mea fiară" — colaborarea noastră continuă deja de mai mult de zece ani, — m-a rugat să scriu muzica la scena de nuntă a eroinei filmului Olenica Skvorţova, în primul episod al filmului. În acel timp, când avea loc acţiunea „O dramă la vânătoare" după A.P.Cehov, numai-numai intra în modă valsul, intra timid, neinsistent. Aşa, înseamnă, vals... Şi chiar nu vals ca atare, ci mai degrabă un joc în vals, starea de vals, spiritul lui. A trecut jumătate de an de la momentul coordonării noastre referitor la muzică cu regizorul”, - spune Eugen Doga, - Dintr-o dată, ca un fulger, în cameră mea, din hotelul „Mosfilm” a dat buzna Emil Loteanu. „Vals!” - a spus el, înainte de a închide uşa în urma sa. Eu am uitat deja de el, fiind ocupat cu alte filme. Încep să cânt ceva în ritmul valsului, ştiind, că aceasta nu e ce trebuie să fie, ce aşteaptă regizorul. Încerc ceva diferit, al treilea ... Regizorul deja nu mai este nervos, dar este gata să verse asupra mea toată furia sa. Văzând, că se apropie furtuna, eu, ca de un colac de salvare, mă apuc de o bucăţică mică de hârtie de note de pe podea şi culeg doar trei note, pe care le-am scris ca un memento. Loteanu s-a aprins rapid ca focul, şi, stând în spatele meu, nu m-a părăsit până nu am improvizat valsul până la sfârşit. Fără a spune un cuvânt, a ieşit repede din cameră, trântind astfel uşa, încât aceea aproape mai n-a sărit din balamale. Deja coborând pe scări, a spus cu voce tare, că a fost comandată o imprimare pentru ziua de mâine. Va fi o orchestră, un cor, şi, că poimâine este prima zi de filmare! Vai! Mi se învârtea capul. Ce eu am cântat acolo, era necesar să derulez în capul meu totul din nou! Nu am avut mult timp pentru a chibzui. Notele se aranjau singure pe foile curate ale partiturii. Ele nu erau atât de multe, căci şi nu era timp de scris. Şi Slava lui Dumnezeu!!! Partitura s-a primit transparentă ca acuarela. Chiar la începutul expunerii temei ea trece sub glasul viorilor, sub un aspect blând, ca un cântec de leagăn, care parcă ar comenta sentimentele contradictorii, trăite în sufletele eroilor. Însă, din această acuarelă nici urmă nu a rămas pe final de muzică, când valsul a ajuns la momentul culminant, în partea de sus a dramei iminente. Aici a intrat şi corul. "

Emil Loteanu a fost unul dintre puţinii regizori care filma sub fonogramă. Eugen Doga a propus valsul pentru scena nunţii a Olei Skvorţova, iniţial gândindu-se, că va găsi ceva în ritmul valsului din arhivele fonotecii radioului sau în muzeul în numele lui Glinka. Nimic nu a putut fi găsit, nici la melomani - înregistrări din anii 80 ai secolului al XIX-lea încă nu se făceau. Numai după aceea s-a ajuns la concluzia, că va trebui să scriem muzică special pentru această scenă. Şi atunci, într-o noapte, la începutul verii, în câteva ore Eugen Doga a scris un vals, care a devenit „cardiograma” filmului, după exprimarea lui Loteanu. A doua zi dimineaţa notele partiturii au fost puse în lucru, iar seara, în aceeaşi zi, valsul a fost interpretat de Orchestra de Stat a Cinematografiei din URSS, dirijată de Serghei Skripka. „Am venit la studioul de înregistrări, orchestra pentru prima oară a interpretat valsul, pe neaşteptate muzicienii au început sa bata cu arcuşurile lor pe pupitre. Mă gândeam, că, iată, mă iau peste picior sau mă iau în râs. Eu într-adevăr m-am gândit, că acesta este o glumă”, - spunea compozitorul. A doua zi grupul de filmare, aşezat pe iarbă, a ascultat acest vals de zeci de ori, întârziind astfel începutul filmărilor. Numai spre seară filmarea a început.

Valsul a schimbat dramaturgia scenei, Doga a spus despre aceasta: „Îmi amintesc, că la punctul culminant al valsului operatorul filmului V. Nahabţev a propus să „ridicăm” eroina! Ea a fost urcată pe macaraua pentru camerele de luat vederi a operatorului, de unde ea a fost proiectată frumos pe fondalul apusului soarelui, ca o întrupare a metaforei, ca o prezicătoare a erei noi. A rămas jos conacul putred boieresc şi vechii locuitori ai timpului trecător. Iar de asupra lumii vechi răsare o nouă lume, întruchipată în imaginea acestei tinere eroine, jucate de Galina Beliaeva”.

In timpurile sovietice filmul a fost lansat pe 18 septembrie 1978 şi a devenit unul dintre liderii derulărilor. Filmul a fost vizionat de 26 de milioane de spectatori, a devenit cea mai spectaculoasă şi reuşită ecranizare a operelor lui Cehov.

Valsul a câştigat imediat dragostea naţională şi apoi şi faima mondială.

„Desigur, nu am fost indiferent la aceasta şi sunt mulţumit: nu voi uita niciodată coada uriaşă de la uşile magazinului de muzică de pe Sadovoe Koliţo, unde se vindeau înregistrările pe plăcile de vinil, produse de firma „Melodia”, cu muzica din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară...”-  îşi aduce aminte compozitorul.

De atunci acest vals este ascultat pretutindeni: în clasele de şcoală, grădiniţe, sălile de concerte, în spectacole, magazine de muzică, la competiţiile sportive, sărbători de gală şi baluri, mirii aleg această muzică pentru primul lor dans de nuntă. Valsul a răsunat la deschiderea a două Olimpiade (Moscova-1980 şi Soci-2014) şi la prezentarea Cupei Mondiale de Fotbal 2018 la sediul ONU din New York. El este recunoscut drept cel mai renumit vals din film în lume, inclus în diverse selecţii ale celor mai bune lucrări muzicale ale tuturor timpurilor.

Valsul se interpretează în metrou, în pasaje subterane, pe străzi ... Odată unui jurnalist din Moscova, în Paris la intrarea în Louvre, un muzician de stradă, care a interpretat acest vals, i-a răspuns, că el cântă un vechi vals francez. Sub acest vals, dansează tinerii căsătoriţi şi absolvenţii, valsul sună la radio şi la televiziune, se interpretează pe o varietate larga de instrumente şi in diferite compoziţii de orchestre şi ansambluri.

Melodia valsului a răsunat în bătaia clopotelor Bisericii Petru şi Pavel, sub aceasta melodie îşi înalţă apele havuzul de la Castelul Mimi din Moldova, din Parcul Olimpic din Soci, din Abrau Durso, Taşkent, Ferrara şi Sankt-Petersburg, el sună în interpretarea diferitor orchestre în săli imense de concerte de mai bine de 40 de ani.

Cu dansul sub această muzică, patinatorii au devenit campioni ai Europei şi ai lumii, despre acest vals sunt scrise multe recenzii în diferite limbi, inspiră pictorii să creeze şi poeţii să-şi prezinte viziunea în rime. Oamenii îi scriu compozitorului, că muzica acestui vals vindecă şi ajută să treacă peste tulburările din viaţă. In Internet valsul are diferite denumiri - de iarnă, de primăvară, de toamnă, de Viena, de şcoală, vals de flori, de nori şi ploaie, de dragoste şi fericire divina.

Valsul din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară", scris peste noapte, a devenit cartea de vizită a compozitorului şi un simbol a uneia dintre cele mai miraculoase taine ale sufletului omenesc - Dragostea.