Eşti aici

Concursul Național de Muzică Academică „Eugen DOGA”. Primăria Chișinău . 16.02.2024

Primăria Chișinău anunță lansarea Concursului Național de Muzică Academică „Eugen DOGA”.

Evenimentul va avea loc pe 13 aprilie 2024 și are drept scop promovarea artei academice, creației artistice a compozitorului Eugen Doga, stimularea creativității, promovarea valorilor estetice și asigurarea schimbului de experiență între instituțiile de învățământ artistic.

Concursul se desfășoară la următoarele compartimente:

• Pian

• Instrumente cu coarde (vioară, violoncel)

• Chitară clasică

Pot participa elevi ai școlilor de muzică și arte din întreaga țară, cu vârsta cuprinsă între 7-18 ani, conform următoarelor categorii :

A. 7 - 10 ani

B. 11 - 13 ani

C. 14 - 18 ani

Participanții vor pregăti repertoriul conform categoriilor de vârstă și vor evolua fără repetiții.

Înscrierea la concurs va avea loc până la data de 8 aprilie, curent și se face în baza formularului, copiei adeverinței de naștere și a acordului de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Formularul de participare se expediază Comitetului Organizatoric, în varianta electronică, cu 10 zile înainte de desfășurarea concursului la adresa electronică: concursnationaleugendoga@gmail.com cu specificarea Concursul „E.Doga”.

Fiecare concurent va primi diploma de participare, fiind prevăzute totodată și următoarele premii:

Premiul Mare pentru fiecare compartiment și premiile I, II, III și mențiuni pentru fiecare categorie de vârstă.

Rezultate concursului vor fi făcute publice în cadrul Concertului de Gală, care va avea loc pe 21 aprilie 2024.

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.