Pe 22 aprilie anul 1850 s-a născut poeta Veronica Micle, iubita geniului literaturii române - Mihai Eminescu. Pe versurile ei Eugen Doga a scris mai mult de 40 de lucrări care au intrat în ciclul muzical „Dialogurile dragostei“ - o poveste de dragoste între cei doi poeți.
La început, istoria ei de viață a fost destul de simplă. Învăța la școală, la 14 ani au căsătorit-o cu un om din cercul ei, Ștefan Micle, care mai târziu a devenit rector al Universității din Iași. Ei au avut două fiice. Ea educa fiicele, ducea un mod de viață corespunzător poziției sale, primea oaspeți în salonul său literar.
Dar sub această soartă pământească se ascundea altă soartă. Să ne sustragem de la realitățile pământești, în care ea a avut un soț și fiice, salonul și grijile de familie, iar mai târziu moartea soțului ei, iar el avea activitatea sa jurnalistică și publică, căutările de muncă, lipsa de bani și oboseala.
Într-o zi, fiecare dintre ei au plecat la Viena, în întâmpinarea împletirii predestinate a sorților sale. Asta s-a întâmplat în anul1872. Ei s-au întâlnit. Noi nu știm cum aceasta s-a petrecut - o recunoaștere vagă, o pasiune asemenea unui trăsnet de fulger, sau o trezire de simpatie - atunci când printre mii de oameni e întâlnit cineva care se pare că a fost mereu iubit și întotdeauna drag.
Înainte de a-l cunoaște pe Mihai Eminescu, ea a fost deja familiarizată cu poezia lui, și a scris despre asta tot în versuri: "M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut,/ Te știam numai din nume, de nu te-aș mai fi știut!/ Și-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,/ Să-ți închin a mea viață, să te fac idolul meu."
Ea s-a îndrăgostit de el, și-au scris poezii dedicate reciproc. "Nu se ştie dacă Eminescu ar fi fost cel pe care-l cunoaştem astăzi fără acest drac care-i strica viaţa, dar care, de fapt, îl îmbia la creaţie. E greu să găseşti în toată opera lui Eminescu un loc unde nu-i fie şi o adiere din această imagine a Veronicăi Micle". - spune Eugen Doga
Dragostea ei pentru el a fost mereu aprinsă, chiar și atunci, când s-a transformat în furie și durere.
Am plecat...
Ura – partea inversă a iubirii, cu cât e mai pasională iubirea, cu atât e mai destrugătoare ura, care fiecare cuvânt îl răsfrânge ca pe o lovitură de ciocan. Indiferența nu creează pasiune.
Si te urasc
Spiritul nesăbuit al dragostei unice adie în rândurile poeziilor ei, care îi sunt adresate lui.
De-ai sti ...
Vorba fie rea sau buna,
Am vorbi-o împreuna,
M-ai vedea, eu te-as privi,
Vorbele s-ar înmulti.
Tu mi-ai spune una mie,
Eu ti-as spune multe tie
Far-de rost si chibzuire,
Însa toate de iubire.
Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Ca mi-i dor atât de mult
Glasul tau sa-l mai ascult.
Ei așa și nu au putut să fie împreună. El a murit tragic la varsta de 39 de ani, neînțeles, singuratic, epuizat de puterile vitale din cauza surmenajului și crizelor de nervi, din cauza la tot ce îl înconjura și era în contradicție cu idealurile sale. Viața a devenit pentru el valuri de gheață, în care se scufundă totul.
Universul ei s-a prefăcut în scrum. Ea nu a putut trăi fără el, ca și Julieta fără Romeo, ca și Isolda fără Tristan.
Au rămas poeziile lor, în care sunt descrise sentimentele lor.
Timpul distruge totul – se păstrează doar arta la care aspiră inima omului și modul de viață întruchipat în ea. A rămas legenda de dragoste, una dintre acelea, care umple viața cu lumină, pastreaza lumea de la dezbinare și haos.
Ochiul tau iubit
Oare te pierdui
Pe acest pamant
Fara ca sa-mi spui
Un cuvant?
Oare te induri,
Tu, ca sa ma lasi,
Geniu de paduri
Dragalas?
Luna in zadar
Bate in feresti
Si ma-ntreaba iar
Unde esti?
Ar luci pe zid
Pana ce te culci,
Pana ti se-nchid
Ochii dulci.
Si ar tremura
Tainic in frunzis
Si te-ar saruta
Pe furis.
Dar ea zi cu zi
E in orice loc
Si te va gasi
Cu noroc.
Eu nu pot sa plec
Peste nori si vant
Si sa te petrec
De-unde sunt.
Cum nu sunt ca ea,
Ca sa ma strecor,
Drept oglinda ta
Sa cobor!
Chipul tau frumos
Sa-l privesc intreg,
Cu atat folos
Sa m-aleg.
Sa apar ca-n vis
Acelei vederi
Care mi-au suras
Pana ieri.
„Eu cred că aceste două mari personalități din istoria culturii românești au fost create una pentru alta. Cred că multe lucrări nu ar fi apărut, dacă cei doi nu se cunoșteau. Veronica era o poetă genială... Niște poezii extraordinare, atâta dragoste, atâta căldură, atâta ură, devotament, pasiune, atâta spațiu în aceste sentimente. Nu le găsești la nimeni în literatură. Creația celor doi era legată. De exemplu, în „Povestea codrului” găsim acest lucru și la Eminescu, dar și la Veronica. Simțirile lor erau într-adevăr într-un dialog”, spunea într-un interviu maestrul Eugen Doga.
1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.