Вы здесь

Oaspetele de onoare al sărbătorii Ziua Limbii Române la Costești a fost compozitorul Eugen Doga. Moldova 1. 1.09.2023

Ziua Limbii Române a fost marcată ieri și la Costești, Ialoveni. Musafirul de onoare a fost compozitorul Eugen Doga. La festivitate au participat și autorități locale din Hârlău, județul Iași, localitate înfrățită cu satul Costești.

„Cred că asta este una dintre cele mai frumoase sărbători ale neamului nostru. Ceea ce noi ani de zile, peste 70 de ani, am luptat pentru limba noastră să fie numită limba română în straiele ei firești”, afirmă Tudor Grigoriță, locuitor al satului Costești.

„Limba română e limba noastră, cea de la bunei, de la străbunei, e viitorul copiilor, al nepoților, asta e viața noastră”, subliniază Vera Midoni, locuitoare a satului Costești.

Oaspete de onoare la sărbătoare a fost maestrul Eugen Doga, care le-a urat copiilor succes în noul an de studii.

„Dragii mei, eu văd aici o generație care abia așteaptă să facă primii pasi spre scoală, si vreau să vă felicit, dragi copii, vă doresc ca aceste abecedare de pe masă să fie o frumoasă pornire, vă doresc succese la învățătură, la primii pasi spre deschiderea lumii pe care o să o cunoașteți de la părinți”, a spus faimosul compozitor.

„Anul acesta, peste 120 de copii au primit deja abecedarele și, de mâine, vor începe un nou an de studii. Este o tradiție pentru noi de a le ura drum bun în lumea cunoștințelor, în lumea cărții”, a relevat Parascovia Mărăndici, directorul Casei de cultură din localitate.

VOX: „Ghiozdanul este pregătit și vreau să fiu școlar, știu să scriu și să citesc de pe abecedar.”;

„Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată,/ Un șirag de piatră rară/ Pe moșie revărsată...”.

La eveniment au participat si reprezentanți ai autorităților locale din Hârlău, județul Iași, localitate înfrățită cu satul Costești.

„Am venit cu ansamblul „Sârba cu năframă” de la Casa de cultură a orasului Hârlău și cred că în această seară vom avea un spectacol frumos, pentru cei care vor fi prezenți la această mare sărbătoare. Și ce este mai frumos decât limba română? Trebuie să o sărbătorim împreună”, a spus Adrian Băhnăreanu, reprezentant al orașului Hârlău.

De Ziua Limbii Române, la Costești au evoluat mai mulți interpreți și ansambluri folclorice autohtone.

Moldova 1

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.