Întro zi frumoasă de toamnă, ca din poveste, pe data de 12 octombrie, după multe schimbări și mutări de date, după multe telefoane și mesaje pe poștă electronică, când se mai sărbătorea și ziua Sfintei Parascheva la noi și la Iași, am ajuns în sfârșit în satul Sălcuța din raionul Căușeni. Un sat atât de frumos și cu nume atât de poetic. Slavă Domnului, că nu e-au pus nume de-al de vre-un secretar de nu știu ce, pe vremurile cele sumbre. Eu am mai fost câțiva ani în urmă prin locurile acestea, am vizitat și biserica Adormirea Maicii Domnului când se făceau lucrările de restaurare cu ajutorul Ambasadei Statelor Unite a le Americii. Am văzut și rămășițele Drumului lui Traian!, pe când eram deputat. Dar în Sălcuța nu am avut noroc să intru. Se vede că organizatorii vizitei mele nu prea multe știau despre acest colț de rai, mai cu seamă, că și spiritul înrădăcinat sănătos creștinesc strămoșesc nu prea se lega cu doctrina insoțitorilor mei de pe atunci. E cam speria ceva. Îmi amintesc că a mes vorba și despre unii șmecheri președinți de colhozuri care puneu asfalt pe Drumul lui Traian și dădeau rapoarte pompoase despre ”construirea” drumurilor noi” pentru viitorul luminos. S-a întâmplat așa, că am venit deja spre seară când lumea s-a întors de la servicii acasă, iar elevii trebuia să facă lecțiile pentru acasă. Dar nu e chiar așa. Când am coborât din mașină cu directoarea filarmonicii din Chișinău, un mare spirit, un adevărat intelectual și meneger cultural, multstimata doamnă Svetlana Bivol, două șiraguri lungi de elevi, ca o gardă de onoare la palatele regale,s-au aliniat în fața liceului pentru a ne vedea și a ne saluta. Un grup de tineri în straie naționale cu colaci și sare pe un prosop frumos național ne-au întâmpinat și ne-au salutat cu tradiționalul ”Bine ați venit!”. Alături de ei erau mulți profesori și lucrători al liceului teoretic MEȘTERUL MANOLE în frunte cu directoarea acestui liceu domna Liuba Pleșca, cea care m-a invitat. Credeam că e numai aceasta. Dar cum am pășit pragul instituției, toate coridoarele, scările și holurile erau pline de liceeni cu zâmbete pe fețe și buchete de flori în mâini. La această oră târzie pentru elevi, sala de festivități, unde ne-a însoțit doamna Liuba, era arhiplină. Iarăși credeam că, ca de obicei, vom schimba câteva vorbe de salut, ne vom îmbrățișa, și-gata. Dar iată că am văzut un advărat spectacol, un program artistic, care nu prea l-ai fi văzut în colectivele profesioniste, o sărbătoare pregătită și dăruită nouă, dragi și multașteptați oaspeți, veniți de la Chișinău. Am înțeles, că inițiativa petrecerii au preluato de la doamna directoare duhovnicii din bisericile satului și din satele vecine. Ce frumos a dansat ansamblul de dansuri Valsul din filmul ”Dulcea și tandra mea fiară”! O surpriză plăcută a fost și din partea fanfarei militare în uniforme frumoase și muzicanți talentați. Au mai fost multe minuni muzicale cu interpreți și recitori, dar culmea pentru mine a fost eșirea în scenă a zecilor de băieți și fete cu chitare și cu doi interpreți duhovnici, tata Nicolae Jelihovschi și fiul al acestuia, care au interpretat întro versiune excepțional, originală și frumoasă, cântecul Chemarea dragostei pe versurile lui Grigore Vieru. Așa ceva eu nici nu puteam să-mi închipui: ce frumusețe de sonoritate, ce val de emoții a trezit această interpretare! Lumea asculta nemișcată, iar eu m-am gândit, că numaidecât voi introduce această lucrare, cam uitată, în programele mele de concert, în felul acesta de interpretare. Nu zgomote și fel-de-fel de manipulări ritmice, ci liniște și emoții intime, mângâitoare, nobile. O domnișoară înaltă blondă cu ochii umezi de emoții, venite din sufletul fragil plin de trăirile nespuse, tremura, când cerea un autograf. Bravo! Mai trăiește lumea, mai simte, mai visează, mai iubește. Apoi am făcut o mică excursie prin liceu.O minune de instituție nu numai de învățământ, ci și de formarea elevelor ca oameni frumoși în toate cele, demni și mândri de sine și de liceul, unde vin cu dragoste pentru a descoperi Lumea cu ajutorul dascalilor dragi și bine pregătiți, ca la casa părintească, ca la mama, ca la biserică. Am văzut clase supramoderne cu utilaje performante. Chiar și un muzeu, sală sportivă... Ei, multe, multe altele, pe care le are acest liceu, datorită sprijinului Băncii Mondiale și muncii colectivului. Ce bine să trăiești cu toată lumea în pace și cu înțelegere.
Am venit la Chișinău târziu cu mașina plină de daruri. Dar cel mai prețios dar a rămas cel spiritual, omenesc, duhovnicesc, al nostru, național, moldovenesc, român.
Vă mulțumesc, dragii mei noii prieteni din Sălcuța, din liceul MEȘERUL MANOLE, pe toți, care au prefăcut această întâlnire într-o adevărată sărbătoare. Mulțumesc din tot sufletul meu cu, rădăcini din părțile acestea apropiate a deltei Dunării a arborelui genealogic după mamă. Cu emoții deosebite mulțumesc Primăria satului Sălcuța pentru acordarea Diplomei și decernarea titlului de Cetățean de Onoare al satului Sălcuța. În mod special vă mulțumesc, stimată doamnă directoare a liceului teoretic ”Meșterul Manole” Liuba Pleșca, sufletul acestei instituții de învățământ, pentru formarea omului nou din frageda copilărie, pentru tot ce faceci cu dăruire de sine și dragoste. La mulți ani liceului ”Meșterul Manole”, succese și sănătate profesorilor, lieenelor și la toți lucrătorii instituției.
Plesca Liuba
1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.