Вы здесь

Eugen Doga: „Eu mă duc din Piatra-Neamț mai bogat, mai liniștit, fiindcă am primit de la dumneavoastră o energie”. Romanian Global News. 5.10.2019

Eugen Doga: „Fiecare întâlnire cu oamenii este o școală, o lecție, depinde cât de receptiv ești ca elev. Mie îmi place să fiu copil, să fiu ucenic, să fiu învățăcel. A fost o întâlnire de suflet, am văzut oameni frumoși. Eu aș dori să mai vin la Piatra-Neamț, ca să ne cunoaștem mai bine".

Compozitorul-academician Eugen Doga, a revenit în forță în pitorescul și primitorul orășel Piatra-Neamț din România, transmite Eugenia Tofan, preluată de Romanian Global News.

După ce le cucerise inimile pietrenilor în iulie curent, la „Vacanțele Muzicale", celebrul artist este invitat pentru a oferi un moment de suflet, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu" din orășelul înconjurat de munți, de verdeață și mult aer proaspăt.

Și dacă atunci, în iulie, la „Vacanțele Muzicale" a fost cel mai așteptat artist din istoria Vacanțelor, acum, potrivit organizatorilor, prezența maestrului Doga la Biblioteca Județenă a fost apogeul întâlnirilor cu personalități ale vieții culturale din Republica Moldova, care au fost parte a proiectului „Maluri de Prut – Basarabia necunoscută".

„Muzica este prima și ultima mea iubire" a fost genericul memorabilei întâlniri, găzduite de Sala Cupolă a Bibliotecii Județene din 24 septembrie curent, iar cei care și-au dorit să-și umple sufletele de lumină, trăiri și simțire au fost prietenii bibliotecii care, în mod frecvent, participă la activitățile culturale, organizate de Bibliotecă - profesori, educatori, oameni politici, reprezentanți ai administrației locale, cercetători și chiar simpli cititori, cetățeni ai comunității, oameni ai cetății, cei care iubesc muzica, cartea, poezia și iubesc oamenii, istoria României.

„Compozitorul Eugen Doga, patrimoniu UNESCO, este prezent astăzi la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu" pentru un moment de suflet pentru noi. Ne simțim parte a istoriei noastre naționale, suntem mai vii, mai puternici și poate înțelegem mai bine inima românilor de dincolo de Prut", a menționat în debutul întâlniriidna Mihaela Mereuţă, director-manager al Bibliotecii, făcând o frumoasă prezentare și introducere a maestrului Eugen Doga pentru cei prezenți. Directorul instituției de cultură a exprimat onoarea pe care o simt și o trăiesc pietrenii și nemțenii în acele clipe, avându-l drept oaspete pe cel mai cunoscut compozitor român la ora actuală și asta pentru că, așa cum spunea marele Grigore Vieru, în cântecul lui Doga se poate trăi și visa.

Prezent la eveniment, primarul mun. Piatra-Neamț, Dragoș Chitic, a spus că maestrul Eugen Doga s-a născut odată cu venirea primăverii, la 1 martie. „Nu cred că e întâmplător acest lucru. Eu, atunci când ascult muzica maestrului Eugen Doga, simt că îmi pătrunde primăvara în suflet. Particip des la evenimente cu foarte mulți oameni, dar emoții ca în seara aceasta nu am avut niciodată și motivul emoțiilor mele este reprezentat de invitatul de seamă, maestrul Eugen Doga, căruia vreau să-i mulțumesc și eu încă o dată pentru a doua prezență în acest an la Piatra-Neamț. Felicitări, maestre, şi bine aţi revenit în Piatra-Neamţ, unde, aşa cum aţi sesizat şi la concertul de la „Vacanţe Muzicale", aveţi mulţi prieteni şi admiratori ai muzicii speciale pe care ne-o oferiţi", a declarat primarul Dragoș Chitic, exprimând gratitudine compozitorului basarabean pentru onoarea pe care o face municipiului prin prezența sa, dar și pentru vizita surprinzătoare, pe care i-a făcut-o în vară, la Primărie.

O parte deosebită a întâlnirii a fost dialogul, în care a fost antrenat compozitorul cu jurnalista Ina Guțu, reprezentat Radio România Chișinău, cea care a adus, de fapt, proiectul la Piatra-Neamț. Din dialogul purtat, cei prezenți au putut desluși mai mult din tainele muzicii, dar și ale Omului Eugen Doga, maestrul vorbinudu-le admiratorilor despre copilăria sa, despre satul Mocra, care a dat lumii un Om al mileniului, cum a ajuns desculț la Chișinău în plină iarnă, despre cum s-au născut anumite creații muzicale. O parte frumoasă a interviului a constituit-o și amintirile calde despre Grigore Vieru și marele regizor Ion Popescu-Gopo, Mihai Constantinescu, împreună cu care au creat producția de excepție pentru copii „Maria-Mirabela". Artistul le-a mărturisit și despre istoria pe care o are în spate, legată de moartea pe front, în Ungaria, a tatălui său, dar și despre descoperirea miraculoasă și dureroasă a mormântului tatălui său, unde maestrul a fost și i-a cântat tatălui.

Ca și la alte întâlniri, se pare că cele mai impresionante emoții și trăiri pe care le-a transmis compozitorul Eugen Doga celor prezenți a fost, totuși, iubirea și respectul infinit față de marii îndrăgostiți Eminescu și Veronica Micle. Maestrul nu o dată a remarcat că, dincolo de o legătură trupească, pe care o consideră superficială, el vede o întrepătrundere a două lumi unice, care nu se mai întâlnesc în cultura altor țări, fără de care nimic nu ar mai fi existat. Deloc întâmplător faptul că artistul a dedicat două volume ,,Dialogurile dragostei", acestui cuplu, în peste 50 de piese din lirica acestora. Și pentru că opera lui Eminescu și dragostea zbuciumată dintre poet și Veronica Micle a marcat în mod deosebit creația din ultimii ani a compozitorului, maestrul, le-a lăsat în dar Bibliotecii și cititorilor cele două volume „Dialogurile dragostei", recent publicate care conțin arii și romanțe semnate de compozitorul Eugen Doga și inspirată din iubirea cutremurătoare a marelui nostru poet Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Maestrul a oferit Bibliotecii și un set de alte cărți scrise de el, dar și despre el, precum și cd-uri, care vor fi la dispoziția oricărui curios de a cunoaște mai îndeaproape creația sa.

Și pentru că fiecare dintre noi cunoaște mai mult sau mai puțin muzica lui Eugen Doga, dar poate mai puțin elemente din biografia sa, administrația Bibliotecii a inclus și prezentarea cărții „ABCDOGA. Un destin în do major", semnat de criticul de artă Larisa Turea, recent lansată la Chișinău. Astfel, admiratorii creației marelui compozitor au avut ocazia să cunoască atât frânturi din biografia maestrului, cât și istorii din spatele unor creații relatate de însuși compozitorul Eugen Doga.

„Cred că orice am spune, am strica atmosfera pe care maestrul Doga a creat-o. A fost o seară de neuitat și mărturisesc că mi-aș dori să-l mai întâlnesc pe Eugen Doga.", a spus profesorul Virgil Răzeșu, care i-a oferit o carte maestrului și l-a îmbrățișat frățește.

Special pentru întâlnirea cu maestrul Doga a venit Dl Daniel Nazare, directorul Bibliotecii Judeţeane „George Baritiu", Braşov. „Am fost foarte capțați cu dna Mereuță să-l avem aici pe maestrul Doga. Noi l-am auzit pe maestru, la Chișinău, cu ocazia Târgului de carte pentru copii, ascultasem foarte mult despre el, am fost foarte mișcat", a spus directorul bibliotecii brașovene, gândindu-se cum ar pune la cale o întâlnire și în Transilvania, sperând că s-ar putea ca și Brașovul să-i placă artistului la fel de mult, fiindcă și Brașovul e un oraș atipic, unde au trăit trei națiuni români, maghiari și germani. „Este foarte interesant că trăim într-o lume a diversității și etnice și de fiecare dată când avem mai multe culturi, când putem să-i înțelegem și pe ceilalți, ne naștem de fiecare dată", a conchis dl Nazare.

Evenimentul a fost însoțit de momente muzicale susținute de Sara Stroici (vioară), Adrian Stroici (pian), precum și de copiii din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca", Piatra-Neamț. Seara de excepție pentru publicul nemțean s-a încheiat cu interpretarea la pian, de către compozitor, a câtorva compoziții reprezentative din creația sa.

Directorul Bibliotecii, Mihaela Mereuță, a mulțumit compozitorului Eugen Doga, în numele echipei instituției, pentru bucuria de a-l avea alături pe compozitorul Eugen Doga într-o seară de neuitat, de septembrie 2019, oferindu-i artistului flori, un simbol al orașului și al Bibliotecii. „Maestrul Eugen Doga a scris o pagină în istoria acestei biblioteci, cândva pașii lui Grigore Vieru au trecut pe aici, iată că astăzi pașii marelui Eugen Doga sunt aici. Sperăm că ne vom mai întâlni, sperăm că această apropiere dintre noi, fiindcă asta este esențial, ne va face pe toți să simțim românește. Granițele nu ne pot despărți", a declarat dna Mereuță.

La rândul său, compozitorul a ținut să mulțumească gazdei pentru invitație și pentru o primire atât de caldă, prietenoasă și luminoasă. „Vă mulțumesc din suflet pentru răbdarea pe care ați avut-o și m-ați ascultat, dar viața nu este doar oglindă, cristal, viața este foarte complicată, altfel nu ar fi interesantă. Ceea ce face noi azi, de fapt, e o unire, o unire spirituală. Eu mă duc din Piatra-Neamț mai bogat, mai liniștit, fiindcă am primit de la dumneavoastră o energie", a declarat la finele întâlnirii compozitorul Doga. Totodată, artistul a reiterat că nu înțelege omul care face o treabă frumoasă și se chinuie, nu vrea să vadă așa ceva. „Mie îmi place când omul este fericit, eu când scriu, eu mă bucur. Asta este viața, viața este bucurie și fericire și mulțumim Sfântului Dumnezeu că ne-a dat această viață să o vedem și să o îmbunătățim cu forțe comune", a relevat maestrul.

Întrebat cu ce impresii a rămas după întâlnirea de la Bibliotecă, Eugen Doga a spus că a fost o emoționantă lecție de românism. „Fiecare întâlnire cu oamenii este o școală, o lecție, depinde cât de receptiv ești ca elev. Mie îmi place să fiu copil, să fiu ucenic, să fiu învățăcel. Copilul are perspectivă, ucenicul are perspectivă. În schimb, omul care se consideră perfect, care crede că le știe pe toate este terminat. A fost o întâlnire de suflet, am văzut oameni frumoși. Eu aș dori să mai vin la Piatra-Neamț, ca să ne cunoaștem mai bine", a spus celebrul artist.

În puținul timp, care i-a rămas, maestrul Doga a vizitat locurile pe unde au calcat personalitățile cărora le-a dedicat ultimii ani din viață, dragostea și energia sa. Artistul a vizitat Casa memorială a Veronicăi Micle,Centrul Cultural Spiritual Văratic, mormântul Veronicăi Micle, Mănăstirea Văratic, dar și bojdeuca lui Ion Creangă.

Romanian Global News

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.