Вы здесь

Eugen Doga, „istoria vie a poporului nostru românesc, a venit pe cal alb la Bookfest, cucerind Salonul Internațional de Carte cu Un destin în Do Major. Academia de Ştiinţe a Moldovei. 29.08.2019

Cel mai important eveniment Bookfest a ajuns, pentru a patra oară, la Chișinău, iar printre lansările memorabile de carte care se desfășoară în perioada 28 august-1 septembrie, în cadrul Salonului Internațional de Carte, la Moldexpo, un loc aparte îl ocupă lansarea, din 29 august, a unei cărți cu și despre compozitorul-academician Eugen Doga - ABCDOGA, cu subtitlu Un destin în Do Major, pe cât de original, pe atât de aproape și înțeles de tot ce reprezintă maestrul Doga.
 
Și pentru că artistul ne-a obișnuit deja cu lansările de carte din ultima perioadă, pe care le-a transformat în delicii culturale, reținem că și această lansare a fost mai mult decât un eveniment, a fost o adevărată sărbătoare de suflet care a adunat împreună și pasionații de carte bună și admiratorii creațeii compozitorului, o îmbinare perfectă pentru a răspândi energie și lumină, atrăgându-i chiar și pe cei care nu preconizase sa fie prezenți la lansare. Un trio frumos și inspirat, compus din autoarea Larisa Turea, critic de teatru, critic de cinema, eseist și dramaturg, Editura Prut și protagonistul Eugen Doga au venit cu o splendoare de creație care ne dezvăluie Un destin în Do Major. Cine s-ar mai fi gândit că destinul fascinant al celebrului compozitor Eugen Doga poate fi prezentat în formula alfabetului românesc? Cine s-ar mai fi gândit să vină cu un concept de carte atât de original care te face atât de curios, încât îți dorești s-o citești dintr-o răsuflare? Nimeni altcineva decât Larisa Turea, iar tălmăcirea vine chiar de la maestrul Doga care spune că Do Major este același curcubeu. „Eu aș preface, un destin în Curcubeu, fiindcă Do Major pentru muzică este curcubeu pentru artiști, unde lumina alba este de fapt suma acestor culori, pe când Do Major este aceeași sumă de sonorități”, a precizat compozitorul.
 
Alături de maestrul Eugen Doga și de autoare, la evenimentul de lansare au fost scriitorul Vasile Romanciuc, naistul Vasile Iovu, Vitalie Avahov și fiul Cătălin, iar de dorința de a modera inedita întâlnire s-a lăsat cucerit dr.hab., prof. Aurelian Dănilă. Bineînțeles, că galerie au făcut directorul Olga Stanciu, directorul executiv al Editurii Prut, dr.hab. Aliona Grati, reprezentant al editurii, scriitori, critici literari, reprezentanți ai diasporei din Portugalia, oaspeți de la Moscova, prieteni ai compozitorului, soția artistului, Natalia.
 
Nu a prea fost încântat moderatorul că lansarea a fost programată la o oră atât de matinală, că na, artiștii, oamenii de creație sunt mai boemi așa și se mai lasă cuprinși de lenea dimineții, dar faptul că se lansează o lucrare deosebită, având în vedere protagonistul acestei opere, maestrul Eugen Doga, dar și pe autoarea lucrării, inimoasa, sufletista, inspirata, talentata Larisa Turea, prof. Dănilă a ales totuși disciplina și onoarea să-i ghideze prezența la acest eveniment rar. „Despre maestrul Eugen Doga s-a mai scris, dar ceea ce avem astăzi, este ceva inedit, deosebit și nu prin scriere, pentru că astăzi multă lume scrie cărți, dar sunt și cărți care au o greutate aparte, sunt cărți semnate de autori, care și-au spus de acum cuvântul, care sunt prețuiți, iubiți, căutați de cititor și una din ele este carte ABCDOGA”, avea să zică în debutul lansării moderatorul Aurelian Dănilă. Să vedeți, a încercat să convingă publicul moderatorul Dănilă, că nu este vorba de o carte care a fost scrisă, sunt niște gânduri adânci despre marele nostru compozitor și sunt niște tablete, în care sunt expuse gândurile lui Eugen Doga, atitudinea lui despre tot ce-l înconjoară. Sufletul lui, este gândul lui în această tabletă, despre mamă, despre țară, despre muzică, despre artă în general, despre politică, dacă vreți, îngrijorările Domniei Sale pentru ziua de azi, dar și cuvinte de mulțumire pentru cei cu care a colaborat de la începuturi și până în ziua de azi. „Cred că asta este poate cea mai important în această carte. În această tabletă iese la suprafață mărinimia, sufletul acestui mare compozitor care ne prezintă țara nu doar acasă, dar și în toată lumea”, a concluzionat prof. Dănilă, care l-a cunoscut pe maestru Doga cam cu 50 de ani în urmă, pe la sfârșitul anilor 1960, la Radio-Moldova.
 
Scriitorul Vasile Romanciuc a deschis lista celorcare au avut a spune câteva cuvinte despre marele maestru Doga, despre autorul lucrării, dar și despre toți cei care au pus umărul la apariția acestei cărți-album. Felicitările au fost împărțite frățește, în proporții egale, scriitorul Vasile Romanciuc exprimând însă gratitudine maestrului Doga pentru generozitatea sa, adică, pentru faptul că artistul și-a deschis sufletul pentru toți. „Eu cred că de fapt citim nu o carte, ci sufletul. Am citit cartea cu o deosebită plăcere și cred că este deja o carte valoroasă, un document, o carte pe care oricine ar dori să o documenteze, să se informeze despre viața și opera marelui nostru compozitor”, a remarcat poetul, menționând și frumoasele colaborări pe care le-a avut compozitorul Doga cu titanii culturii - Emil Loteanu, despre care spune că este o adevărată academie, o uriașă forță de creație, colaborările deosebite cu Ion Ungureanu, Gheorghe Vodă, Grigore Vieru ș.a. „Este o carte fascinantă pe care Larisa Turea a scris-o cu inimă și tot cu inimă trebuie citită”, a mai spus poetul, amintind un episod din copilăria lui Eugen Doga. Fiind copil, mărturisește scriitorul Vasile Romanciuc, mergând la școală în clasa a I-la, Eugen Doga a intrat în curtea școlii călare pe un cal negru, dus de frâu de tatăl Dumitru. Au trecut atâția ani, trage linia ușoară poetul, și astăzi, în împărăția frumoasei muzici, Eugen Doga este pe cal alb și așa cum îl știu dintotdeauna în celebrul costum alb. „Mulți ani înainte, maestre! Vă oferim toată dragostea noastră”, a spus cu aceeași generozitate în voce și în suflet îndrăgitul poet Vasile Romanciuc, încheind cu un gând al maestrului Doga: „A trăi înseamnă a produce bucurie, iar bucuria cea mai mare este creația. Să ne bucurăm de bucuriile pe care ni le-a oferit maestrul, la mulți ani, felicitări autoarei, felicitări maestrului, și dumneavoastră care veți avea deosebita plăcere să citiți această carte”, și-a încheiat luminosul Laudatio scriitorul și prietenul Vasile Romanciuc.           
                                   
„Eu cred că sunt, nu cred, chiar sunt printre cei mai fericiți muzicieni, artiști, care zeci de ani colaborează cu marele maestru și la radio-televiziune, și în studiourile de la Moscova, peste tot. Aproape în orice piesă, maestrul undeva punea naiul. Deci, maestrul Doga știa care este instrumentul cel mai național și merită să prezinte poporul nostru”, a spus cu mândrie naistul  Vasile Iovu, Artist al poporului, amintindu-și cu drag de toate spectacolele pe care le-au susținut împreună în toată lumea, doar că visul cel mai mare al maestrului era să susțină un spectacol la Ateneul Român, ceea ce s-a și întâmplat în anul 2007, la împlinirea vârstei de 70 de ani și apoi în 2017, cu ocazia aniversării a 80-a a artistului. Iar ca să nu vorbească mult, naistul a dizolvat vorbele cu muzică, căci asta e ceea ce poate face cel mai bine. „Eterna” și „Sârba”, au făcut în câteva minute neîncăpător spațiul rezervat lansării, adunând grămăjoară mai toți oaspeții și reprezentanții editurilor prezente la Bookfest. 
 
Și pentru că pe unii sârba i-a săltat chiar la joc, a venit virtuosul Vitalie Advahov cu feciorul Cătălin care n-au lăsat prea mult să strice ritmul pasionaților de muzică și dans și au continuat cu Balada    lui Eugen Doga și legendarele valsuri.
 
Autoarea Larisa Turea i-a mulțumit maestrului Eugen Doga, că a lăsat-o să se apropie de această tainiță, de aceste peșteri adânci ale sufletului dumnealui, deși crede a ajuns abia câțiva centimetri. Ne-a făcut o mare bucurie, această fiind cea de-a doua carte despre Eugen Doga, care am comis-o împreună și cred eu că este o carte neterminată, pentru că sunt foarte multe încă de spus. La fiecare literă din alfabet am găsit un cuvânt, dar cred că ar putea fi zeci de cuvinte, zeci de noțiuni. Aceste tablete ar fi putut continua la nesfârșit”, a spus Dna Turea mulțumind editurii că a avut răbdare cu ea, să șlefuiască multe cuvinte, pentru că a ales această formă care i-a dat mult de furcă, a mulțumit graficienilor, precum și dnei Natalia Doga, care a fost prietenul și confidentul ei în toată perioadă scrierii. „De fapt, văd în asta un temei serios, pentru că Eugen Doga este istoria vie a poporului nostru românesc, un transnistrean care ajunge desculț la Chișinău pentru a cuceri într-adevăr, cum zicea Emil Loteanu, scenele întregii lumi, cele 200 de filme, la care a creat muzica rămân în istoria cinematografiei mondiale și Eugen Doga este generația Luceafărului, primul teatru cu stil”, a remarcat dramaturgul Larisa Turea, precizând că Eugen Doga a creat, împreună cu ceilalți, teatrul nostru contemporan, și-a cucerit identitatea românească prin eforturi extraordinare care sunt greu de imaginat pentru cei care nu au trăit acele timpuri. „Dacă citiți cartea, veți afla și mai multe despre marele compozitor”, a conchis criticul de teatru și film, Larisa Turea.    

Compozitorul Eugen Doga a spus că numele său, așa s-a întâmplat, să fie foarte scurt și se așază foarte ușor pe note.Do - nota do, G - nota sol, A - nota la. Și mai este și prenumele cu E – mi. Deci, toate literele numelui și prenumelui meu sunt așezate pe note și mai este încă un motiv muzical, pe care încă nu l-am scris, fiindcă încă nu am ajuns la nivelul lui Bach”, a spus la rândul său maestrul Doga. Artistul i-a mulțumit autoarei Larisa Turea pentru munca ei, comparând-o cu o albinuță. „Eram foarte îngrijorat ce va scrie, dar se vede că Dna Larisa Turea, nu are doar pasiunea de a scrie și vocația, este o albinuță care muncește extraordinar, deși albinele acum s-au lenevit și caută mere gata. Larisa Turea nu caută miere gata, nu am văzut ceva extras din alte cărți, cum fac mulți. Larisa Turea a făcut nu o carte, ci o treaptă care va ajuta pe mulți să urce pe această treaptă sa vadă câte sunt și câte s-au făcut și încă câte trebuie să se facă”, a declarat protagonistul cărții Eugen Doga, exprimând cuvinte de mulțumire și editurii Prut care a avut grijă să facă într-adevăr o carte foarte prezentabilă. „Eu cred că la Paris trebuie de dus nu vinul în damigene, ci cărțile care sunt aici, aici sunt atâtea cărți extraordinare. Ce luminoasă ar fi fost societatea noastră, dacă cărțile acestea erau la îndemâna societății noastre”, a exclamat artistul, fiind convins că noi avem cu ce ne mândri și avem și cu ce demonstra această mândrie - aceste cărți, aceste muzici, această lume frumoasă, spirituală. „Eu cred că azi a fost o adevărată sărbătoare, o sărbătoare a sufletului, a spiritului nostru, a demnității, fiindcă aceste cărți, acești oameni care sunt aici, dumneavoastră m-ați onorat cu prezența și aceasta ne face și mai mândri pe noi înșine”, a spus maestrul Doga, dorind tuturor o zi frumoasă.
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM

 

 

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.