Вы здесь

(foto) Noi monede comemorative și jubiliare puse în circulație de BNM: Monede dedicate Centenarului Unirii, lui Eugen Doga și Mariei Drăgan. Unimedia. 23.03.2018

Banca Națională a Moldovei (BNM) a emis zece monede comemorative și jubiliare, ediția 2017, pentru seriile „Personalități”, „Femei celebre”, „Aleea Clasicilor din Grădina Publică «Ștefan cel Mare și Sfânt» din mun. Chișinău”, „Cartea Roșie a Republicii Moldova”, „Evenimente istorice” și „Știință și Inovare”. Monedele sunt confecționate din argint și aur.

[(foto) Noi monede comemorative și jubiliare puse în circulație de BNM: Monede dedicate Centenarului Unirii, lui Eugen Doga și Mariei Drăgan]

 (Foto: bnm.md)

O premieră o constituie seria „Știință și inovare”, care inițiază cu moneda comemorativă din argint dedicată unui secol de la nașterea lui Vladimir Andrunachievici - ilustru savant matematician, unul dintre fondatorii Academiei de Științe a Moldovei, ctitor al Institutului de Matematică și Informatică.

Seria „Personalități” se completează cu moneda jubiliară dedicată marelui compozitor Eugen Doga, cu prilejul aniversării a 80-a de la naștere, și cu moneda comemorativă la 80 de ani de la nașterea lui Ion Vatamanu - poet, publicist și om politic, savant, doctor în chimie, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. Ambele monede sunt din argint.

O altă monedă din argint completează seria „Femei celebre”, în memoria artistei de muzică populară, Maria Drăgan - 70 de ani de la naștere.

Seria „Aleea Clasicilor din Grădina Publică «Ștefan cel Mare și Sfânt» din mun. Chișinău” este suplimentată cu două monede din aur și argint, cu ocazia celor 200 de ani de la nașterea lui Mihail Kogălniceanu – avocat, istoric și publicist. Alte două monede, din aur și argint, sunt consacrate celor 100 de ani de la trecerea în eternitate a scriitorului Alexei Mateevici.

Pentru prima oară în colecția monedelor comemorative și jubiliare apare o lucrare executată în culori. Moneda din argint „Garofița-triunghiulară”, specie de plantă erbacee, va completa seria „Cartea Roșie a Republicii Moldova”.

Din ediția 2017 face parte și moneda din argint emisă cu ocazia celor 100 de ani de la înființarea Sfatului Țării – forul legislativ al Basarabiei. Aceasta este inclusă în seria  „Evenimente istorice”.

Aceeași serie, însă ediția 2018, este completată cu două monede comemorative, din argint și aur, dedicate centenarului Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918.

Prețul de comercializare al monedelor jubiliare și comemorative se stabilește în mod independent de băncile licențiate, în mărime de până la trei la sută peste cel determinat de BNM.

Unimedia 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.