Вы здесь

De Dragobete, de Dragoste, de Dor cu Eugen Doga. INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN. 24.02.2018

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Sala cu Orgă organizează o seară de romanţe din creaţia celebrului compozitor Eugen Doga. În cadrul concertului vor fi interpretate romanţe pe versuri de Mihai Eminescu, Veronica Micle, Grigore Vieru şi Anatol Ciocanu. Concertul, cu participarea maestrului Eugen Doga, va fi susţinut de Orchestra Naţională de Cameră a Sălii cu Orgă, sub bagheta dirijorului Cristian Florea şi invitaţii speciali ai serii: Mariana Bulicanu, Ana Cernicova, Ion Timofti, Ana Morari, Dumitru Mâţu, Corul de Copii “Vocile Primăverii” şi Corul Naţional de Cameră a Sălii cu Orgă condus de Ilona Stepan.

Eugen Doga este considerat, pe bună dreptate, unul dintre cei mai mari compozitori contemporani. Celebrul său vals „Dulcea şi tandra mea fiară” a fost inclus în lista celor 10 cele mai celebre melodii ale secolului XX şi în Patrimoniul UNESCO. În Republica Moldova, anul 2017 a fost declarat „Anul Eugen Doga”, ca un omagiu adus aniversării a 80 ani ai marelui artist. Evenimentul de pe 24 februarie va încheia seria de concerte omagiale organizate în cadrul „Anului Eugen Doga” atât în Republica Moldova, cât şi în România.

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.